Drumul spre libertate (Felii de Timp)
Dacă ar ști omul unde-l pot purta, pașii vieții, mintea, curajul, câteodată prostia sau disperarea… Însă dorința de a fi liber, nu o poate opri nici moartea. Libertatea nu ne-o dă și nici nu ne-o poate lua nimeni. Aceasta s-a născut odată cu noi. Ea este sacralitatea eului nostru. Ea este altarul pe care ne picurăm lacrimile adevărului când suntem privați de el. Acolo, în ea, în noi, ne închinăm și suntem siguri, că nimeni nu poate ajunge la noi. De aceea, mulți oameni adevărați au rezistat la cele mai cumplite încercări, torturi, presiuni, căci aceștia au în ei un altar al libertății, altar frumos, ca un Isus viu care le vorbește. Cu ea, libertatea, în fața acestui altar ne naștem și-n ea murim, căci și moartea este o parte a libertății.
Sunt însă oameni, care au în ei altarul satanei. Aceștia se hrănesc cu libertatea altora, aceștia se bucură și chicotesc construind în ei morminte de nedreptăți. Ei nu pot însă să îngroape adevărul sau libertatea în aceste morminte. Ei fură adevărul, îl stâlcesc, îl chinuie, îl torturează, apoi încearcă să-l distrugă, să scape de minciună și de crimă, dar nu reușesc. Ei nu lasă decât pârjol în urma lor, pârjol de suflete ucise, însă adevărul nu poate fi, nici îngropat, nici ars, nici distrus. El iese mai devreme sau mai târziu la lumină. De ei, de oamenii răului, voi vorbi altădată.
Continuare »