6 ianuarie 2015

A unsprezecea carte de teatru a lui Valeriu Butulescu

La finele anului trecut, Editura „Măiastra” a scos de sub tipar o carte consistentă (420 pagini) intitulată „TEATRU (Piese noi)”, conţinând ultimele cinci lucrări dramaturgice ale lui Valeriu Butulescu. Este vorba de comediile „Herghelia albastră”, „Don Siempre”, „Bun de tipar”, „Partidul Naţional al lui Tata” şi de drama „Rugul aprins”.

teatru

Astfel, zestrea dramaturgică a lui Valeriu Butulescu s-a rotunjit frumos: 11 cărţi de teatru, 15 piese, 39 premiere teatrale (două peste hotare), 14 premii pentru dramaturgie (câteva de prestigiu naţional).

Ultima carte este dedicată de autor, nominal, celor opt dascăli ai săi de limba română. Primul dintre aceştia a fost chiar Mama autorului, regretata Ana Butulescu. Iar ultimul este profesorul Ironim Muntean, fost director al Teatrului „I.D. Sîrbu” din Petroşani, actualmente membru titular al Uniunii Scriitorilor din România. Locuieşte la Alba Iulia şi este omul care l-a îndemnat pe Valeriu Butulescu să scrie teatru, în urmă cu peste patru decenii. Profesorul Ironim Munteanu semnează prefaţa volumului, intitulată „Teatrul liric şi reflexiv”, din care cităm un scurt fragment:

Creator proteic Valeriu Butulescu armonizează în toată fiinţa sa poetul sensibil cu moralistul ironic, temperamentul solar de sorginte rurală, capacitatea disociativă şi analitică cu reflexivitatea insului lucid, atent sagace la spectacolul lumii diverse şi unitare totuşi în paradoxala ei alcătuire.

“Spirit fin şi gânditor profund“, cum îl defineşte Marin Sorescu, Valeriu Butulescu topeşte în scrierile sale lirismul şi reflexivitatea, privirii mirate şi ironice a scriitorului infăţişându-i-se o lume clădită pe o dialectică a contrastelor multiple între viaţă şi moarte, veşnicie şi efemeritate, iubire şi ură, sacru şi profan, astral si teluric, angelic şi demonic, fiinţă şi mască, esenţă şi aparenţă, virtute şi viciu, prietenie şi duşmănie, frumos şi urât, autenticitate şi falsitate, inocenţă şi perversitate, tinereţe şi bătrâneţe, singurătate şi sociabilitate, bogaţie şi sărăcie, înţelepciune şi prostie – în care induce o tensiune printr-un paradox de proporţie sau perspectivă.

Opera sa dramatică este originală şi unitară prin viziunea asupra lumii, asupra condiţiei umane, prin concepţia artistică, diversitatea tematică şi prin speciile dramatice cultivate.

Teatrul său este o oglindă a lumii, a vieţii imaginate şi ficţionalizate, un joc cu paradoxuri în care homo ludens (ori homo artifex, homo aestheticus) omul creator pentru care arta este un joc prin care creează universuri, tot aşa cum Dumnezeu s-a jucat de-a lumea, creând-o.

Dramaturgia lui Valeriu Butulescu este poetică şi reflexivă, în care pulsează vibraţia unui lirism autentic, profund, dedus din implicarea în spectacolul lumii, văzute când ca un bâlci al deşertăciunilor, ca un carnaval sancţionat de râsul socratic al moralistului, când ca un tipar al reflecţiei tonice, optimiste. Valeriu Butulescu crează un teatru de idei, în care este „atâta dramă, câtă luciditate„ şi atâta poezie, câtă sensibilitate, turnate în structuri dramatice rotunde, circulare, ca şi zbaterea umană efemeră în raport cu Eternitatea.

Volumul are şi o postfaţă, semnată de regretatul teatrologul bucureştean Jeana Morărescu, intitulată „Dialectica aforismului”, din care reţinem:

Dramaturgia lui Valeriu Butulescu se extrage din spiritul său aforistic prin escavarea, din dialectica acestuia, a unor toposuri teatrale,care devin spectaculare prin „punerea în situaţie”.O punere în situaţie – subversiv dramatică, dar la suprafaţă de obicei comică, persiflantă, ades chiar bufă, uneori „parabolică” (precum s-a mai observat) alteori tranzitorie între realism şi fantasmă. Privită la suprafaţă, dramaturgia sa pare prolixă ca registru modal, dând impresia că se mulează pe mai multe formule şi calapoade. Interceptată într-o conjugare de plan generic mai profund, ea e unitară în propriul evantai, şi anume prin acelaşi pivot generativ: toposul dramatic pe care-l embrionează şi îl dezvoltă dialectica şi paradoxele ideaţiei aforistice, concentrate în capsule „subteran”- explozibile. Înţeles ca prezumtiv pattern, aforismul se va întoarce în textul dramatic la nivelul replicilor, oferind acestora o strălucire şi densitate specială.

În prezent Valeriu Butulescu finisează traducerea în poloneză a propriei sale piese „Wyspa kobiet” („Insula femeilor„), care se va juca anul viitor pe scena mare de la „Teatr Polski” şi finalizează o nouă comedie în limba română.

SlabAcceptabilOKBunExcelent 4 voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook