Blog.Citatepedia.ro
cărţi, teatru, cinema, muzicăSearch Results
„Nervozităţile în jurul lui Anatole France” de Paul Zarifopol
Zece ani după moartea lui Sainte-Beuve, publica A. J. Pons, unul din secretarii dispărutului, o colecție de mahalagisme savuroase, cu titlul de perfidă modestie: Sainte-Beuve et ses inconnues. Toate măruntele glorii și profite sexuale, pe care disciplina burgeză le categorisește ca inavuabile, erau concentrate aici, cu o solicitudine demnă de metoda nemilos curioasă a răposatului însuși – un Sainte-Beuve en pantoufles, care a scandalizat cât trebuie și a făcut fericit un public ce se credea, mai mult decât cel de astăzi, obligat să manifeste pudoare ofensată, și avea prin urmare cu atât mai mare aptitudine de a sorbi, în ascuns, suculența veșnică a sugestiilor literare pe temă de realități erotice.
Dar secretarii de la anii 80 se împiedecau în oarecare delicatețe: așteptau să se răcească bine mortul înainte de a vărsa în public mizeriile lui ascunse: zece ani înseamnă că Pons avea un tact răbdător perfect elegant. Și apoi întreaga tratare e de o malițiozitate foarte politicos reținută. Este evident însă că, pe când Anatole France trăgea de moarte, devotatul său Jean-Jacques Brusson trebuia să fi isprăvit aproape corecturile. Câteva săptămâni după îngroparea eroului, cartea izbucnea, și o celebritate groasă era garantată secretarului pentru un an de zile.
Continuare »
„Algazy & Grummer” de Urmuz
Algazy este un bătrân simpatic, știrb, zâmbitor și cu barba rasă și mătăsoasă, frumos așezată pe un grătar înșurupat sub bărbie și împrejmuit cu sârmă ghimpată…
Algazy nu vorbește nici o limbă europeană… Dacă însă îl aștepți în zori de zi, în faptul dimineței, și îi zici: „Bună ziua Algazy!” insistând mai mult pe sunetul z, Algazy zâmbește, iar spre a-și manifesta gratitudinea, bagă mâna în buzunar și trage de capătul unei sfori, făcând să-i tresalte de bucurie barba un sfert de oră… Deșurupat, grătarul îi servea să rezolve orice probleme mai grele, referitoare la curățirea și liniștea casei…
Algazy nu ia mită… O singură dată s-a pretat la o asemenea faptă, când era copist la Casa bisericii; dar nu a luat atunci bani, ci numai câteva cioburi de străchini, din dorința de a face dotă unor surori ale sale sărace, cari trebuiau să se mărite toate a doua zi…
Continuare »
Expoziții foto-documentare despre evenimentele de la Revoluția din ’89
Ne facem bine
Editura Humanitas așteaptă publicul vineri, 13 decembrie 2019, ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la o întâlnire cu Paula Herlo, Rareș Năstase, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu, Cristian Leonte și Lidia Bodea, directorul Editurii Humanitas, despre volumul „Ne facem bine. O antologie de fapte extraordinare văzute și vorbite la România, te iubesc!„, bestseller Humanitas la Gaudeamus 2019, urmată de o sesiune de autografe.
Continuare »
Festivalul Internațional de Psihanaliză și Film „Ecranul și Divanul”
Joi, 12 decembrie 2019, începe ediția 8 & ½ a Festivalului Internațional de Psihanaliză și Film “Ecranul și Divanul”. Ediția se desfășoară până duminică, 15 decembrie 2019 și include producții noi, pentru toate vârstele. Ediția de anul acesta stă sub semnul Zeului Cronos, iar invitatul special la proiecții este Andrea Sabbadini, directorul European Psycholoanalytic Film Festival (Londra, Marea Britanie), festivalul de la care s-a inspirat Irina-Margareta Nistor pentru a aduce publicului român mixul dintre film și psihanaliză.
Continuare »