14 august 2018
Sufletul femeii e o enigmă; femeia e un sfinx, o șaradă — spun adoratorii ei fervenți, care se cred totuși misogini.
Această concepție, datorită misticismului erotic al vremii, a intrat cu timpul în rândul adevărurilor curente.
Psihologii și romancierii au încercat s-o documenteze la infinit, poeții „anormali” au pus-o în versuri și i-au exagerat conținutul. Iar femeia a acceptat-o cu grație…
„Sfinxul” își intitulează și dna Hortensia Papadat-Bengescu noua sa carte de feminități. În treacăt fie zis, ceea ce vrea să sugereze acest titlu ușor ostentativ poate fi însă obiect de controversă pentru spiritul vremii în care intrăm. Se pare că omul acestei vremi va întinde, în sfârșit, antagonistei sale de până ieri o mână de împăcare și de ajutor: „Ai fost roabă umilită, ai fost sfinx idolatrizat. Fii de acum înainte om, și vino alături de mine…”
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Cărţi, Impresii despre cărţi
9 august 2018
Unii spun că nu se tem decât de ce generic se numește divinitate.
Cu alte cuvinte, de ce aceștia se tem e de fapt un prea plin ființial, un exces ontic, lor le este frică de Prezența în sine, oricare ar fi ea și orice ar însemna cu adevărat, iar, dacă facem o reductio ad absurdum a ceea ce le creează atâtea spaime, încât se simt nevoiți să adopte, cât de cât, un cod moral, vom trage doar o singură concluzie: se simt înspăimântați și, ca atare, controlați, de Ceva, de chintesența lui Ceva, de ipostazierea ideală, în înțeles platonician, a lui Ceva, la care participă, prin methexis, oricare alt ceva personal al individului.
Eu, în schimb, nu mă tem de niciun ceva, nici de vreun ceva al meu propriu, nici de cine știe ce paradigmă supremă a sa, din care acest ceva potențial al meu se va fi trăgând.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Patrick Călinescu in Eseuri
31 iulie 2018
Inventatorul Dean Kamen prezintă proteza de mană pe care a construit-o la cererea Departamentului de Apărare a Statelor Unite. Determinarea sa de a utiliza tehnologia pentru a rezolva anumite probleme făcând totodată onoare spiritului uman, nu a fost niciodată mai clară.
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Prelegeri, TED, Video
25 iulie 2018
„Cocostârcul albastru” cuprinde o serie întreagă de povestiri, independente una de alta, dar legate între ele printr-un fin procedeu de compoziție. Fiecare în parte face impresia unei mici capodopere. Alăturarea formează ca un mozaic de pietre prețioase și farmecul lor sporește încă din ansamblu.
Este o armonioasă îmbinare de romantism și realism, o perindare captivantă de întâmplări din trecut și din vremea mai nouă, de oameni mânați de patimi care sfârșesc uneori tragic; o galerie variată de figuri, unele prinse în cadrul mai aspru al prezentului, altele evocate ca într-o lumină de vis din pâcla vremii și din liniștea morții.
Niciodată, chiar în opera dlui Sadoveanu, poezia naturii ș-a amintirilor, nostalgia și melancolia pătrunzătoare a lucrurilor dispărute pentru totdeauna nu și-au găsit o expresie artistică mai desăvârșită.
Cartea aceasta e cea mai pură esență de sadovenism.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Cărţi, Impresii despre cărţi
19 iulie 2018
Suferința este înspăimântătoare.
Și dacă s-ar limita numai la atâta, să înfricoșeze sufletul din om, încă ar fi bine și tolerabil. Dar nu, suferința nu se mulțumește cu resturi de coșmar, ea ori este totală, infinită ca intensitate și atât de copleșitoare, încât până și energia pură din care e alcătuit sufletul se simte, ca orice bucată brută de materie, strivită și stoarsă de conținut, ori complet absentă din ființa celui pe care ar fi putut în alte condiții să-l distrugă.
Suferința trebuie musai să fie desăvârșită și perfectă. Ea nu suportă grade de comparație și cel mai mult urăște să fie asemuită altor trăiri, altor stări care din când în când mai sunt în tranziție prin om.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Patrick Călinescu in Eseuri
16 iulie 2018
Omul este cea mai ciudată fiinţă, de fapt unica fiinţă raţională în neraţionalul existenţei! Ce vine din vânt și nu din adânc, în vânt se duce! Omul poate fi cel ce poate curăți și îndrepta orice, dar poate fi și distrugătorul celor care l-au creat. El poate fi distrugătorul chiar și-al propriei sale existențe.
Cât trăiești să ai grijă de minte ca să nu te bage-n ceață, sau în întuneric. Să ai grijă de inimă, ca să bată numai pentru adevăr, pentru iubire și viață! Să nu–ți vinzi sufletul, că tot ce-ai fost în existența ta va fi șters, ca și cum nu ai fi fost niciodată! Pomenirea nu-i numai de bine. Multe suflete rănite, prin multe generații nu uită. Istoria și trecutul fiecăruia, ale noastre, ale tuturor, sunt dovada.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Viorel Muha in Eseuri
