29 noiembrie 2022
Marți, 29 noiembrie 2022, la ora 13:00, la TNB are loc prezentarea celor două volume de teatru, „Recviem”, semnate de Radu F. Alexandru (Editura Academiei 2022), în prezența autorului, în Foaierul Tapiserie de la etajul Sălii ”Ion Caramitru”. Radu F. Alexandru este, la ora actuală, nu doar unul dintre cei mai jucați dramaturgi români contemporani, ci și unul dintre cei mai publicați –performanță remarcabilă în contextul în care genul dramatic nu se bucură, în general, de atenția editurilor. Cu un acut sentiment al responsabilității față de propria lui posteritate literară, conștient de efemerul spectacolelor scenice, Radu F. Alexandru, s-a preocupat mereu să își jaloneze parcursul scriitoricesc prin culegeri de texte dramatice pe care le-a supervizat cu extremă exigență, ”barometre” periodice ale portofoliului său de scrieri teatrale.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Dan Costinas in Cărţi, Teatru, Ştiri
14 noiembrie 2022
Muzeul Național de Artă al României (MNAR) lansează o nouă serie de întâlniri lunare sub genericul Bookhub la MNAR. Lecturi cu Nona Rapotan. Primul eveniment va avea loc sâmbătă, 19 noiembrie 2022, de la ora 11:00, în Sala franceză din Galeria de Artă Europeană şi va fi dedicat autorului Michel Houellebecq. Anihilare, cel mai recent roman al său, proaspăt apărut în traducere românească şi spumoasa sa publicistică vor fi subiectele centrale de discuţie.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Dan Costinas in Ştiri
7 noiembrie 2022
Un grup de elevi și liceeni din Mehedinți au participat în 2022 la cinci ateliere de învățare prin creație artistică derulate de Asociația MAIE în comuna Ponoarele din Geoparcul Platoul Mehedinți, împreună cu experți în patrimoniu și artiști contemporani. Organizate la final de vară, atelierele și-au propus să le dezvolte tinerilor creativitatea, gândirea critică și să le stimuleze interesul față de patrimoniul specific locurilor din care provin, prin activități de descoperire a valorilor din zonă, utilizând observația și creația artistică.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Dan Costinas in Ştiri
21 octombrie 2022
În premieră la Sala Pictura a Teatrului Naţional “I.L. Caragiale”, pe 22 şi 27 octombrie 2022, de la ora 20:00, „Cei drepţi” de Albert Camus (traducere de Marcel Aderca), una dintre montările actualei stagiuni, aşteptate cu un viu interes. Următoarea reprezentaţie este programată pentru data de 9 noiembrie 2022, începând cu ora 20:00.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Dan Costinas in Teatru, Ştiri
20 octombrie 2022
În zilele de 21 şi 25 octombrie 2022, de la ora 20:00, în arena (!) Sălii Studio a Teatrului Naţional “I.L. Caragiale” din Bucureşti, are loc premiera spectacolului „Creatorul de teatru”, piesa unuia dintre cei mai importanți dramaturgi austrieci contemporani, Thomas Bernhard, în regia lui Alexandru Dabija, cu Marcel Iureș în rolul titular.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Dan Costinas in Teatru, Ştiri
17 octombrie 2022
Teatrul Notara, alături de agenția de comunicare creativă Media One (România) și compania artistică Artepunkt Skandinavia (Norvegia), parteneri în cadrul proiectului „Teatrul, o nouă normalitate #reinventare”, anunță finalizarea și ieșirea la public a celor șase spectacole pentru care s-a primit finanțare prin granturile SEE. În cadrul proiectului, reprezentațiile sunt oferite gratuit grupurilor țintă, atât în România, cât și în Norvegia, spectacolele fiind jucate atât cu public în sală, cât și transmise în regim de live streaming, prin parteneriate cu licee la nivel național, chiar în timpul orelor de curs.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Dan Costinas in Teatru, Ştiri