10 august 2015
Căldură mare, monşer! Dar mergem înainte, ba chiar într-un mod interesant.
Am realizat câteva îmbunătăţiri la unele formulare de adăugare. Au mai mult o importanţă administrativă, dar ajută ca lucrurile să evolueze. De mai multe ori, facilităţi interesante au avut puse bazele cu luni înainte de astfel de îmbunătăţiri puţin vizibile.
Salutăm asumarea domnului Mihai Cucereavii, activ de mult timp pe Citatepedia, a rolului de moderator pentru limbile rusă şi ucraineană. Deja dumnealui a tradus interfaţa celor două secţiuni, a corectat câteva probleme şi a început să diversifice conţinutul. Nu că asta ar schimba ceva pe plan politic, dar este frumos în mod simbolic că două naţiuni în conflict sunt aduse astfel împreună printr-un gest cultural. De acum, oricine poate contribui la aceste secţiuni. Ne gândim în primul rând la utilizatorii din Republica Moldova, printre care se află mulţi cunoscători ai acestor limbi. Aşadar, sunteţi bineveniţi să participaţi!
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Noutăţi despre site
24 iunie 2015
În urma deversării de petrol din Golf, Lisa Margonelli spune că moratoriile forajelor şi condamnarea publică a executivilor reprezintă un teatru frumos, dar ne distrag de la aspectele cheie: consumul nostru nestăvilit de petrol. Ea ne împărtăşeşte îndrăzneţul ei plan de a înţărca America de petrol — prin confruntarea consumatorilor cu costul lui real.
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Prelegeri, TED, Video
19 iunie 2015
“Poftă de poveşti” este prima carte românească adresată copiilor care oferă o mapă digitală cu activităţi. Câştigătoare a mai multor premii internaţionale, cartea include CD, este recomandată de psihologi şi specialişti în nutriţie şi a fost prezentată mediului academic în cadrul Congresului European Neefood din mai 2015.
Autorii săi (Luminiţa Alexandru – text şi concept; Anda Cofaru – ilustraţii; Cristi Ionescu – muzică originală, povestitor) au creat o carte amuzantă şi educativă, stimulând interesul copiilor pentru fructe, legume şi natură. “Poftă de poveşti” este o carte care face poftă de mâncare (sănătoasă) şi poftă de învăţare. Apreciată de critica literară din SUA drept “perfectă pentru citire cu voce tare” şi “o modalitate genială de a-i încuraja pe copii să-şi mănânce legumele”, cartea are cea mai generoasă ofertă de pe piaţa cărţilor de copii autohtone.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Cărţi, Muzică
11 mai 2015
Michael McDaniel a proiectat un modul de locuit pentru zonele afectate de dezastre – ieftin, ușor de transportat, chiar frumos – dar nimeni nu voia să-l fabrice. Cu perseverență și obsesie, a decis să o facă singur. La TEDxAustin, McDaniel prezintă Exo Reaction Housing Solution și explică cum și-a dedicat timpul liber muncii cu furnizorii și fabricanții pentru a se pregăti de următorul dezastru natural. (Filmat la TEDxAustin.)
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Prelegeri, TED, Video
23 aprilie 2015
Spectacol vibrant, de mare tensiune dramatică, realizat cu doar patru personaje, cu final grandios, care a ridicat sala în picioare timp de minute bune. Aşa s-ar putea caracteriza, pe scurt, premiera piesei “Herghelia albastră”, veritabil regal dramaturgic, oferit recent publicului de scena Teatrului Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroşani. Piesa reprezintă un moment de vârf al teatrului de idei cu care ne-a obişnuit deja dramaturgul Valeriu Butulescu. Selectată în triada celor mai bune piese ale anului 2009, nominalizată de Ion Caramitru pe scena Teatrului Naţional din Iaşi la Gala Premiior UNITER, în acest text de excepţie, aşa cum nota scriitorul Ironim Muntean (fost profesor de română al autorului, devenit între timp un exeget consecvent al acestuia), “Valeriu Butulescu armonizează în toată fiinţa sa poetul sensibil cu moralistul ironic, temperamentul solar de sorginte rurală, capacitatea disociativă şi analitică cu reflexivitatea insului lucid, atent sagace la spectacolul lumii diverse şi unitare totuşi în paradoxala ei alcătuire. (…) Autorul topeşte în scrierile sale lirismul şi reflexivitatea, privirii mirate şi ironice a scriitorului infăţişându-i-se o lume clădită pe o dialectică a contrastelor multiple între viaţă şi moarte, veşnicie şi efemeritate, iubire şi ură, sacru şi profan, astral si teluric, angelic şi demonic, fiinţă şi mască, esenţă şi aparenţă, virtute şi viciu, prietenie şi duşmănie, frumos şi urât, autenticitate şi falsitate, inocenţă şi perversitate, tinereţe şi bătrâneţe, singurătate şi sociabilitate, bogaţie şi sărăcie, înţelepciune şi prostie – în care induce o tensiune printr-un paradox de proporţie sau perspectivă.”
Continuare »
Încarc...
Publicat de Adrian Ionescu in Teatru, Ştiri
6 ianuarie 2015
La finele anului trecut, Editura „Măiastra” a scos de sub tipar o carte consistentă (420 pagini) intitulată „TEATRU (Piese noi)”, conţinând ultimele cinci lucrări dramaturgice ale lui Valeriu Butulescu. Este vorba de comediile „Herghelia albastră”, „Don Siempre”, „Bun de tipar”, „Partidul Naţional al lui Tata” şi de drama „Rugul aprins”.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Horaţiu Alexandru in Cărţi, Teatru, Ştiri