Cultivând de mai mult timp încoace o adevărată relație privilegiată cu Japonia, Teatrul Național „I.L. Caragiale” găzduiește, în intervalul unei singure săptămâni din iunie 2018, două evenimente culturale excepționale, destinate să familiarizeze publicul românesc cu două din cele mari tipuri de teatru tradițional japonez – Kabuki și Noh – prin intermediul unei expoziții și, respectiv, al unui spectacol de teatru.

Marți, 19 iunie 2018, la ora 19:30, publicul este aşteptat la Sala Studio a Teatrului Național din București, la un spectacol de teatru care se poate vedea mai rar în afara graniţelor Japoniei. Este vorba despre „Kokaji” („Fierarul”), un spectacol de teatru Noh (drama clasică japoneză ale cărei origini numără peste șapte secole de existență) în interpretarea companiei Yamamoto Noh Theatre. „Kokaji” este o piesă dinamică în două acte din categoria Kiri Noh (piese cu personaje și animale supranaturale), autorul fiind necunoscut.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Teatru, Ştiri
Comenteaza! »

Acum doisprezece ani se împlinise un secol de la nașterea lui Flaubert. Frederic Masson, secretarul Academiei, om de bine și autor al multor volume asupra lui Napoleon, a refuzat să vie la serbare, fiindcă Flaubert a fost anarhist și a ponegrit familia franceză. O parte din presă a protestat atunci împotriva lui Masson, dar nimeni, mi se pare, n-a pomenit că acum patruzeci de ani familia franceză a fost apărată contra lui Flaubert de către un literat, obscur ce-i dreptul, Henri Laujol, sprijinit însă cu energică simpatie de Anatole France.

Pe atunci, France ținea mult la romanele lui Feuillet, se emoționa gingaș de lirica lui Coppee, și Gyp îi plăcea cu deliciu: nu era, prin urmare, deloc anarhist și se avea deci bine cu „familia franceză”. În urmă, ideile lui s-au întors, putem zice, pe dos. Familia, statul și multe alte lucruri sfinte – nu numai franceze, ci oricare – au fost tratate în cărțile lui cu un haz minunat și cu o lipsă de respect desăvârșit. „Evoluțiile” lui au, incontestabil, eleganța violenței. E adevărat nostim și drăcos când același om zice, despre același lucru, azi așa, mâine din contra. Inconsecvența are farmec ștrengăresc. Dar în exercitarea acestei cochetării cronice, France a pus uneori, parcă, un fanatism care strică jocul: de exemplu, atunci când se avea bine cu Feuillet, Gyp, Coppee, deci cu familia franceză, a tratat, de dragul acestei familii, cu prea accentuată înverșunare pe anarhistul Flaubert. Nu-i vorbă, el nu-i face atâta cinste ca Masson, încât să-l numească anarhist – un calificativ cu oarecare prestigiu atunci când se aplică intelectualilor – ci îi zice de-a dreptul: prost, Don Quichotte, paiață dizlocată, și la urmă, spre mângâiere, „ce pauvre grand ecrivain”. E destul de tare.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Critică literară
Comenteaza! »

Editura Humanitas Fiction invită publicul miercuri, 9 mai 2018, de la ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la lansarea volumului „Cei trei regi” al scriitorului chinez A Cheng, recent apărut în colecția Raftul Denisei, coordonată de Denisa Comănescu și totodată moderatorul serii. Cartea este prezentată de prof. dr. Florentina Vișan, prof. dr. Luminița Bălan, traducătoarele romanului, și Ana Maria Caia, scriitoare și jurnalistă. În partea a doua a evenimentului, plecând de la tematica uneia dintre nuvele, prof. Qiao Qi și prof. Liu Wencui de la Institutul Confucius din București fac o demonstrație de șah chinezesc.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Cărţi, Ştiri
Comenteaza! »

Una din schimbările cele mai caracteristice în istoria stilului de vreo șaizeci de ani – să zicem: de la simboliști încoace – a fost aceea care în scurt s-ar putea numi criza elocvenței. Arta literară europeană a trecut de la stilul discursului și al conversației la stilul meditației și al visării solitare. Literatura clasică veche, cea clasică nouă (clasicismul francez și imitațiile lui în celelalte țări), literatura romantică și prelungirile ei „realiste” sunt, general vorbind, elocvente: stilul lor, în oricare gen, este supus trebuinței de a comunica cu un public – public din fața unei tribune, sau public din salon, unde fiecare e pe rând orator și ascultător. De aici rezultă ceea ce străbunii și părinții noștri numeau stil curgător – și acest stil ei îl admirau absolut. Pentru dânșii, era de la sine înțeles că vorbirea literară trebuia să se poarte după obiceiurile și legile comunicării cu glas tare, după norme specifice oratorice sau după normele conversației între oameni binecrescuți, cu educație clasică. În acest punct tocmai s-a întâmplat revoluția literară de care vorbesc. Artistul european s-a dezbinat de public, adeseori în formă ostilă și provocătoare, a început să-l disprețuiască pe față și s-a făcut om singuratic, uneori foarte hapsân; s-a dedat fără rezervă meditației și visării independente de public, s-a făcut foarte învățat și misterios. Atunci s-a isprăvit cu stilul vorbit, elocvent sau amabil de dragul publicului. Artistul scrie pentru dânsul, ori pentru alți artiști – publicul va înțelege dac-o putea, și-i va plăcea ori nu… De altfel, acum ajungea a fi semn rău să placi publicului.

Fără îndoială, acestea trebuie înțelese în general: e vorba de direcția unei mișcări foarte largi și foarte adânci în viața literară; în detalii, excepții se găsesc destule. Anatole France a reprezintat cu perfectă îndărătnicie stilul vechi, cu toate că, în jurul lui, mișcarea de care vorbim se revărsa în forme violente; dar el părea că nu vede nimic, și-i sigur că n-a înțeles cât de puțin noutățile poeziei moderne. De aceea e foarte plăcut de citit cu glas tare din Anatole France, dar e ingrat, inutil și dăunător înțelegerii literare recitarea din autori specific moderni. De câte ori am auzit pe vreun iubitor al stilului vechi spunând că nu înțelege stilul nou, am putut observa că neînțelegerea, și prin urmare antipatia, venea tocmai de la această profundă schimbare în orientarea expresiei. Artistul vorbește singur sau, mai exact, gândește în vorbe; el își urmează firul gândului și al visului, și mersul lui e subtil, minuțios, ciudat, e, în sfârșit, așa cum e gândul și visarea în adevăr, nedichisite de dragul publicului.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Critică literară
Comenteaza! »

Editura Humanitas așteaptă publicul la Librăria Humanitas de la Cișmigiu marți, 6 martie 2018, ora 19:00, la lansarea volumului „Bucureștiul fanariot. Administrație, meșteșuguri, negoț” de Tudor Dinu, apărut recent în colecția „Istorie“. La eveniment vorbesc, alături de autor, Excelența Sa Ambasadorul Republicii Elene la București, domnul Vassilis Papadopoulos, istoricii Georgeta Filitti și Petre Guran.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Cărţi, Ştiri
Comenteaza! »

Editura Humanitas invită pe cei interesați la Librăria Humanitas de la Cișmigiu joi, 22 februarie 2018, la ora 19:00, la un dialog între Radu Paraschivescu, Vlad Mixich și Ioan Stanomir, cu tema „Cultură și kitsch. Flori și buruieni în grădina lumii”. Dezbaterea este prima din cele șase stimulate de seria „12 cărți despre lumea în care trăim”, dialoguri cu bibliografie, în care două cărți dau tonul și tema întâlnirilor, iar discuția are în centru un subiect de actualitate.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Cărţi, Ştiri
Comenteaza! »