Blog.Citatepedia.ro
cărţi, teatru, cinema, muzicăSearch Results
Romfilatelia – „Istoria Bibliotecii Academiei Române”
Conferința, găzduită de Aula Academiei Române, a fost deschisă de Acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române și au susținut alocuțiuni Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Acad. Răzvan Theodorescu, Vicepreședinte al Academiei Române, Prof. ing. Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei Române și Director general al Bibliotecii Academiei Române.
Continuare »
Adrian Munteanu – „Paingul Orb” – recital de sonete și videosonete
Muzeul Casa Mureșenilor din Brașov găzduiește două recitaluri inedite, alcătuite din Sonete și Videosonete a căror autor și interpret este poetul Adrian Munteanu. Spectacolul prilejuiește și lansarea în direct a ultimului său volum, Paingul Orb care, după afirmația poetului, este cartea sa de referință, motiv pentru care a realizat-o într-o formulă grafică de excepție, la editura Arania. La finalul întâlnirii, poetul va destăinui care au fost etapele realizării acestei cărți și va vorbi despre eforturile sale de a ridica poezia la rang de spectacol, preocupare prin care își conturează un loc distinct între creatorii de literatură din România.
Continuare »
Noaptea Albă a Galeriilor la MNAR
Muzeul Național de Artă al României vă așteaptă sâmbătă, 1 octombrie și duminică, 2 octombrie 2022, în intervalul orar 13:00 – 21:00, să vizitați expoziția: „Nostalgie. Amintire. Regăsire. Peisajul european și ruina în secolele XVI – XIX” în cadrul participării MNAR la cea de-a XVI ediție din Noaptea Albă a Galeriilor.
Continuare »
„În umbra ei” de Simona Antonescu
Când spui sau scrii „Antonescu”, nouă din zece români se gândesc imediat la mareșalul Ion, șef al Biroului Operațiilor din Marele Cartier General al Armatei pe la 1914-1918. Astăzi ies din cutie (stupidă adaptare a “out of the box”-ului, nu?) și am să scriu „Antonescu” cu gândul bun la mareșala Simona, una dintre șefele Literaturii Române Contemporane pe la 2015-și mulți ani de acum înainte.
Continuare »
Premiu „Europa Nostra 2022” acordat Muzeului-Atelier Școala de la Piscu, la European Heritage Awards Ceremony
Muzeul-Atelier Școala de la Piscu, un proiect care valorifică inteligent patrimoniul local, inițiat de Virgil Scripcariu (sculptor) și Adriana Scripcariu (istoric de artă), se află printre câștigătorii premiilor European Heritage Awards / Europa Nostra Awards 2022, cele mai de seamă distincții pentru profesioniștii patrimoniului cultural european, în cadrul secțiunii „Educație, Formare și Meșteșug”.
Continuare »