Revista lunară de satiră şi umor „Haz de Necaz” publică, în numărul 14 din iunie 2001, pe o pătrime de pagină, următoarele precizări ale lui George Corbu:

Prietenia (nu doar literară) ce m-a legat de emeritul umorist şi epigramist Mircea Trifu (24.02.1922 – 20.06.1994) stă la originea a ceea ce avea să devină „Războiul (duelul) sutei de sonete”. În compania, ilustră, a mult talentatului coleg, am purtat cea mai paşnică bătălie de-a lungul primelor trei luni ale anului 1970. Cele 101 sonete scrise atunci – probabil, cel mai lung duel de acest gen din literatura română – au avut ca martori pe Tudor Muşatescu şi Mircea Pavelescu, iar ca arbitru pe Victor Eftimiu. Ele îmbracă astăzi haina tiparului, înainte ca vreun editor, în a cărei venire mai sper, să le ofere veşmântul aristocratic al unei cărţi, aşa cum, de altfel, şi-au dorit protagoniştii acestei confruntări ironico-umoristice.

Meritul esenţial în acest inedit încă fapt literar – din care antologia umorului liric îşi va recruta, poate, unele piese de rezistenţă (modestia este virtutea mediocrilor), revine strălucitului confrate Mircea Trifu care, lansând provocarea, a dat startul impresionantei competiţii.

Să mi se îngădue, până la împlinirea sorocului strângerii acestor creaţii într-un volum, a-i aduce încă şi încă, omagiul meu devotat incomparabilului Mircea Trifu, pentru strălucirea cu care a slujit decenii de-a rândul epigrama românească.

Nu este, cred, lipsit de interes să amintesc faptul că despre existenţa acestui virtual volum făcea referire însuşi Mircea Trifu, anunţându-l, printre cărţile în pregătire, pe clapeta copertei primului său volum („Epigrama”, Bucureşti, Editura LITERA, 1976).

2 voturi

Încarc...

Publicat de Gheorghe Culicovschi in Epigrame, Poezii, Umor
2 comentarii »

Epigramistul Florea Ştefănescu îşi are domiciliul la Munchen – Germania. Am avut onoarea să-l cunosc în urmă cu aproape 11 ani la Ploieşti, cu prilejul lansării izbutitului său volum „Epigrama germană de cinci secole, (selecţiuni antologice)”.

Recent, am constatat, cu satisfacţie, că a adăugat câteva epigrame proprii în Citatepedia.ro şi am socotit de cuviinţă să-mi exprim admiraţia şi să îl invit public ca, pe lângă creaţiile domniei sale, să contribuie şi cu foarte reuşitele traduceri din epigramiştii germani, fiind păcat ca asemenea comoară să rămână doar între coperţile unor cărţi. Spre surprinderea mea, cineva a pus la îndoială că ar exista epigramişti germani. Motivat şi de scoaterea la lumină a adevărului, am dat curs rugăminţii domnului Florea Ştefănescu de a adăuga eu în Citatepedia.ro epigramele traduse din germană de domnia sa – ajutat şi de soţie, cunoscătoare deplină a subtilităţilor limbii din care se traducea. Prin urmare, epigramele autorilor germani se află – în majoritate – în spaţiile destinate acestora: Martin Opitz, Friedrich von Logau, Valentin Loerber, Cristian Wernicke, Friedrich Gottlieb Klopstock, Abraham Gotthelf Kastner, Gotthold Ephraim Lessing, Johann Gottfried von Herder, Goethe, Schiller, Ignaz Franz Castelli, Friedrich Ruckert, Franz Grillparzer, Wilhelm Muller, August Graf von Platen, Emanuel Geibel, Paul Heise, Oscar Blumenthal, Otto Ernst, Ludwig Fulda şi Cristian Morgenstern.

3 voturi

Încarc...

Publicat de Gheorghe Culicovschi in Epigrame, Umor
1 comentariu »

“Eterna reîntoarcere a lucrurilor în ele însele, secretul formativ care ameninţă să creeze atmosfera de extaz şi solemnitate, adică secretul celui care străbate mările şi oceanelor lumilor spirituale, blestemul asumat cu trufie de a se întoarce într-un port veşnic, acelaşi, toate acestea par a fi numai forma metafizică, formulă demonică a profundului sentiment al anteriorităţii strămoşilor, sentiment care vibrează de la început în săngele şi spiritul lui Nietzsche” (E. Bertram, 1998, p. 17)

“A profeţi trecutul, a colora cu dorul de strămoşi gândurile despre viitor – în aceasta constă simţământul povară a tradiţiei umane, cheie de boltă a podului suspendat între un moment care a fost şi unul care va să fie, subiect trăind clipa divină „pe culmea înaltă”, plutind, asemenea lui Zarathustra, „ca un nor negru peste două mări, peste trecut şi viitor” – aceasta este viziunea lui Nietzsche despre viitoarea condiţie umană” (idem, pag. 40)

Nietzsche a deschis drumuri, iar strămoşii de început de cod m-au îndemnat să mă întreb, eu un aşa de mic într-un ocean aşa de mare:
– Hei, tu, ghem de viaţă, unde vrei tu să ajungi? Ce-ţi doreşti tu cel mai mult?

5 voturi

Încarc...

Publicat de Viorel Muha in Eseuri
Comenteaza! »

Amu cică era odată într-o ţară un crai, care avea trei feciori. Şi craiul acela mai avea un frate mai mare, care era împărat într-o altă ţară, mai depărtată. Şi împăratul, fratele craiului, se numea Verde-împărat; şi împăratul Verde nu avea feciori, ci numai fete. Mulţi ani trecură la mijloc de când aceşti fraţi nu mai avură prilej a se întâlni amândoi. Iară verii, adică feciorii craiului şi fetele împăratului, nu se văzuse niciodată de când erau ei. Şi aşa veni împrejurarea de nici împăratul Verde nu cunoştea nepoţii săi, nici craiul nepoatele sale: pentru că ţara în care împărăţea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pământului, şi crăia istuilalt la o altă margine. Şi apoi, pe vremile acelea, mai toate ţările erau bântuite de războaie grozave, drumurile pe ape şi pe uscat erau puţin cunoscute şi foarte încurcate şi de aceea nu se putea călători aşa de uşor şi fără primejdii ca în ziua de astăzi. Şi cine apuca a se duce pe atunci într-o parte a lumii adeseori dus rămânea până la moarte.

Dar ia să nu ne depărtăm cu vorba şi să încep a depăna firul poveştii.

50 voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Poveşti
8 comentarii »

Pentru exemplificare, luăm câteva fragmente din lucrarea „Crima din Mews”.

Personajele principale, detectivii, sunt introduse fără prea multă ceremonie:

Însoţitorul inspectorului-şef, un omuleţ între două vârste, cu un cap rotund şi mustăţi mari, cazone, zâmbi în sinea sa:
— Très bien, Japp, observă el. Îţi spui întotdeauna rugăciunea. Te felicit.
— Ce scuză pentru cerşit, aşa-i în ziua de Guy Fawkes, spuse Japp.
— Ce supravieţuire interesantă, zise îngândurat Hercule Poirot. Artificiile se ridică — poc-poc — mult timp după ce omul pe care-l sărbătoresc şi faptele sale au fost uitate.
Omul de la Scotland Yard fu de acord.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Cărţi, Fragmente literare
Comenteaza! »

Fragmente din Introducerea lucrării „Al doilea sex” de Simone de Beauvoir:

„Am ezitat mult timp să scriu o carte despre femeie. Subiectul e iritant, mai cu seamă pentru femei. Şi nu e nici nou. Disputa feminismului a făcut să curgă destulă cerneală; iat-o, acum, aproape încheiată: să nu mai vorbim despre ea. Deşi se tot vorbeşte, încă. Iar enormele prostii debitate de-a lungul acestui ultim secol nu prea par să fi limpezit problema. De altfel, există o problemă? Care? Chiar există femei? Sigur, teoria ‘eternului feminin’ continuă să aibă adepţi; îi auzi şuşotind: ‚Şi-n Rusia, până şi acolo, ele rămân tot femei’; în vreme ce alţi inşi, bine informaţi – cîteodată inclusiv cei din prima categorie – suspină: ‚Femeia se pierde, femeia e pierdută’. Nu se mai ştie prea bine dacă există încă femei, dacă vor mai exista, dacă trebuie sau nu să doreşti să existe şi care e locul pe care ar trebui ele să îl ocupe.”

2 voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Eseuri
Comenteaza! »