În toamna anului 2011, Peter Norvig a predat un curs împreună cu Sebastian Thrun despre Inteligenţa Artificială la Stanford, urmărit de 175 strudenţi in sala de clasă – și peste 100.000 via Internet. Ne împărtăşește ce a învăţat despre predarea într-o clasă globală.
Începând din 8 iulie 2011, puteţi urmări în cinematografele din România filmul „Cine zice, ăla este! (Mine vaganti)”, care va rula în prima săptămână în Bucureşti (Studio, Hollywood Multiplex, Cinema City Cotroceni), iar în 15-21 iulie în Bucureşti (Hollywood Multiplex, Cinema City Cotroceni) şi Constanţa (Cinema City), urmând ca apoi să ajungă în toată ţara, distribuit de Independenţa Film.
Din 2 iulie 2010, poate fi vizionat şi în cinematografele din România „Saga Amurg: Eclipsa” („The Twilight Saga: Eclipse”), cel de-al treilea film al seriei, regizat de David Slade, după un scenariu de Melissa Rosenberg, având la bază romanul „Eclipsa” de Stephenie Meyer. Răul care a pândit din umbră până acum îşi arată colţii. Oraşul Seattle este devastat de o serie de crime sângeroase şi dispariţii misterioase. Creând o armată dintr-o rasă nouă de vampiri însetaţi de sânge, malefica Victoria s-a întors pentru a se răzbuna. Iar Bella, ţinta principală, este acum în pericol de moarte. Uniţi de acest secret înfricoşător, Edward şi Jacob trebuie să încerce să uite rivalitatea dintre ei şi să se alieze pentru a o apăra. În timp ce luptă pentru a supravieţui, Bella este nevoită să aleagă între cei doi. Conflictul care mocneşte de mii de ani între vampiri şi vârcolaci se poate transforma acum într-un adevarăt război, declanşat de decizia unei simple muritoare. Dar Bella mai are o alegere de făcut, una care va schimba vieţile tuturor.
A apărut pe DVD comedia clasică, realizată în 1964, „Parisul zgomotos” („Paris – When It Sizzles”), cu celebrii William Holden şi Audrey Hepburn în rolurile principale.
Când vine vorba despre aurul greu al literaturii române, despre ceea ce numim în mod tradiţional „Epoca Marilor Clasici”, trei sunt numele pe care mulţi dintre noi le nimeresc cu uşurinţă (Eminescu, Creangă şi Caragiale), pe altul îl pomenesc cei o ţâră mai atenţi la şcoală (Slavici – cel mult ţinut în umbră din motive neimportante pentru literatură), dar pe cel de-al cincilea puţini îl asociază cu noţiunea de „mare scriitor” – Titu Maiorescu. Asta deoarece critica literară este un domeniu mai dificil de digerat, şi nu e atât de evident de apreciat valoric. Sunt câteva lucruri pe care, însă, ar trebui să le ştim despre „eminenţa cenuşie” a zorilor literaturii române (cel care ni i-a dat chiar pe Eminescu, Creangă, Caragiale şi Slavici), iar pe unele dintre lucrurile astea (cele care mi-au stârnit mie interesul) le voi ilustra folosind un extraordinar studiu critic, intitulat „Contradicţia lui Maiorescu” de Nicolae Manolescu (ediţia a doua, Editura Eminescu, Bucureşti, 1973).
Imaginea pe care o avem despre Eminescu astăzi e 100% produsul gândirii maioresciene. Este, dacă vreţi, unul dintre cele mai bune exemple de creare a unei „imagini publice” fără cusur, de pe urma căreia poetul suferă, oarecum, şi astăzi.