Publicul este așteptat marți, 19 februarie 2019, ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la o întâlnire cu Cătălin Augustin Stoica și Marian Voicu despre volumul „România continuă. Schimbare și adaptare în comunism și postcomunism”, apărut recent la Editura Humanitas, în seria Istorie contemporană.
Antologia „16 prozatori de azi.lit”, publicată la finalul anului 2018 la Editura Humanitas, în colecția coordonată de Andreea Răsuceanu – 821.135.1 – Scriitori români contemporani –, își propune să fie primul volum dintr-o serie care face anual un survol al literaturii române actuale. Sâmbătă, 9 februarie 2019, la ora 17:00, publicul este invitat la Librăria Humanitas de la Cișmigiu la o dezbatere pe marginea antologiei, la care participă Adela Greceanu, Corina Sabău, Veronica D. Niculescu, Tatiana Țîbuleac (via Skype), Bogdan Răileanu, Cosmin Perța și Augustin Cupșa (via Skype), într-un dialog cu Mihaela Dedeoglu, jurnalist cultural, Cezar Gheorghe, critic literar, și Andreea Răsuceanu.
Ionuț Caragea a câştigat în Franţa Premiul pentru poezie „François-Victor Hugo” (fiul lui Victor Hugo), oferit de Societatea Poeţilor Francezi (Société des Poètes Français). Volumul premiat se numeşte „Mon amour abyssal”, a fost publicat în 2018 la editura Stellamaris din Brest, Franţa, și a fost tradus din română în franceză de Amalia Achard, în colaborare cu Pierre-Yves Roubert, lector și corector. Prefața a fost semnată de reputatul critic literar francez Jean-Paul Gavard-Perret, iar referințele critice din volum sunt semnate de prof. univ. dr. Jean-Paul Gavard-Perret, prof. univ. dr. Jacques Bouchard (Canada) și prof. univ. dr. Constantin Frosin (România).
Continuare »
fără voturi
Încarc...
Publicat de 0ana6yne in Cărţi, Poezii, Ştiri Comentariile sunt închise pentru Ionuţ Caragea premiat în Franţa
Jax Jones și Years & Years nu mai lungesc așteptarea și ne introduc în jocul lor, odată cu lansarea videoclipului piesei „Play”, un material echivalent cu o porție zdravănă de vitamine, care ne colorează și îndulcește diminețile reci.
Pasionații de literatură și cititorii de proză actuală sunt invitați la Librăria Humanitas de la Cișmigiu joi, 31 ianuarie 2019, la ora 19:00, la o discuție despre volumul de povestiri „Guadalajara” de Iulian Popa, publicat recent în colecția 821.135.1 Scriitori români contemporani, la Editura Humanitas. Cartea este prezentată de Iulian Popa, Luminița Corneanu, Nona Rapotan, și de Andreea Răsuceanu.
La invitația Editurii Humanitas și a Institutului Francez din Timișoara, cunoscutul jurnalist și scriitor francez Thierry Wolton se află în România în perioada 31 ianuarie – 5 februarie 2019 pentru dezbateri și întâlniri dedicate primului volumul al trilogiei „O istorie mondială a comunismului. Încercare de investigație istorică”, a cărui apariție în limba română reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente editoriale ale ultimelor luni.