„Teatrul, o nouă normalitate #reinventare” – proiect-pilot la Teatrul Nottara
Teatrul Notara, alături de agenția de comunicare creativă Media One (România) și compania artistică Artepunkt Skandinavia (Norvegia), parteneri în cadrul proiectului „Teatrul, o nouă normalitate #reinventare”, anunță finalizarea și ieșirea la public a celor șase spectacole pentru care s-a primit finanțare prin granturile SEE. În cadrul proiectului, reprezentațiile sunt oferite gratuit grupurilor țintă, atât în România, cât și în Norvegia, spectacolele fiind jucate atât cu public în sală, cât și transmise în regim de live streaming, prin parteneriate cu licee la nivel național, chiar în timpul orelor de curs.
Din grupul țintă al proiectului fac parte, pe lângă liceeni, tineri care urmează să părăsească sistemul de protecţie socială, membri ai minorităţilor etnice, profesori, asistenţi sociali, persoane vârstnice şi profesionişti din domeniul cultural. Spectacolele au la bază atât texte clasice din programa școlară din România cât și texte contemporane, iar printre beneficiarii proiectului se află liceeni, tineri ce urmează să părăsească sistemul de protecție socială, membri ai minorităților etnice, profesori, asistenți sociali, persoane vârstnice și profesioniști din domeniul cultural.
Acestea au fost puse în scenă de trei regizori, fiecare dintre ei montând dramatizarea unui text literar și un spectacol de poezie, după cum urmează:
Alina Hiristea a regizat spectacolele „Moara cu noroc” după Ioan Slavici și „Plumb”, un spectacol inspirat de poemele lui George Bacovia. Scenariul pentru ambele spectacole a fost semnat de Radu Aldulescu, scenografia de Alfred Samuel Mihailovici, muzica de Bogdan Florinel Marinescu, coregrafia de Sandra-Elizabeth Mavhima, iar conceptul video-proiecțiilor îi aparține lui Ciprian Duică.
Aceeași echipă artistică a lucrat și cu regizorul norvegian Dejan Jankovic, care a pus în scenă spectacolul „Stâlpii societății” de Henrik Iben și „Luceafărul”, după Mihai Eminescu.
Regizorul Radu Popescu a scris și scenariile celor două spectacole montate de el în cadrul proiectului, „Enigma Otiliei” de George Călinescu și „BArghezi”, un spectacol de poezie modernistă pe texte de Lucian Blaga, Ion Barbu şi Tudor Arghezi. Scenografia îi aparține lui Victor Diaconu, muzica lui Bogdan Florinel Marinescu, iar coregrafia Sandra-Elizabeth Mavhima.
Actorii distribuiți în cele șase spectacole au fost selectați în urma unui casting la care au participat peste 100 de actori, în urma căruia au fost aleși:
Ioana Calotă, Raluca Jugănaru, Teodora Daiana Păcurar, Tudor Cucu Dumitrescu, Remus Stănescu, Vlad Jipa, Ion Grosu, Dorin Enache, Andreea Tănase, Dani Popescu, Maria Claudia Vasile, Filip Ristovski, Iulia-Alexandra Dinu, Dorin Enache, Karl Baker, Ada Navrot.
Detalii despre aceste spectacole și programul reprezentațiilor sunt disponibile pe www.reinventeazateatrul.ro.
#REINVENT este un proiect-pilot derulat de un parteneriat româno-norvegian al cărui promotor este Teatrul Nottara, una dintre cele mai importante instituții de artele spectacolului din România, alături de agenția de comunicare creativă Media One (România) și compania artistică Artepunkt Skandinavia (Norvegia).
Teatrul, o nouă normalitate #reinventare cod CALL04-65 este un proiect finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.
Durata de implementare este 12 luni (ianuarie-decembrie 2022), iar valoarea totală eligibilă a proiectului este echivalentul a 194.977,37 euro, din care 85% reprezintă contribuția nerambursabilă SEE, iar 15% reprezintă contribuția nerambursabilă națională.