Zița, tânără și, cum sunt îndeobște româncele noastre, foarte vioaie, a evoluat energic. Stimulată de ambițiile intelectuale ale lui Rică, ea a pătruns, prin Alecsandri și Bolintineanu, până la câteva romane franceze. Copiii și mai ales copilele lor n-au mai cunoscut decât literatură străină. Fetele chiar au suferit probabil, în delicatețea lor, pe urma „luptei pentru limba românească”, dusă acum douăzeci de ani cu un neuitat brio patriotic, și s-au închis desigur cu atât mai îndărătnic în admirația lor gingașă, pentru Bernstein-Bataille și Prevost-Bourget. Iar nepoții participă adesea activ la producția literară română, chiar când sunt fii și fiice de oameni cu stare; sau cel puțin cunosc, urmăresc și încurajează cum pot literatura românească produsă de vreo două decenii încoace. Totuși, lecturile lor favorite și inspiratoare sunt Henri de Regnier, Samain, Verhaeren, Rachilde – în scurt: catalogul de la „Mercure de France”. La care se adaogă pentru cei cu gustul grav și puternice trebuințe de idei: Barbusse și Romain Rolland. Acum în urmă de tot suntem, se-nțelege, expresioniști.
Astfel mi se arată publicul nostru literar de azi, considerat în elementele lui cele mai energice și hotărâtoare. În așa situație, Caragiale s-a învechit grozav, disproporționat față de timpul în care a trăit și a scris. Dar de învechirea operei sale publicul nu-i singur vinovat.
După o preumblare de o lună și jumătate, mă întorsesem în București, loc obișnuit al rezidenței mele. N-apucasem încă să mă scutur bine de praf, când îmi aruncai ochii pe o scrisoare sosită de la Iași, în lipsă-mi. Amicul ce mi-o adresa, informat de mai-nainte de voiajul nostru, își arăta părerea de rău că n-a putut să ne însoțească și sfârșea zicând că se mângâie cu ideea că literatura noastră se va îmbogăți cu vreo producție vrednică de…
Neînțelegând tocmai bine spiritul celor din urmă fraze, convocai îndată consiliul meu obișnuit, care se compunea de mine și de Ioan Ghica, tovarășul călător și statornic părtaș al întâmplărilor bune sau rele. Aici citii menționata scrisoare și cerui opinia Adunării; toți, afară de mine, îmi răspunseră astfel: „Înțelesul scrisorii este că tu trebuie să descrii tot ce ai văzut pe la locurile pe unde ai umblat.” O asemenea opinie din partea consilierilor în judecata cărora am multă încredere făcu să-mi cază hârtia din mână. Ideea de a face o carte sau o broșură mă umplu de fiori, necunoscute oamenilor fericiți care n-au căzut niciodată în ispită de a se numi autori, ca să ia un rang pe polițele librarilor; căci fiecare autor ce se tipărește, o dată sau de două ori, și face a se vorbi de dânsul, parcă ar lua o îndatorire către public, și fiecine se crede în drept a-i cere socoteală de întrebuințarea timpului, când el, ce ar putea să facă la mulți aceeași întrebare, n-are curajul nici a deschide gura, fiind sigur că ar auzi drept răspuns că scrisul nu este treaba lor. Dar ca să mă întorc de unde plecasem, ideea de a face o carte mă umplu de fiori: sperând însă că judecătorii se vor fi înșelat, ca niște muritori ce sunt, mă aruncai într-un fiacar și ieșii pe uliță.
În perioada 25-31 iulie 2016, Arhiva Naţională de Filme – Cinemateca Română (ANF), în parteneriat cu Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor (ONCE), organizează, la Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române din Bucureşti (Str. Eforiei nr. 2), evenimentul „Săptămâna filmului românesc despre Marele Război”. Proiecţiile de filme din cadrul retrospectivei sunt însoţite de expoziţia de fotografii „Pe urmele eroilor din Primul Război Mondial”, oferită de ONCE şi găzduită în foaierul Cinematecii Eforie. Expoziţia ilustrează cele mai reprezentative cimitire şi monumente de război, de pe teritoriul României, dedicate militarilor români care au căzut la datorie pe câmpurile de luptă ale Primului Război Mondial.
Între 5 și 15 februarie 2014 are loc cea de-a 65 ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin. Ca în fiecare an, Institutul Cultural Român din Berlin se implică atât financiar, cât și logistic în susținerea prezenței la festival a reprezentanților români din industria cinematografică.
Deschiderea are loc în renumitul Berlinale Palast din Potsdamer Platz, la ora 19:45, cu pelicula „Nadie quiere la noche”, în regia lui Isabel Coixet. Din distribuție fac parte Juliette Binoche, Rinko Kikuchi, Gabriel Byrne, Orto Ignatiussen, Alberto Jo Lee, Clarence Smith, Ben Temple, Matthew Salinger, Reed Brody, Ciro Miró.
Film Society of Lincoln Center şi Jacob Burns Film Center din New York găzduiesc, între 4 şi 8 decembrie 2014, respectiv 5 şi 10 decembrie 2014, cel mai important festival de film românesc din SUA, „una din «comorile anuale» prezentate de Film Society of Lincoln Center,” după cum a fost descris de cotidianul The New York Times. Making Waves: New Romanian Cinema oferă publicului newyorkez o selecţie concentrată şi echilibrată, care evidenţiază tendinţele filmului românesc actual prin highlight-urile anului, dar care, ca de obicei, se întoarce şi în trecut, la filme esenţiale ce trebuie descoperite de publicul american.
Pe 28 mai 2014, de la 19:00 la 23:30, în inima unei zone pline de farmec din centrul orașului, 13 țări europene vă dau întâlnire pentru a treia ediție a Nopții Literaturii Europene!
În prima zi a Salonului Internațional de Carte Bookfest, Noaptea Literaturii Europene este găzduită de șase locuri deosebit de primitoare: Aiurart, Foișorul de Foc, Godot la Școală, Casa Mătăsari, Modelier și Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC). Publicul este invitat să asiste la lecturi și spectacole care pun în valoare textele traduse în limba română ale unor autori europeni importanți: Daniel Glattauer (Austria), Karel Čapek (Cehia), Aléa Torik – prezentă la eveniment (Germania), Odysseas Elytis și Yorgos Seferis (Grecia), Italo Calvino (Italia), Hilary Mantel, Sarah Dunant, Philippa Gregory și William Shakespeare (Marea Britanie), Michał Walczak (Polonia), Rui Zink (Portugalia), Ioana Pârvulescu și Simona Sora (România), Ramón Gómez de la Serna (Spania), Orhan Pamuk (Turcia), Attila Mizser și Béla Hamvas (Ungaria) și Alain Berenboom (Valonia-Bruxelles).
Zița, tânără și, cum sunt îndeobște româncele noastre, foarte vioaie, a evoluat energic. Stimulată de ambițiile intelectuale ale lui Rică, ea a pătruns, prin Alecsandri și Bolintineanu, până la câteva romane franceze. Copiii și mai ales copilele lor n-au mai cunoscut decât literatură străină. Fetele chiar au suferit probabil, în delicatețea lor, pe urma „luptei pentru limba românească”, dusă acum douăzeci de ani cu un neuitat brio patriotic, și s-au închis desigur cu atât mai îndărătnic în admirația lor gingașă, pentru Bernstein-Bataille și Prevost-Bourget. Iar nepoții participă adesea activ la producția literară română, chiar când sunt fii și fiice de oameni cu stare; sau cel puțin cunosc, urmăresc și încurajează cum pot literatura românească produsă de vreo două decenii încoace. Totuși, lecturile lor favorite și inspiratoare sunt Henri de Regnier, Samain, Verhaeren, Rachilde – în scurt: catalogul de la „Mercure de France”. La care se adaogă pentru cei cu gustul grav și puternice trebuințe de idei: Barbusse și Romain Rolland. Acum în urmă de tot suntem, se-nțelege, expresioniști.
Încarc...
