“Eterna reîntoarcere a lucrurilor în ele însele, secretul formativ care ameninţă să creeze atmosfera de extaz şi solemnitate, adică secretul celui care străbate mările şi oceanelor lumilor spirituale, blestemul asumat cu trufie de a se întoarce într-un port veşnic, acelaşi, toate acestea par a fi numai forma metafizică, formulă demonică a profundului sentiment al anteriorităţii strămoşilor, sentiment care vibrează de la început în săngele şi spiritul lui Nietzsche” (E. Bertram, 1998, p. 17)
“A profeţi trecutul, a colora cu dorul de strămoşi gândurile despre viitor – în aceasta constă simţământul povară a tradiţiei umane, cheie de boltă a podului suspendat între un moment care a fost şi unul care va să fie, subiect trăind clipa divină „pe culmea înaltă”, plutind, asemenea lui Zarathustra, „ca un nor negru peste două mări, peste trecut şi viitor” – aceasta este viziunea lui Nietzsche despre viitoarea condiţie umană” (idem, pag. 40)
Nietzsche a deschis drumuri, iar strămoşii de început de cod m-au îndemnat să mă întreb, eu un aşa de mic într-un ocean aşa de mare:
– Hei, tu, ghem de viaţă, unde vrei tu să ajungi? Ce-ţi doreşti tu cel mai mult?
Cineva mereu îl întreabă pe profesorul de matematică: „Voi folosi vreodată analiza matematică în viaţa reală?”. Şi, pentru majoritatea celor dintre noi, răspunsul este nu, spune Arthur Benjamin. El face o propunere îndrăzneaţă despre cum putem face educaţia matematică relevantă în era digitală.
La Humanitas Multemedia a apărut ca audiobook „Profu’” de Jean-Pierre Dopagne, traducere de Carmen Mocanu, în lectura lui Răzvan Vasilescu.
Profu’ are cea mai frumoasă meserie din lume. E ca pământul, face sămânţa să încolţească. Erou modern, el refuză să se dea bătut, visează să-i redea şcolii sufletul pierdut. Acest idealist, zdruncinat de violenţa din mediul liceal, comite o faptă ireparabilă, îşi împuşcă elevii din ultimul an de liceu. „Elevii sunt ca animalele, nu inteligenţa îi conduce, ci instinctul”. Autorul ne alterează amintirile zilelor de şcoală pentru a ne speria, pentru a ne face să râdem şi mai ales pentru a ne da de gândit. După cum anunţă „Le Figaro”, „intrăm direct în miezul problemelor ridicate de sistemul de educaţie contemporan: liceenii ignoranţi contra profesorilor disperaţi şi arbitrajul unui sistem ierarhic care nu-i vrea pe cei care fac valuri.”
Am socotit potrivit ca în fruntea listei epigramiştilor beneficiari ai atenţiei lui Cincinat Pavelescu să fie cei cărora li s-au dedicat mai multe epigrame. Printre aceştia se numără, după câte am constatat, nepotul său, Mircea Pavelescu, născut în 14 octombrie 1908, când Cincinat Pavelescu avea 36 de ani, iar Ion Pavelescu – deasemeni unchi – avea 19 ani.
Anii au trecut, Mircea a crescut şi, precum cei doi unchi ai săi, a devenit poet scriind – după cum arăta G. Călinescu – «o poezie fantezistă firească şi graţioasă (Pasărea Paradisului), adevărat jurnal de bord liric, străbătut de o ştrengărească melancolie».
Ca şi cei doi unchi ai săi, Mircea se apropie de epigramă şi e de presupus că îşi încearcă pana şi talentul în catrene adresate cel puţin unuia dintre dânşii. Rezultă o luptă epigramatică în care el trebuie să facă faţă singur săgeţilor trase de cei doi versaţi şi deosebit de talentaţi înaintaşi ai săi.
Aniversarea a o sută de ani de la naşterea lui Eugene Ionesco va fi sărbătorită în cadrul ediţiei a XV-a a Festivalului Naţional Studentesc de Teatru al Absurdului „Eugene Ionesco„, ediţie care se va desfăşura în perioada 27 – 29 noiembrie 2009 la Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti. Festivalul „Eugene Ionesco” este un eveniment unic în peisajul teatral românesc, un proiect tradiţional al Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti, dedicat exclusiv genului de teatru al absurdului, gen teatral a cărui consacrare este legată de numele dramaturgului de origine română. Este un proiect iniţiat de Teatrul Studenţesc Podul (regizor Cătălin Naum) căruia i s-a alăturat Compania de Artă Studio 24 (regizor Mihai Serghei Todor), ambele formaţii reprezentative ale Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti.
De ce Eugene Ionesco? Pentru că, aşa cum spune regizorul Cătălin Naum, „Eugene Ionesco şi-a păstrat tinereţea, curiozitatea de a descoperi şi, ceea ce este cel mai important în dramaturgia lui, nu a dărâmat tradiţii culturale, ci, însuşindu-şi marea experienţă a omului în trecerea lui prin aceasta efemeră existenţă, a adăugat încă o cărămidă la uriaşa construcţie pentru care a fost creat omul.” Şi pentru că, adaugă şi regizorul Mihai Lungeanu, vicepreşedinte al Societăţii Culturale „Eugen Ionescu” din Slatina, „avem nevoie urgentă de privirea pătrunzătoare şi necruţătoare a celui care a înţeles că a avea pertinenţa şi curajul de a spune „NU” înseamnă a-ţi asuma libertatea de gândire, simţire şi trăire…”
Vineri, 27 noiembrie 2009, are loc premiera în România a mult aşteptatului film „Saga Amurg: Lună nouă” („The Twilight Saga: New Moon”), în cinematografele: CinemaPRO, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light, Starplex, Cityplex, Cinema City (Cluj, Iaşi, Timişoara, Piteşti, Bacău, Cotroceni), Odeon Cineplex (Cluj) şi Lotus (Oradea). Suspansul şi pasiunea care au transformat „Amurg” într-un adevărat fenomen, se continuă cu multe personaje noi, mai multă acţiune, secrete străvechi şi mistere adânci.
Seria „Amurg” are o destinaţie clară în ceea ce priveşte publicul: adolescenţii şi tinerii. Ideile pe care le prelucrează sunt acelea specifice unei anumite vârste a fiinţei noastre, aceea când trăieşte în fantezie, caută pericolul şi îl savurează, crede în miracole şi în iubiri interzise, dar şi în atotputernicia lor. Pasiunea pentru personaje din zona pe care adulţii o numesc „dark”, pentru creaturi fantastice, dar şi gustul pericolului sunt pe deplin satisfăcute aici, iar incompatibilităţile şi interdicţiile sunt rezolvate prin dispariţia oricărei urme de obedienţă. Nu e nicio îndoială că destinul îi favorizează pe cei curajoşi, iar iubirea învinge totul. Chiar şi barierele dintre forme diferite de existenţă: iubirile între oameni şi vârcolaci, sau între oameni şi vampiri sunt sarea şi piperul imaginaţiei adolescenţilor din zilele noastre.
Încarc...
