Ecranizare a îndrăgitului roman omonim semnat de W. Bruce Cameron, „Câinele, adevăratul meu prieten” („A Dog’s Purpose”) prezintă destinul unui devotat patruped care îşi descopră menirea prin prisma stăpânilor săi, pe care îi învaţă să radă şi să iubească. „Câinele, adevăratul meu prieten”, în regia lui Lasse Hallström, apare în premieră pe marile ecrane din 27 ianuarie 2017. Redată din perspectiva celui mai simpatic căţel prin vocea lui Josh Gad, povestea de familie îi mai reuneşte în distribuţie pe actorii Britt Robertson, KJ Apa, John Ortiz, Juliet Rylance, Luke Kirby, Peggy Lipton, Pooch Hall şi Dennis Quaid.

Pentru regizorul Lasse Hallström decizia de a ecraniza romanul omonim al lui W. Bruce Cameron a părut mai mult decât firească, ţinând cont de faptul că acesta a devenit cel de-al treilea proiect asemănător pe care îl prezintă după „Viaţa mea de câine” şi „Hachiko: Povestea unui câine”.

„Am vrut ca proiectul să aibă un ton original, cu un aer de lejeritate, care să fie bine ancorat în emoţii reale – atât ale câinilor, cât şi ale oamenilor. A fost o provocare distractivă.”, a apreciat deschis regizorul.

Hallström s-a îndreptat către Dennis Quaid pentru rolul stăpânului adult, cu care a colaborat în urmă cu mai bine de 20 de ani. Încântat de propunere, actorul mărturiseşte: „Ador povestea şi chiar i se potriveşte perfect lui Lasse. El e un povestitor excelent şi ştie cum să se folosească de limbaj, imagini şi sunete pentru a reda sentimente.”

„Câinele, adevăratul meu prieten” prezintă destinul unui devotat patruped care îşi descoperă menirea prin prisma stăpânilor săi, pe care îi învaţă să râdă şi să iubească.

Note de producţie

La scurt timp după lansarea sa în 2010, romanul „A Dog’s Purpose” a devenit extrem de popular, atingând coardele sensibile ale iubitorilor de animale din întreaga lume, care au fost fermecați de perspectiva delicată, pătrunzătoare și amuzantă referitoare la modul în care ne văd animalele de companie și motivul pentru care se află acestea pe pământ. Cartea, care s-a aflat pe prima treaptă în topul bestsellerurilor întocmit de New York Times, a rămas mai bine de un an pe acea poziție, fiind tradusă în 20 de limbri și publicată în 29 de țări din lumea întreagă. Romanul a avut chiar și un sequel, „A Dog’s Journey”, publicat în 2012, care s-a bucurat de un succes asemănător primei părți.

Autorul seriei, W. Bruce Cameron, este cunoscut mai ales pentru romanul „8 Simple Rules for Dating My Teenage Daughter”, volum umoristic devenit, de asemenea, bestseller. Cartea a fost adaptată într-un serial de comedie foarte popular difuzat de ABC, în care au jucat John Ritter, Katey Sagal și Kaley Cuoco („Teoria Big Bang”), acest rol fiind cel care a propulsat-o în atenția publicului.

Cameron a început să scrie romanul după ce partenera sa de-atunci și-a pierdut câinele, aceasta fiind foarte îndurerată și greu de consolat. El explică sursa de inspirație: „Mergeam cu mașina pe coasta Californiei, pe autostrada 101, și chiar mă simțeam prost pentru ea. Și deodată, de parcă aș fi descărcat subiectul de pe internet, mi-a răsărit în minte o poveste despre un cățel care nu moare în adevăratul sens al cuvântului, ci renaște din nou și din nou, începând să se întrebe dacă nu cumva există un scop pentru care asta continuă să se întâmple.”

Pasagera pe care Cameron încerca să o consoleze avea să fie viitoarea sa nevastă – în prezent unul dintre scenariștii peliculei „Câinele, adevăratul meu prieten” – Cathryn Michon. Michon își amintește cu drag acea zi: „Ne îndreptam spre Bay Area și ne-am oprit să ne luăm câte o cafea, iar când m-am întors la mașină, Bruce mi-a zis că vrea să-mi spună o poveste… care urma să fie viitoarea lui carte. A vorbit timp de 90 de minute încontinuu, iar la final ochii îmi înotau pur și simplu în lacrimi.”

Cameron spune că cea mai utilă cercetare pe care a trebuit să o facă înainte de a-și începe romanul a fost să urmărească tot felul de câini interacționând unul cu celălalt, având astfel posibilitatea de a le analiza comportamentul. Autorul explică: „Cea mai importantă cercetare pe care am făcut-o pentru carte nu a fost răsfoirea unor cărți despre câini, ci mersul în parcul de câini, pentru a-i vedea cum se comportă. Câinii au o structură socială nebunească. Doi câini pot fi cei mai bun prieteni, dar când apare un al treilea, dinamica se schimbă instantaneu.” Râde. „E de zece ori mai rău decât în gimnaziu.”

Conform creatorului poveștii, cea mai dificilă parte când a venit vorba de scris romanul a fost păstrarea unui stil cât mai simplu: „Avem de-a face cu un câine, iar câinii nu vor gândi în metafore complicate. Un câine ar folosi mai mult substantive, prea puțin adverbele. Vocabularul său este limitat la aproximativ 40-50 de cuvinte, iar eu am vrut să scriu romanul din perspectiva unui câine adevărat, nu unul care ar înțelege engleza.”

Producătorul Gavin Polone a citit scenariul pentru „Câinele, adevăratul meu prieten” când nu era încă în forma finală, iar la cererea lui Cameron și Michon, i-a îndrumat pe durata procesului de dezvoltare. În acest timp, povestea a atras atenția celor de la Amblin Entertainment. „Am vrut să găsim un producător care să ducă romanul la nivelul următor, iar Gavin are o reputație incredibilă când vine vorba de protejat scriitorii, așa că i-am trimis lui cartea,” spune Cameron. În misiunea lor de a găsi persoana care să le ducă romanul la nivelul următor, ei aveau nevoie și de un regizor care să le împărtășească scopul.

Ținând cont de palmaresul lui Hallström în materie de filme inventive, care avea deja la activ un film produs de Amblin Entertainment (pe atunci DreamWorks), „Război în bucătărie”, decizia de a-i acorda acestuia libertatea de a adapta romanul a fost una unanimă. Regizorul spune că nu a fost atras din întâmplare de acest material: „Am făcut deja două filme despre câini – „Viața mea de câine” și „Hachiko: Povestea unui câine” – acesta e al treilea. Dacă te interesează perspectivele celor lăsați pe dinafară sau emoțiile care par absurde în ochii oamenilor, poți cu siguranță să te raportezi la sentimentele unui câine și la viața acestuia.”

În timp ce Cameron și ceilalți scenariști au colaborat pentru crearea unor reguli potrivite poveștii – referitoare la gândurile pe care le-ar fi putut avea și procesa câinele – Hallström a trebuit să se asigure că lucrurile vor avea o logică… într-un proces pe care unii l-ar putea considera ilogic.

„La urma urmei, singura regulă pe care o aveam era aceea conform căreia câinele nu putea să vorbească în fața camerei,” spune Hallström. „Folosind narațiunea interioară, gândurile câinelui au anumite elemente umane, iar eu am devenit tot mai atras de ideea de reîncarnare datorită acestui film. Dar dacă această posibilitate este reală sau nu… nu se știe. Ideea este să fii deschis în fața acestui concept magic, care arată că se întâmplă lucruri în univers pe care noi nu ni le putem explica încă.”

Hallström a considerat că cea mai importantă sarcină a sa, în calitate de regizor, era să ofere o notă cât mai realistă interpretărilor actorilor și câinelui. Scopul său a fost să nu stilizeze nimic și să nu exagereze nici cu aspectele comice. „Am vrut ca filmul să aibă un ton autentic, cu un aer de lejeritate, care să fie bine înfipt în emoții reale – atât ale câinilor, cât și ale oamenilor. A fost o provocare distractivă.”

Hallström s-a îndreptat către Dennis Quaid pentru rolul lui Ethan (la stadiul de adult), cu care a lucrat acum mai bine de 20 de ani pentru pelicula „Subiect de conversație”. Cunoscut pentru rolurile sale în comedii, dar și în drame, Quaid a reperezentat alegerea de bază.

„În anii care au urmat după ce am avut ocazia să lucrăm împreună, Dennis a evoluat foarte frumos,” spune regizorul. „S-a copt ca om și a devenit mult mai destins. A avut șansa să improvizeze acum, iar eu m-am bucurat de contribuțiile lui. El știe cum să-i semnaleze cameramanului atunci când a terminat o dublă, a fost o plăcere să pot lucra din nou cu el.”

Pentru Quaid, decizia de a se reuni cu Hallström a fost una ușoară. Actorul adaugă: „Ador povestea și chiar i se potrivește perfect lui Lasse. El e un povestitor excelent și știe cum să spună o poveste folosindu-se de limbaj, de imagini și de sunete. Suntem trei actori care-i dăm viață lui Ethan în diferite etape din viața sa, iar rezultatul final mi se pare pur și simplu grozav.”

Actorul continuă: „Personajul meu este stăpânul original al câinelui care se reîncarnează, iar eu îl interpretez atunci când se află într-o etapă mai avansată în viață. El se află la o răscruce de drumuri și nu știe ce să facă, iar câinele se întoarce în viața lui și-i reamintește cum e el cu adevărat.”

Pentru a-i da viață tânărului Ethan a fost ales actorul KJ Apa, în vârstă de 18 ani. Originar din Noua Zeelandă, Apa a jucat în serialele locale „Riverdale” și „The Cul de Sac”. Debutant în lumea filmelor artistice, Apa a avut parte de o surpriză plăcută când a făcut echipă cu Hallström. „Acesta era primul meu film și nu știam că poți să sugerezi diferite idei regizorului. Când lucram în televiziune, făceam mereu exact ce era scris în scenariu,” spune Apa. „Mi-a venit destul de ușor să improvizez.”

Hallström spune: „M-am bucurat să pot glumi cu KJ și să-i dau ocazia de a improviza. Ar putea să devină protagonist în producții din orice colț al globului, aș zice eu.”

Apa elaborează, povestindu-ne despre provocările cu care s-a confruntat în timp ce-i dădea viață tânărului Ethan: „Cel mai dificil a fost să-mi perfecționez accentul american și să învăț să arunc mingea de fotbal american. Eu joc rugbi, iar mișcarea aceasta n-ar fi putut fi mai diferită.”

Pentru rolul băiețelului Ethan a fost ales un alt debutant impresionant. Cunoscut pentru rolul din „Walk the Prank”, marca Disney, Bryce Gheisar a trimis o înregistrare cu el care i-a plăcut imediat lui Hallström. „Pe Bryce l-am găsit destul de devreme în tot procesul de selecție și mi-am dat seama din prima că el era omul potrivit,” spune Hallström. „Nu voiam un actor cu prea multă experiență pentru că aceștia tind să devină prea „șlefuiți” pentru gustul meu și, de obicei, nu au ceea ce-mi doresc să văd într-un astfel de rol.”

Gheisar povestește despre experiența sa în rolul lui Ethan: „Prima scenă pe care am filmat-o a fost cea în care personajul meu îl prezintă pe Bailey bunicilor săi. Bailey sare din mașină și începe să alerge după găini, absolut hilar. A fost scena mea favorită din film.”

Pentru rolul mamei lui Ethan a fost aleasă Juliet Raylance, Elizabeth fiind femeia care dă startul poveștii, eliberând cățelul suferind dintr-un camion. Rylance – pe care publicul o cunoaște mai ales datorită rolurilor din domeniul teatrului și pentru intepretarea din filmul de groază „Sinister” – a pășit astfel într-un nou gen de filme odată cu povestea din „Câinele, adevăratul meu prieten”. Rylance explică: „Când Bailey apare în viața lor, personajul meu își dă seama imediat că ar fi grozav ca acest cățel să facă parte din familia lor. Ea se roagă de soțul său ca să-l poată păstra pe Bailey, iar el își dă acordul cu jumătate de gură. Ethan ajunge să crească odată cu Bailey, iar publicul vede cum decurge viața băiatului prin ochii cățelului său.”

Actrița vorbește despre colaborarea cu Gheisar și Apa: „KJ l-a urmărit pe Bryce și a putut astfel să-și imagineze cum ar trebui el să fie în rolul tânărului Ethan, ceea ce a fost foarte util. A fost minunat că au putut petrece atâta timp împreună, amândoi sunt actori deschiși și talentați.”

Luke Kirby a fost ales pentru a-i da viață tatălui lui Ethan – un alcoolic care nu vrea să aibă de-a face cu noul lor câine, Bailey. La fel ca Rylance, Kirby s-a implicat mai mult în piese de teatru înainte de a apărea în filme artistice precum „Iubirea e complicată”, „Touched by Fire” și „Rectify”. Actorul explică: „Tatăl lui Ethan e stâlpul familiei, dar are unele defecte care pot fi mai extreme decât cele pe care le regăsești în orice familie.”

Apa vorbește despre scenele intense dintre el și Kirby: „Este o scenă în care Ethan îl înfruntă pentru prima oară pe tatăl său, după ce a văzut cum ani la rândul acesta a abuzat-o verbal pe mama lui, iar la un moment dat trebuia să-l îmbrâncesc pe Luke. Am repetat de câteva ori mișcarea, dar Lasse ne-a zis pur și simplu să ne lăsăm duși de val – ceea ce am și făcut.”

Pentru rolul lui Hannah la stadiul de adult a fost aleasă Peggy Lipton – cunoscută pentru rolurile sale de neuitat din „Fără reguli” și „Twin Peaks”. Quaid își laudă partenera de pe ecran: „Cine nu a avut o pasiune pentru ea? Peggy e fantastică, și amândoi am fost doar vreo două săptămâni la filmări. Ne-au adus laolaltă și a fost o plăcere să lucrez cu ea.”

Lipton își împărtășește experiența trăită când a citit prima oară scenariul: „Cu oricine vorbesc despre asta, observ că apare aceeași reacție: toți sunt mișcați de această poveste.” Actrița discută despre motivul pentru care a ales să-i dea viață lui Hannah: „Când ai un regizor precum Lasse Hallström și ai ocazia de a lucra cu un actor precum formidabilul Dennis Quaid, e imposibil să spui nu.”

Britt Robertson a fost aleasă pentru a-i da viață tinerei Hannah, prima dragoste a lui Ethan. Robertson a debutat în industrie apărând în filme precum „Sfaturi de viață” și „Scream 4: Coșmarul continuă”, înainte de a obține roluri mai importante, precum cele din „Cel mai lung drum” și „Tomorrowland: Lumea de dincolo de mâine”. Hallström spune că a urmărit interpretările lui Robertson: „Am văzut-o în „Cel mai lung drum” și mi-a plăcut la nebunie maniera subtilă în care i-a dat viață personajului.”

Robertson discută despre personajul său: „Hannah îl întâlnește pe Ethan la un bâlci și se îndrăgostește de cățelul Bailey cum se îndrăgostește de Ethan. Între ei se creează o legătură desăvârșită și chiar se simt bine unul în prezența celuilalt. Hannah speră să-și poată construi o viață alături de Ethan și Bailey, dar povestea ia o întorsătură neașteptată.”

Pentru rolul lui Carlos – stăpânul și prietenul lui Ellie – realizatorii l-au ales pe John Ortiz din „Scenariu pentru happy-end” și „Gangster american”. Ortiz dă astfel viață unui ofițer de poliție care e devotat în întregime câinelui său și locului său de muncă. Actorul descrie personajul: „Carlos este singur și se dedică în întregime comunității sale. Pe plan personal, el e destul de singuratic, dar există indicii care arată că în trecut, a avut o relație care a însemnat foarte mult pentru el. Ellie e partenera lui și în curând ajunge să fie totul pentru el. ”

Kirby Howell-Baptiste din „Casa minciunilor” și „Love” a fost aleasă pentru a-i da viață Mayei, stăpâna lui Tino, care nu prea știe să se integreze în societate. Actrița vorbește despre aerul de „film în film” caracteristic poveștii personajului său: „Lasse a compartimentat fiecare poveste în parte, oferindu-i fiecăreia o notă proprie. Chiar par rupte din filme diferite, iar asta s-a resimțit și la filmări.”

Howell-Baptiste își aduce aminte emoția pe care a resimțit-o când a citit cartea și scenariul pentru „Câinele, adevăratul meu prieten”: „Am citit cartea de două ori și am plâns de fiecare dată. Plâng de fiecare dată când recitesc scenariul. Povestea asta nu poate decât să-ți atingă sufletul.”

Pentru a-i da viață interesului amoros al Mayei, realizatorii l-au ales pe Pooch Hall în rolul lui Al. Cunoscut pentru rolurile sale din serialele de lungă durată „The Game” și „Ray Donovan”, actorul discută despre colaborarea cu Howell-Baptiste: „Lasse ne-a oferit, mie și lui Kirby, libertate totală, ne-a spus să lăsăm deoparte structura standard și pur și simplu să jucăm, iar noi ne-am simțit de parcă am fi creat ceva magic.”

Howell-Baptiste adaugă: „M-am distrat extrem de bine la filmări alături de Pooch. Când ne-am întâlnit pentru prima oară, pur și simplu m-a îmbrățișat cu căldură. Așa a reușit să spargă gheața. A fost minunat pentru că în partea noastră din film, suntem noi doi în prim-plan, deci faptul că ne-am creat o legătură atât de repede ne-a ajutat enorm.”

Pentru rolurile lui Wendi și Victor, stăpânii abuzivi ai lui Buddy, au fost aleși Nicole LaPLaca, respectiv Primo Allen. Nu durează mult până când Buddy e abandonat și se trezește la o fermă cât se poate de familiară, unde își va descoperi la scurt timp adevărata menire pe lume.

După ce au fost aleși actorii pentru rolurile umane, dar și pentru cele canine, etapa de producție a început în august 2015, la Winnipeg, Manitoba. Etapa de producție a luat sfârșit la sfârșitul lunii octombrie 2015, dar procesul era departe de a fi încheiat de vreme ce adevăratul star – sufletul filmului – cel care urma să-i dea voce lui Bailey, nu fusese ales încă.

Hallström și Amblin l-au contactat pe Josh Gad, laureat al premiului Tony, având mari speranțe că acesta va fi starul lor. Cunoscut de fanii din întreaga lume pentru că i-a dat voce lui Olaf în „Regatul de gheață”, Gad a ajuns în atenția publicului datorită rolului din „Book of Mormon”, piesă premiată de mai multe ori la galele Tony în care actorul i-a dat viață lui Elder Arnold Cunningham.

Abilitățile sale vocale fără egal sunt pe cât de melodioase, pe atât de haioase și emoționante, iar realizatorii și-au dat seama din prima că el ar fi perfect pentru a-i da voce lui Bailey. „După ce l-am auzit pe Josh în „Regatul de gheață”, mi-am dat seama care îi sunt talentele și de ce ar fi el alegerea perfectă pentru rolul naratorului. Dar când am început să lucrăm împreună, m-a emoționat teribil să observ cât de bine se potrivea vocea lui cu imaginile cu câinele și ce legătură se crease între el și personaj,” spune Hallström.

Gad avea impresia că i se va cere să spună replicile unui câine vorbitor, dar a avut parte de o mare surpriză. Actorul descrie procesul de casting: „Mereu am fost un mare fan al lui Lasse și am tânjit dintotdeauna după o ocazie care să-mi permită să lucrez cu el. Într-o zi, am fost sunat și mi s-a zis că el regiza atunci un nou film și voia ca eu să fac parte din echipă. M-am entuziasmat teribil, dar când mi s-a zis că totul fusese deja filmat, am rămas puțin nedumerit.”

Actorul continuă: „Reacția mea inițială a fost să refuz să dau viață unui cățel vorbitor într-un film, dar Leslee Feldman (vicepreședintă a Departamentului de Casting de la Amblin) mi-a zis să mă uit întâi film, apoi să iau decizia. Mi-a înmânat un pachet de șervețele și mi-a zis: „Uite, vei avea nevoie de astea.”

„M-am uitat la film – mi-am dat seama că nu eram un câine vorbitor – și am fost atât de mișcat și de copleșit de poveste, încât m-am simțit obligat să fac parte din el. Dacă ar fi intrat cineva peste mine, ar fi crezut că m-a jefuit cineva sub amenințarea pistolului și că am văzut cum o familie de veverițe a fost masacrată, într-atât eram de smiorcăit. Acum că am terminat înregistrările, pot să spun cu mâna pe inimă că, de la „Regatul de gheață” încoace, niciun film în care m-am implicat nu m-a mai făcut să mă simt astfel. Toată lumea care va merge la cinema va rămâne uimită de frumusețea, adevărul și spectacolul pe care Lasse le-a combinat în film,” spune Gad.

Adevăratele personaje principale ale peliculei „Câinele, adevăratul meu prieten” sunt cei patru căței care îi dau viață lui Bailey. Trip, din rasa Red Retriever, este originalul Bailey; Shadow, din rasa Ciobănesc german, este Ellie; Mailo, din rasa Corgi, este Tino, iar Bolt, o corcitură de St. Bernard și Ciobănesc Australian, este Buddy.

Având în vedere faptul că fiecare câine trebuia să facă anumite acțiuni conform scenariului, Hallström l-a însărcinat pe Mark Forbes, dresor de câini, să aleagă rasele. Găsirea celor patru câini – cât și a dublurilor și a cățelușilor de rase diferite – a fost o aventură interesantă. Forbes a început să caute pe internet centre și adăposturi pentru câini, dar și crescători, iar după o aproximativ o lună, a găsit suficienți candidați pentru fiecare rol.

Forbes a căutat în toată țara în încercarea de a găsi câinele perfect care să-l joace pe Bailey. Dresorul spune: „După ce ne-am hotărât ca Bailey să fie un Red Retriever, am căutat în toată țara unul care să aibă și un temperament pe care să-l putem dresa, dar și o expresie aparte care să sugereze că are un caracter grozav. Am avut noroc și l-am găsit pe Trip la un crescător de câini de vânătoare din Arkansas.”

„Uneori a trebuit să improvizez cu câinii, dar din când în când mai reușeam să-i fac să acționeze cum voiam eu, pentru ca scena să iasă așa cum mi-o imaginasem,” spune Hallström. „Meritul este în întregime al lui Mark Forbes și al echipei sale; au fost cu adevărat remarcabili în ceea ce privește modul în care îi făceau pe câini să acționeze.”

Forbes povestește cum a reușit să găsească câinele potrivit care să-i dea viață lui Ellie: „Ellie urma să fie jucată de un Ciobănesc german pe nume Shadow. Pe Shadow am găsit-o printr-un anunț dintr-un ziar în Orlando, Florida.”

Ortiz descrie scenele cu Shadow: „Am învățat foarte mult lucrând cu acest câine: a trebuit să fiu mereu concentrat doar asupra momentului prezent și să accept faptul că unele lucruri se întâmplă fără să am niciun control asupra lor.”

Forbes laudă povestea câinelui pe care l-au ales să-i dea viață lui Tino și căruia i-au schimbat complet viața: „Tino e jucat de un micuț și minunat Corgi pe nume Mailo. Mailo a ajuns la noi prin Craiglist, fiind al unui domn din Los Angeles care nu mai putea să-l păstreze din cauza locului în care trăia. Așa că noi l-am adoptat și l-am transformat într-un star de cinema.”

Howell-Baptiste ne spune care a fost ziua ei preferată pe platourile de filmare: „Puii din rasa Corgi sunt cele mai adorabile animale pe care le-am văzut vreodată. Erau patru pe platourile de filmare, iar eu m-am îndrăgostit de toți.”

Dar cea mai interesantă poveste o are câinele care-i dă viață lui Buddy. „Pe Bolt l-am salvat dintr-o zoo pentru câini din Japonia, unde un Ciobănesc australian sărise gardul țarcului în care stătea pentru a sta cu vecina sa, o femelă de St. Bernard. La scurt timp, cei de la zoo s-au trezit cu trei puiuți corcituri pe care nu-i voiau. Așa că l-am adoptat pe Bolt, dar și pe frățiorul lui, Lewis, și pe sora lor, Hena,” spune Forbes.

Pentru Forbes, provocarea de a dresa patru căței diferiți care să portretizeze sufletul aceluiași animal a fost una dintre cele mai interesante – poate chiar cea mai interesantă din lunga sa carieră de dresor de animale. „Patru rase dresate în întregime pentru a da viață aceluiași suflet a fost o provocare importantă,” spune Forbes. „Existând deja un scenariu bazat pe carte, aveam la dispoziție câteva principii orientative privitoare la aspectul câinelui. După ce am ales cele patru rase, al doilea lucru important era să fim atenți la temperamentul câinelui. Putea fi dresat?”

Din moment ce aproape în fiecare scenă era prezent un câine, echipa lui Forbes s-a aflat pe platourile de filmare aproape non-stop. „Un platou de filmare este un haos controlat, așa că trebuia să-i obișnuim pe câini cu acel mediu. I-am dus în diferite locații: într-un parc, într-un centru comercial, oriunde se aflau și oameni, și aparatură. Apoi am petrecut primele opt săptămâni învățându-i pe câini doar principiile de bază. Ulterior, am început să repetăm acțiuni specifice care apăreau în scenariu.”

Elementul esențial pentru dresori era să construiască o relație cu câinii bazată pe încredere absolută. Odată creat acest sentiment de încredere totală, relația lor cu dresorul îi asigură că se vor afla mereu în siguranță.

Forbes spune: „Lasse a înțeles în întregime factorii cu care ne confruntam noi, iar când a întâlnit pentru prima oară câinii, pentru a vedea ce știu să facă, puteai să vezi cum îi merg rotițele în creier, încercând să adapteze scenariul după ei.”

„Această producție este unică,” spune Forbes. „Lasse i-a lăsat mereu pe câini să improvizeze atâta timp cât se aflau în parametrii a ceea ce aștepta el de la acea scenă. De obicei, câinii și improvizația nu prea merg bine împreună, dar am învățat că nu era mereu nevoie să intervenim dacă vreun câine nu făcea exact ceea ce plănuisem, deoarece lui Lasse ar fi putut foarte bine să-i placă ceea ce făcea atunci câinele, chiar dacă diferit.”

Hallström a descoperit că Trip chiar avea propriile instincte actoricești. El explică: „Sună nebunesc, dar Trip a făcut unele lucruri total neașteptate, atât pentru mine, cât și pentru dresori, dar, ca în cazul oricărui actor bun, alegerile lui erau potrivite.”

Robertson îl laudă și ea pe Trip: „Eu și KJ ne certam mereu pentru Trip. El chiar e cel mai special câine din lume; să nu le spuneți asta lui Buddy și Clyde.”

Gheisar adaugă: „Trip e un câine tare iubăreț. Nu te linge prea des și îi place să se ghemuiască lângă tine. E exact cum mi-aș dori să fie și câinele meu dacă aș avea.”

Hallström – mereu un adept al libertății și al constrângerilor minimale când vine vorba de echipa sa și de distribuție – a continuat în aceeași notă în ceea ce privește scenografia, imaginile și costumele din „Câinele, adevăratul meu prieten”. Cunoscut pentru maniera înduioșătoare în care a portretizat familiile disfuncționale din filmele „Viața mea de câine”, „Necazurile lui Gilbert Grape”, „La pescuit în deșert” și „Ciocolată cu dragoste”, regizorul a pus bazele unei echipe de top care să aducă aceste aspecte ale filmului la viață.

Odată aleasă ferma familiei lui Bailey, scenograful Michael Carlin a redecorat tot interiorul casei. Acest aspect – dar și altele prezente în film – este un soi de omagiu adus creației fotografului William Eggleston, „Americana”.

Ferma familiei Montgomery au găsit-o la trei ore vest de Brandon în Manitoba, Canada. Inspirația pentru această locație atât de îndepărtată a fost faimoasa pictură „Christina’s World” (1948), realizată de Andrew Wyeth, care a fost tiparul după care s-a căutat locul potrivit. În timp ce echipa căuta o fermă aflată o zonă netedă, realizatorii au observat că aproape toți fermierii din Winnipeg își plantaseră copaci care formau un sistem de protecție împotriva vântului, mai ales cei aflați în zone de câmpie. Găsirea unui teren ușor ondulat care să nu fie acoperit de copaci nu a fost o treabă ușoară, de unde și călătoria spre Brandon.

Regizorul a considerat că cea mai bună locație era cea din Brandon și s-a hotărât să se bucure de această latură care stabilește începutul poveștii. „Această fermă avea un aer magic. Pur și simplu a părut alegerea perfectă,” spune Hallström. „E foarte distractiv să lucrezi cu un fragment care reflectă trecutul, mai ales cu mașini și haine specifice anilor ’60 și anilor de după.”

Echipa de producție s-a folosit de strada din centrul orășelului Virden (la vest de Brandon) pentru a recrea atmosfera anului 1962, modificând consistent fațadele magazinelor, apelând ulterior la cluburile de mașini locale pentru folosirea unor automobile de epocă.

Rylance descrie așezarea extraordinară a fermei: „Toate împrejurimile erau complet netede, astfel încât vedeai cerul albastru până în depărtări. Acest aspect era necesar în film, iar un ecran verde pur și simplu nu ar fi reușit să facă o impresie la fel de bună.”

După ce filmările realizate în preajma orașului Brandon s-au încheiat, echipa s-a mutat înapoi la Winnipeg, pentru a echilibra povestea. „Nu e o schimbare uriașă trecerea de la fermă la suburbii, iar apoi la orașele Atlanta și Chicago, dar spectatorul va observa astfel că e vorba de povești diferite și de epoci diferite,” spune Carlin.

Într-adevăr, „Câinele, adevăratul meu prieten” reprezintă o peliculă unică pentru că e compusă din trei filme mai mici, totul începând și sfârșindu-se cu aceeași poveste. Carlin explică: „Am vrut să începem și să sfârșim cu o lume idealizată, dar realistă. Când acțiunea se mută la Chicago și apoi în alte locații, am vrut ca publicul să resimtă o diferență.”

Exchange District din Winnipeg s-a dovedit a fi un înlocuitor perfect pentru Chicago-ul anilor ’70. Winnipeg, cu mult timp în urmă, era considerat Chicago-ul Canadei, deoarece era centrul rețelei feroviare naționale, iar recolta de cereale trecea prin Winnipeg. „Nu are anvergura orașului Chicago când îl privești la orizont, dar de aproape, fiecare clădire în parte se potrivea perfect ca decor,” spune Carlin.

Din moment ce Carlin mai colaborase cu Hallström și pentru „La pescuit în deșert”, el nu era străin de natura improvizatoare a strategiei sale regizorale. „Lasse improvizează foarte mult. El are această abilitate stranie de a descoperi anumite elemente într-o scenă pe care majoritatea nici nu le observă până nu atrage el atenția asupra lor – și deodată acele elemente devin cel mai natural lucru din lume. De asta e el atât de special,” spune Carlin.

Având în vedere provocarea de a pune în scenă patru povești diferite în trei perioade diferite, a trebuit să se ia o decizie cu privire la maniera în care publicul ar fi putut, sau nu, să observe legăturile dintre fiecare. Carlin explică: „Nu am vrut neapărat să legăm toate poveștile una de alta. Ne-am folosit de culori pentru a marca trecerea de la o poveste la alta, când ne mutam într-o altă perioadă și într-o altă locație.”

Spre deosebire de Stacey, designerului de costume Shay Cunliffe nu i s-a acordat prea multă libertate la început. Ținând cont de dorința lui Hallström de a avea în film o garderobă care să iasă cât mai puțin în evidență, a fost o provocare pentru designer să rămână fidelă dorințelor regizorului și să respecte în același timp stilurile din trecut.

„I-am impus două reguli lui Shay: să nu se folosească de fără pălării și de alte articole vestimentare de genul și să respecte realitatea,” spune Hallström. Regula mea este: „dacă vrei să spui ceva prin intermediul garderobei, să nu o faci în filmul meu. Vreau ca garderoba să fie subtilă, să nu fure atenția reflectoarelor, devenind teatrală și nerealistă.”

Lăsând asta la o parte, hainele specifice sfârșitului anilor ’70 și începutului anilor ’80 nu erau chiar foarte subtile. Hallström recunoaște că nu i-a venit ușor să respecte regula lui de aur: „Aproape că arată prea țipător și scânteietor când vine vorba de costume de epocă, dar așa era pe-atunci. Te uiți la fotografii și-ți dai seama că stilul anilor ’70 și ’80 chiar a fost ceva special.”

Înainte ca Peggy Lipton să fi fost măcar distribuită în rol, Cunliffe, după cum îi este obiceiul, începuse să adune materiale din cercetările ei, din care să se inspire pentru variatele personaje și pe care să i le arate lui Hallström. „Pentru tânăra Hannah, găsisem o poză cu Peggy de pe vremea când apăruse în „Fără reguli” și care, în mintea mea, surprindea perfect stilul și înfățișarea fetei descrise în scenariu. Subliniez, asta se întâmpla înainte ca Peggy să fie distribuită în rol,” își amintește Cunliffe.

Robertson își amintește strategia folosită pentru a se asigura că înfățișarea și portretizarea lui Hannah erau în conformitate cu scenariul: „La fiecare dublă și fiecare scenă era luat în considerare fiecare detaliu. Nu e vorba de descoperirea personajului sau de vreun reglaj fin al acestuia, ci se pune problema de a cunoaște anvergura poveștii sale: de unde vine și unde vrea să ajungă. Ea e o fată plină de viață.”

Cunliffe s-a bucurat să poată crea stilul mai multor actori care dădeau viață acelorași personaje în diferite faze din viețile acestora și s-a distrat să poată îmbina toate aceste stiluri. Designerul de costume explică: „Există o jachetă pe care o poartă fiecare Ethan și care reflectă o alegere făcută de un alt Ethan. Sper că publicul nu va considera acest amănunt prea evident, dar cred că la un nivel subconștient, vor vedea că e un fir care-i leagă pe toți cei trei actori.”

Howell-Baptiste adaugă: „Costumele mele au fost grozave; în timpul probelor, mă gândeam că, cu cât ne vine să respingem mai tare piese din garderobă, cu atât li se potrivesc mai bine personajelor,” râde actrița. „Pooch avea un pulover cumplit a cărui imagine încă o mai am în cap.”

Bailey fiind naratorul poveștii de la început până la sfârșit, Cunliffe a trebuit să acorde o atenție deosebită pantofilor pe care urmau să îi poarte personajele… din moment ce punctul de vedere al câinelui este subliniat folosindu-se cadre care surprind picioarele personajelor de la genunchi în jos. „Am proiectat garderoba actorilor de jos în sus, pornind de la pantofi, și având în vedere faptul că lungimea tivului s-a schimbat din anii ’60 și până acum, am fost foarte grijulii în privința acestui aspect.”

Regizorul concluzionează: „Dat fiind modul în care îmi place să lucrez, a fost o plăcere să văd că toată lumea a fost deschisă la improvizații. Am apreciat că am putut păstra acea libertate și că am putut astfel să mă joc și chiar să obțin ce-am vrut de la acești actori brilianți.”

Despre distribuţie

Britt Robertson (tânăra Hannah) a finalizat de curând filmările pentru serialul Netflix „Girlboss”, marca Denver and Delilah Productions. Recent, ea a putut fi urmărită în „Mr. Church”, alături de Eddie Murphy, pelicula având premiera la Festivalul de Film de la Tribeca anul trecut. De curând, ea a finalizat și filmările pentru aclamatul serial Hulu „Fără obligații”, în care va apărea într-o serie de episoade. Actrița va putea fi urmărită și în filmul „The Space Between Us”, în care vor mai apărea Asa Butterfield și Gary Oldman. Robertson i-a dat viață fiicei personajului jucat de Julia Roberts în recentul „Mamă, ce zi!”, film regizat de Garry Marshall.

În 2015, Robertson a primit premiul „Starul de mâine” la gala CinemaCon și a apărut în două filme lansate unul după altul: „Cel mai lung drum” – adaptare a romanului lui Nicholas Sparks produsă de Fox 2000 – și „Tomorrowland: Lumea de dincolo de mâine”, producție regizată de Brad Bird în care a apărut și George Clooney. De asemenea, actrița a jucat alături de Jennifer Aniston în filmul „Fericire cu orice preț”, lansat la Festivalul Internațional de Film de la Toronto.

Robertson a mai apărut și în filmele „The First Time”, produs de Castle Rock și lansat la Festivalul de Film de la Sundance, și „Tată fără număr”, peliculă produsă de DreamWorks în care apare și Vince Vaughn.

În ceea ce privește proiectele de televiziune, aceasta a apărut frecvent în primul sezon al popularului serial „Under the Dome”, marca Dreamworks/CBS, bazat pe romanul lui Stephen King. Anterior, ea a jucat în două seriale difuzate de CW, „The Secret Circle” și „Viață neașteptată”.

K.J. Apa (tânărul Ethan) este un actor de 18 ani din Noua Zeelandă, care îi va da viață lui Archie în viitoarea serie CW „Riverdale”. Recent, el a finalizat filmările pentru pelicula independentă „Altar Rock”, în care va apărea și India Eisley. În Noua Zeelandă, actorul a jucat în popularul serial local „Shortland Street”, apărând și în mini-seria SF în șase părți „The Cul De Sac”.

Dennis Quaid (adultul Ethan) este recunoscut pentru maniera în care a dat viață unor personaje atât în comedii, cât și în drame, pe parcursul carierei sale care se întinde pe patru decenii. Quaid poate fi urmărit în serialul Crackle „The Art of More”, el fiind și producător executiv al dramei având ca subiect casele de licitații. Pe marele ecrane, el a putut fi urmărit recent în drama bazată pe evenimente reale „Truth”. Recent, Quaid a finalizat filmările pentru cel de-al doilea sezon al serialului „Fortitude”, nominalizat la premiile BAFTA. El a ajuns în atenția publicului la sfârșitul anilor ’70, datorită rolurilor din filmele „Breaking Away” și „Cursa spațială” (1983), pentru care a primit laude din partea criticilor.

De asemenea, în palmaresul actorului mai apar titluri de filme precum „Debutantul”, „Unde vei fi poimâine”, „Trafic”, Fiecare vede altceva”, „Frecvența vieții”, „Capcană pentru părinți” și „Lupta cu valurile”. Pentru rolul din „Departe de paradis”, în regia lui Todd Haynes, Quaid a primit câte un premiu din partea Cercului Criticilor de Film din New York, Asociației Criticilor de Film din Chicago, Asociației Criticilor de Film Online și Independent Spirit la categoria „Cel mai bun actor secundar”.

În 2010, el a fost nominalizat la o serie de gale, inclusiv SAG, Primetime Emmy și Globurile de Aur, pentru maniera în care i-a dat viață lui Bill Clinton în filmul de televiziune „A Special Relationship”. În prezent, Quaid se află la filmările pentru pelicula „Kin”, în care va apărea alături de James Franco.

Josh Gad (Bailey/Buddy/Tino/Ellie) aduce o incredibilă profunzime și un neașteptat umor tuturor rolurilor sale, fie că e vorba de un om de zăpadă care iubește vara sau un misionar mormon sărit de pe fix.

Gad va putea fi urmărit în curând în animația live action „Frumoasa și Bestia”, marca Walt Disney Pictures, în care îi va da viață lui LeFou, mâna dreaptă a lui Gaston. Pelicula va avea premiera în România în data de 17 martie.

Recent, el și-a împrumutat vocea unui personaj din „Angry Birds – Filmul”, marca Sony Entertainment, o animație bazată pe popularul joc.

Printre viitoarele proiecte ale lui Gad se numără și comedia „Heavy Duty”, marca Paramount, bazată pe o ideea de-a sa originală, și „Russ and Roger”, marca STX, peliculă în care îi va da viață lui Roger Ebert și în care va juca alături de Will Ferrell.

În palmaresul actorului mai apar și titluri de filme precum „Pixels: O aventură digitală”, marca Sony Entertainment, în care mai apar Adam Sandler și Peter Dinklage; „Nuntași de închiriat”, în care joacă și Kevin Hart; „Rolul vieții mele”, peliculă independentă regizată de Zach Braff; „Regatul de gheață”, animația celor de la Walt Disney Pictures care a primit o sumedenie de premii și în care el i-a dat viață simpaticului Olaf; „Steve Jobs. Omul care a schimbat lumea”, biografia lui Steve Jobs; „Tentații (i)rezistibile”, în care mai apar Gwyneth Paltrow, Mark Ruffalo și Tim Robbins; „Stagiarii”, producție regizată de Shawn Levy în care mai joacă Vince Vaughn și Owen Wilson; „Dragoste și alte dependențe”, peliculă regizată de Ed Zwick în care mai apar Jake Gyllenhaal, Anne Hathaway și Hank Azaria; „The Rocker”, peliculă produsă de Shawn Levy în care mai joacă Rainn Wilson; „21: Șansa vieții lui”, în care mai apar Kate Bosworth, Laurence Fishburne și Kevin Spacey, și „Imigranții”, în care mai joacă Harrison Ford, Ray Liotta și Ashley Judd. De asemenea, el și-a împrumutat vocea unui personaj din „Epoca de gheață 4: Continente în derivă”, făcând parte dintr-o distribuție de 5 stele care i-a inclus și pe Ray Romano, Queen Latifah, Jennifer Lopez și John Leguizamo.

Despre realizatori

Unul dintre cei mai renumiți regizori din lume, Lasse Hallström (regizor) este cunoscut de publicul larg datorită realizării unor pelicule tulburătoare, dar lipsite de sentimentalism, precum „Viața mea de câine”, „Necazurile lui Gilbert Grape” și „Legea Pământului”.

Fiul unui regizor amator, Hallström s-a născut în Stockholm, la data de 2 iunie 1946. Și-a început cariera încă din liceu când, ajutat de un grup de prieteni, a făcut un scurtmetraj despre câțiva colegi care formaseră o trupă.

În 1975, Hallström și-a făcut debutul cu drama romantică „A Guy and a Gal”. Doi ani mai târziu, el s-a concentrat asupra unuia dintre cele mai faimoase „exporturi” suedeze în „ABBA, filmul”. Ulterior, el a realizat o serie de comedii romantice, dar abia în 1985, datorită peliculei „Viața mea de câine”, a reușit să ajungă cunoscut la nivel internațional. Film de artă devenit popular imediat după lansare, „Viața mea de câine” spune povestea emoționantă a maturizării unui băiețel trimis să locuiască cu rudele atunci când mama sa, bolnavă în fază terminală, nu mai poate avea grijă de el. Premiul a obținut o serie de distincții internaționale, inclusiv un Glob de Aur la categoria „Cel mai bun film străin” și un premiu din partea Cercului Criticilor de Film din New York. De asemenea, filmul i-a adus lui Hallström nominalizări la premiile Oscar la categoriile „Cel mai bun regizor” și „Cel mai bun scenariu adaptat”.

După succesul avut cu „Viața mea de câine”, regizorul a continuat să facă filme în Suedia. În 1991, el s-a mutat în SUA unde și-a făcut debutul cu „ Încă o dată”. Comedia romantică în care au apărut Holly Hunter și Richard Dreyfuss s-a bucurat de o primire favorabilă. Doi ani mai târziu, reputația internațională a regizorului s-a consolidat odată cu lansarea peliculei „Necazurile lui Gilbert Grape”. Filmul se concentrează asupra problemelor personajului principal (jucat de Johnny Depp), un tânăr care tânjește după o schimbare, pentru a evada astfel din existența sa banală de zi cu zi. Pelicula a făcut senzație mai ales datorită interpretărilor foarte bune, Depp și Leonardo DiCaprio (pe atunci un necunoscut) ieșind cel mai mult în evidență. DiCaprio a primit chiar și nominalizări la premiile Oscar și la Globurile de Aur pentru modul în care i-a dat viață fratelui mai mic suferind de boli mintale al lui Gilbert.

După „Necazurile lui Gilbert Grape”, Hallström a regizat „Subiect de conversație” (1995) și „Legea Pământului”, o adaptare după romanul lui John Irving. Scenariul peliculei a fost scris de Irving, din distribuție făcând parte Tobey Maguire, Charlize Theron și Michael Caine. Hallström a fost nominalizat la premiile Oscar la categoria „Cel mai bun regizor” pentru contribuția adusă acestui film.

Anul următor, Hallström a dat din nou lovitura cu un film de artă, de data aceasta cu drama cu accente comice „Ciocolată cu dragoste.” Povestea femeii care deschide un magazin de ciocolată într-un mic orășel a cărui comunitate este șocată văzând că aceasta ține magazinul deschis și duminica a obținut o serie de nominalizări, inclusiv patru la Globurile de Aur și cinci la premiile Oscar. În 2001, Hallström a demonstrat că nu are de gând să-și încetinească ritmul, lansând „Știri de acasă”, care a primit laude din partea criticilor și a publicului amator de filme de artă. Ulterior, el a regizat filmele „Un alt început” (2005), „Casanova” (2005) și „Dragul meu John” (2010). „Dragul meu John”, adaptat după romanul lui Nicholas Sparks, i-a avut în distribuție pe Channing Tatum și Amanda Seyfried și a reușit să debuteze la box office într-o manieră impresionantă, detronând „Avatar” după șapte săptămâni pe locul 1.

Următorul său film, „La pescuit în deșert”, în care au jucat Ewan McGregor și Emily Blunt, a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Toronto și a fost lansat de CBS Films. Tot în 2011, Hallström a regizat thrillerul „Sub hipnoză”, propunerea suedezilor la premiile Oscar din 2012. În 2013, el a regizat „Refugiu pentru viață”, bazat pe romanul cu același nume scris de Sparks; pelicula spune povestea unei tinere femei cu un trecut misterios, care își creează o legătură cu un văduv și e forțată astfel să confrunte secretele întunecate ce continuă să o bântuie. Filmul a avut încasări de 97 de milioane de dolari în întreaga lume, devenind una dintre producțiile cu cele mai mari încasări având la bază un roman scris de Sparks. Ulterior, Hallström a regizat „Război în bucătărie”, marca Walt Disney Pictures, care a primit laude din partea criticilor și o nominalizare la Globurile de Aur pentru rolul lui Helen Mirren, al cărei personaj deține un restaurant distins cu stele Michelin.

W. Bruce Cameron (autor/scenarist) este laureat al premiului Benchley pentru umor și a fost numit în 2011 „Editorialistul anului” de către Asociația Națională a Editorialiștilor. El a scris scenarii pentru proiecte de televiziune (Opt reguli simple este un serial bazat pe romanul său) și a fost coscenarist al filmului „Muffin Top: A Love Story”, lansat în noiembrie 2014. De asemenea, el este producătorul și coscenaristul filmului „Cook-Off!”, aflat în etapa de postproducție.

Romanul său „A Dog’s Purpose” a petrecut 52 de săptămâni pe primul loc în topul bestsellerurilor întocmit de The New York Times. Sequel-ul, „A Dog’s Journey”, a fost publicat în luna mai 2012, devenind de la lansare un bestseller pe lista The New York Times.

Cameron a fost invitat la o serie de emisiuni, printre care „Good Morning America”, „Fox & Friends”, „The Today Show”, „Oprah”, „Anderson Cooper” și „CBS This Morning”.

Anul acesta, scriitorul va publica trei romane: „A Dog’s Way Home” în luna mai, „A Dad’s Purpose” (carte umoristică) în luna iunie, iar „Molly’s Story” (carte pentru copii) în luna septembrie.

Cathryn Michon (scenaristă) este scenaristă, actriță și regizoare, dar și autoarea seriei bestseller „Grrl Genius”. Fostă membră a grupului de improvizație The Second City, Michon a scris scenarii pentru numeroase serii TV premiate la galele Primetime Emmy. Ea este coscenaristă și coregizoare a producției Lionsgate „Cook-Off!”, în care și joacă alături de Wendi McLendon-Covey, Melissa McCarthy și Gary Anthony Williams. Michon a mai fost regizoare și coscenaristă a premiatei pelicule independente „Muffin Top: A Love Story”, în care a și jucat alături de David Arquette.

Audrey Wells (scenaristă) este o scenaristă și regizoare originară din San Francisco, California. Ea a scris scenariul pentru filmul „Sub soarele Toscanei”, pe care l-a și regizat, din distribuție făcând parte Diane Lane. De asemenea, Wells a scris și regizat „Guinevere”, în care au apărut Sarah Polley și Stephen Rea; pentru acest film, ea a primit premiul Waldo Salt Screenwriting la Festivalul de Film de la Sundance și Premiul Juriului la Festivalul de Film de la Deauville. Wells a scris și scenariile pentru „Cine pe cine iubește” și „Puștiul”. Palmaresul acesteia include și titluri de filme precum „George, trăsnitul junglei”, „Plan de joc” și adaptarea americană a peliculei japoneze „Dansăm?”. În prezent, Wells lucrează la o adaptare a romanului „The Hate U Give” pentru regizorul George Tillman Jr. și Fox 2000 și scrie un scenariu original pentru un film animat, pentru Oriental Dreamworks. De asemenea, Wells este lector la Școala de Teatru, Film și Televiziune din cadrul Universității California din Los Angeles.

Maya Forbes (scenaristă) și-a început cariera scriind scenarii pentru emisiunea „The Larry Sanders Show”. De atunci, ea a scris scenarii pentru numeroase alte producții TV și filme artistice. Printre proiectele de televiziune la care a contribuit se numără și antologia „American Crime Story” (sezonul întâi fiind numit „The People vs. O.J. Simpson), iar printre filmele artistice la care a contribuit se numără și „Monștri contra extratereștri” și „Jurnalul unui puști”. Toate aceste scenarii le-a scris împreună cu soțul ei, Wally Wolodarsky.

Forbes a fost inclusă de Variety în topul „10 regizori de urmărit” datorită debutului său regizoral – „Sentimente care vindecă” – în care joacă Mark Ruffalo și Zoe Saldana. Cel mai recent proiect al său, „The Polka King”, scris și regizat alături de Wolodarsky, va fi lansat anul acesta la Festivalul de Film de la Sundance. Din distribuția filmului face parte și Jack Black.

Wally Wolodarsky (scenarist) și-a început cariera de scenarist scriind materiale pentru „The Tracey Ullman Show”. El a primit și un premiu Primetime Emmy pentru munca sa. Wolodarsky a fost unul din scenariștii originali ai seriei „Familia Simpson” pe durata primelor patru sezoane (pe care le-a și produs), contribuțiile sale aducându-i un al doilea premiu Primetime Emmy. El a regizat trei filme și a scris scenarii pentru alte câteva, alături de soția sa, Maya Forbes. „The Polka King” este primul film artistic la care au lucrat împreună în calitate de scenariști-regizori.

Gavin Polone (producător) și-a început cariera ca asistent în cadrul companiei International Creative Management (ICM) în 1985 și a fost provomovat la postul de agent la scurt timp după aceea. În 1989, el a plecat de la ICM și s-a alăturat companiei Bauer-Benedek, o importantă agenție de publicitate. Bauer-Benedek a devenit ulterior United Talent Agency, Polone devenind partener la vârsta de 29 de ani. În perioada în care a lucrat la UTA, Polone a fost directorul departamentului de televiziune, până în 1996 când a renunțat la cariera de agent și a pus bazele propriei companii de producție și management al talentelor alături de Juddy Hofflund. Sub egida Hofflund/Polone, el a lucrat ca producător executiv al seriilor „Larry David, inamicul public nr. 1” (HBO) și „Fetele Gilmore” (CW).

În vara anului 2001, Polone a pus bazele companiei de producție Pariah. Pariah a produs de atunci numeroase seriale TV, inclusiv „Apocalipsa” (NBC), „Spune-mi că mă iubești” (HBO), „Băieții mei” (TBS), „The Bachelorette Party” (Oxygen), „Jane By Design” (ABC Family) și „Twisted” (ABC Family).

În calitate de producător, el a contribuit la realizarea unor filme precum „When Trumpets Fade” pentru HBO; „Frumusețe mortală” pentru New Line; „Ecouri din tenebre” pentru Artisan; „Curse fără frâne”, „Fereastra secretă” și „Bun venit în Zombieland”, toate pentru Columbia Pictures; „Conan O’Brien Can’t Stop” și „Seeing Other People”, ambele fiind pelicule independente; „Micul Manhattan” și „Fosta mea Super-Gagică” pentru New Regency și 20th Century Fox; „Monstrul preistoric” pentru Walt Disney Pictures și „Orașul fantomelor” pentru DreamWorks. Recent, Polone a produs filmul independent „Nerdland”, care a avut premiera la Festivalul de Film de la Tribeca anul trecut și s-a lansat în cinematografele din SUA în luna aprilie.

Producătorul Alan Blomquist (producător executiv/director al echipei de filmare) lucrează în industria de divertisment de mai bine de 35 de ani.

„Câinele, adevăratul meu prieten” i-a readus laolaltă pe Blomquist și pe regizorul Lasse Hallström, cu care producătorul mai colaborase în trecut pentru filmele „Ciocolată cu dragoste”, „Legea Pământului” și „Necazurile lui Gilbert Grape”.

De asemenea, el a fost producător executiv al peliculelor „Walk the Line – Povestea lui Johnny Cash”, „Identități furate”, „Schimb de vieți”, „O iubire fără sfârșit”, „Arma dreptății”, „O prințesă adevărată”, „Fete frumoase”, „Oameni și șoareci” și „Când mă îndrăgostesc”.

După o carieră de succes ca producător executiv, pe durata căreia a contribuit la realizarea a peste 25 de filme artistice pentru studiouri precum Warner Bros., Paramount și Miramax, Blomquist a produs în 2002 filmele de succes „Blue Collar Comedy Tour” și spin-off-urile adiacente.

„Turneul de comedie Blue Collar”, „Blue Collar Comedy Tour Rides Again” și „Blue Collar Comedy Tour: One For the Road” au avut împreună vânzări de peste 10 milioane de DVD-uri. Franciza a dus la apariția a șapte filme separate, inclusiv „Larry, cablistu’”, „Operațiunea Delta Farce” și „Martor protejat”.

Înainte de a deveni producător, Blomquist a lucrat pe diferite posturi, tot în departamentul de producție, atât pentru filme artistice, cât și pentru proiecte de televiziune. El a fost regizorul secund al peliculei „Vulturul de fier” și a fost directorul de producție al filmelor „La Bamba” și „Unchiul Buck”.

Blomquist locuiește în Los Angeles alături de fiica sa de 14 ani, Annika. Pe lângă Annika, producătorul mai are doi copii: gemenii Sam și Will, în vârstă de 30 de ani.

2 voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Cinema, Ştiri
Comenteaza! »