Eram în vacanţă la Chizătău, un sat bănăţean în care Gheorghe Vidraşcu, soţul surorii mamei mele, deci unchiul meu, era perceptor – denumire ce purta în vremea aceia funcţionarul care încasa impozitele datorate statului. Aveam 13 ani, domiciliul la Târgu Mureş şi fusesem trimis la ţară ca să-mi scutesc părinţii de niscaiva cheltuieli. Cei drept, se mai întâmpla să aduc şi ceva «venituri», adică vreo câteva kilograme de grâu, culegând, împreună cu bunica mea, spice rămase pe miriştea secerată cu câteva zile mai înainte. Spic cu spic, adunam, într-o lună din vacanţă, boabe care acopereau nevoile domestice pe-o vară întregă. Munceam cu seriozitatea impusă de sărăcia în care era România aflată în mijlocul celor trei ani de secetă ce au urmat terminării războiului mondial, irosirii resurselor sale în folosul luptelor duse alături de germani şi apoi de sovietici, despăgubirilor plătite «eliberatorilor», inflaţiei, pensiilor plătite numeroaselor văduve de război şi alte multe cele. Apoi, trebuie să amintim că pe ogoare erau mult mai puţini secerători dat fiind că mulţi dintre ei fuseseră « seceraţi » de gloanţe, obuze, molime şi prizonierat în luptele duse spre răsărit şi apoi spre apus. Munca pe câmp o făceau femeile, bătrânii şi copiii fără a avea tractoare şi batoze, folosind doar secere cu care tăiau, smoc cu smoc firele de grâu.
Uneori mergeam la pescuit în râurile Timiş sau Bega, aflate prin apropiere, unde mai scoteam din ape câţiva peştişori care, prăjiţi constituiau un adevărat ospăţ. Foloseam cârlige făcute îndoind ace cu gămălie care, nu ştiu nici acum pentru ce, erau mai eficace decât cârligele cumpărate de la prăvălie. Oare să se fi învăţat peştii să le evite pe acestea din urmă? Posibil, de ce nu? Trebuie să recunoaştem că nu aveam scule precum cele de-acum, dar… aveam peşti în apele celor două râuri.
Documentele studiate nu ne permit a reţine faptul că Cincinat ar fi fost înregimentat politic în partidele existente. Rezultă însă că a făcut politică în slujba ţării sale, a reîntregirii ei şi a culturii acesteia, în perioada 1917-1924, deci în timpul şi imediat după primul război mondial când – ocolind prin nordul continentului – ajunge la Paris, leagă importante prietenii, deschide un salon literar în care se întruneau personalităţi artistice franceze şi române, militează pentru recunoaşterea Unirii Transilvaniei, editează – ca director – „Le courrier franco-roumaine, poilitique, economique et litteraire” fără a fi sprijinit de oficialităţile noastre diplomatice.
Reîntors în România Mare, are dificultăţi în a-şi reocupa funcţia de magistrat, ce avusese până la război. Chiar după reuşita reîncadrării este mutat din instanţă în instanţă nereuşind a se stabili la Bucureşti pentru a fi în centrul vieţii culturale a României, acolo unde era dorit şi dorea din toată inima.
La început de an nou, este o tradiţie analiza anului ce tocmai a trecut. Şi la Citatepedia ne uităm pe cifre, care sunt îmbucurătoare.
Aşadar, în 2009, baza de date de pe Citatepedia.ro a crescut cu 24000 de citate, cu 60% mai mult faţă de ce exista anterior şi cu un ritm de creştere aproape dublu faţă de anul 2008. Sunt de remarcat, în primul rând, contribuţiile excelente realizate de Simona Enache şi Gheorghe Culicovschi, dar şi de mulţi dintre masteranzii de la Masteratul pentru Traducerea Textului Literar Contemporan din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti, care au tradus material din limba engleză. Colaborarea cu masteranzii s-a concretizat şi pe alte planuri, cum sunt subtitrarea de trailere şi scurtmetraje (care se află printre noutăţile anului 2009) şi realizarea de corespondenţe între citatele de pe Citatepedia.ro şi Citatepedia.com. Pe lângă aceste două site-uri, proiectul s-a extins în 2009 cu Citatepedia.net, destinat citatelor în alte limbi. Astfel, per total, proiectul a depăşit 100.000 de citate.
Îmbucurătoare este şi creşterea interesului publicului, care confirmă evoluţia. Ritmul de creştere a numărului de vizitatori s-a menţinut la aproximativ 50%/an, depăşindu-se 150.000 de vizitatori/unici pe lună în noiembrie 2009. Această creştere a consolidat poziţia printre cele mai accesate site-uri culturale româneşti.
Desigur, nici vorbă să ne oprim la acest nivel. Facilităţi noi sunt în pregătire. Ca de obicei, puteţi veni cu sugestii. Vom face un site din ce în ce mai interesant!
La scurt timp după apariţia secţiunii Trailere, Citatepedia se extinde în aceeaşi direcţie cu secţiunea Scurtmetraje, destinată creaţiilor video de durată relativ scurtă.
Începem în forţă, cu o colaborare în trei:
Vancouver Film School, una dintre cele mai bune şcoli de film din lume, ne-a acordat dreptul de difuzare a numeroaselor scurtmetraje realizate de studenţii săi
Masteratul pentru Traducerea Textului Literar Contemporan, condus de Prof. dr. Lidia Vianu, din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti, contribuie cu realizarea subtitrărilor, prin participarea masteranzilor, astfel încât limba să nu constituie o problemă
Citatepedia face organizarea acţiunii şi găzduirea scurtmetrajelor (sarcină nu tocmai uşoară, dată fiind calitatea tehnică excelentă a materialului video, care conduce la un important consum de resurse)
Pe 1 ianuarie 2010 are premiera în cinematografele din România filmul „Vechi tovarăşi” („Old Dogs”), una dintre cele mai reuşite comedii pe care le-am văzut în ultima vreme, cu o distribuţie de excepţie. O să trec elegant pentru miza tipic americană a filmului şi peste finalul previzibil al unei comedii romantice; e ca la oamenii pe care îi iubiţi – dacă luaţi defectele lor ca fiind imposibil de eliminat, vă puteţi bucura din plin de ei. În acelaşi fel, Disney mizează totul pe farmecul actorilor, pe acţiunea alertă şi pe dialogul spumos, iar rezultatul este o peliculă pentru „audienţă generală” pe care o recomandăm călduros, dacă vreţi să vă bine dispuneţi şi să vă încărcaţi bateriile. Dacă asociaţi sărbătorile de sfârşit de an cu romantismul vesel, aveţi de-a face cu un festin, iar dacă aveţi păreri bune despre Robin Williams şi John Travolta, prestaţia lor n-o să vă dezamăgească. Pe mine m-a surprins asocierea celor doi (care au mai jucat împreună doar în 1998, într-un film rămas obscur), dar trebuie să recunosc faptul că efectul este unul excelent. Ne-am tăvălit de râs în sală la vizionarea de presă – eu şi câteva zeci de oameni, şi am hohotit aproape tot timpul filmului, în aşa fel încât la final aveam încremenit pe faţă un râs asemănător cu efectul secundar al pastilelor din film. Cei care-l vor viziona, vor înţelege.
Vineri, 27 noiembrie 2009, are loc premiera în România a mult aşteptatului film „Saga Amurg: Lună nouă” („The Twilight Saga: New Moon”), în cinematografele: CinemaPRO, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light, Starplex, Cityplex, Cinema City (Cluj, Iaşi, Timişoara, Piteşti, Bacău, Cotroceni), Odeon Cineplex (Cluj) şi Lotus (Oradea). Suspansul şi pasiunea care au transformat „Amurg” într-un adevărat fenomen, se continuă cu multe personaje noi, mai multă acţiune, secrete străvechi şi mistere adânci.
Seria „Amurg” are o destinaţie clară în ceea ce priveşte publicul: adolescenţii şi tinerii. Ideile pe care le prelucrează sunt acelea specifice unei anumite vârste a fiinţei noastre, aceea când trăieşte în fantezie, caută pericolul şi îl savurează, crede în miracole şi în iubiri interzise, dar şi în atotputernicia lor. Pasiunea pentru personaje din zona pe care adulţii o numesc „dark”, pentru creaturi fantastice, dar şi gustul pericolului sunt pe deplin satisfăcute aici, iar incompatibilităţile şi interdicţiile sunt rezolvate prin dispariţia oricărei urme de obedienţă. Nu e nicio îndoială că destinul îi favorizează pe cei curajoşi, iar iubirea învinge totul. Chiar şi barierele dintre forme diferite de existenţă: iubirile între oameni şi vârcolaci, sau între oameni şi vampiri sunt sarea şi piperul imaginaţiei adolescenţilor din zilele noastre.
Vara anului 1946.
Încarc...
