În timp ce piesa originală „Arcade” a depasit 300 milioane de stream-uri la nivel mondial, Duncan Laurence, cel care a reprezentat Olanda la Eurovision Song Contest și a devenit câștigătorul ediției din 2019, colaborează cu artista de origine americană, Fletcher, pentru o variantă nouă a piesei ce a devenit deja un hit internațional.
Romfilatelia continuă tematica Faună, foarte apreciată de colecționari, introducând în circulație, joi, 3 decembrie 2020, emisiunea de mărci poștale intitulată „Urși”, alcătuită din patru mărci poştale în care este ilustrat ursul brun, specie emblematică a faunei sălbatice din România.
Cei care lucrează în perimetrul Uranus-Rahova sau au afaceri în zonă au mai multă încredere în potențialul cartierului decât locuitorii acestuia, relevă un websurvey non-probabilistic derulat în perioada 17 iulie-18 august 2020. Deși apropierea de centru este practic singurul atu major menționat de respondenți, aceștia consideră că dacă zona ar fi „înverzită” și ar găzdui evenimente culturale, ar putea ajunge să reprezinte o atracție a Bucureștiului. Frecvența cuvintelor utilizate de respondenții la studiul care vizează calitatea vieții în această zonă a generat ilustrația atașată:
Laura Bretan, una dintre cele mai promiţătoare artiste ale noii generaţii, dar şi vocea care a cucerit emisiuni precum Românii au talent și America’s Got Talent, lansează single-ul „Believe”, o colaborare excepțională cu The Tenors, grupul canadian premiat cu numeroase discuri de platină, care a cântat și împreună cu Celine Dion.
Romfilatelia continuă seria emisiunilor dedicate Faunei, foarte apreciate de colecționari, cu o tematică în premieră în filatelia românească și introduce în circulație joi, 19 noiembrie 2020, emisiunea de mărci poștale „Crocodili”, disponibilă în magazinele Romfilatelia din țară și online.
Billie Eilish, idolul noii generații, premiata de 5 ori la Premiile Grammy, lanseaza single-ul „Theefore I Am”, cu un videoclip regizat tot de către artista în vârstă de 18 ani. Clipul piesei „Therefore I Am” a fost filmat într-un mall părăsit (Glendale Galleria).