Orice copil crede cu tărie că părinţii lui sunt cei mai grozavi din lume: tata e cel mai viteaz Făt-Frumos, mama cea mai frumoasă Cosânzeană, iar fraţii… invariabil, cei mai enervanţi din câţi există. Până când maturizarea desfiinţează ipotezele naive ale copilăriei şi ne înglobează într-o banală normalitate. Cum ar fi oare să ai nişte părinţi cu adevărat incredibili, care pot face câte nici nu gândeşti? Iată un exerciţiu de imaginaţie pe care îl propune animaţia Disney/Pixar „Incredibilii” („The Incredibles”), disponibilă acum pe DVD.
Super-producţia Disney „Mă dau în vânt după cumpărături” („Confessions Of A Shopaholic”), o comedie romantică bazată pe cărţile „Confessions of a Shopaholic” („Mă dau în vânt după cumpărături„) şi „Shopaholic Takes Manhattan” („Goana după cumpărături la New York„) de Sophie Kinsella, are premiera vineri, 3 aprilie 2009, în cinematografele Hollywood Multiplex Bucureşti Mall, Movieplex Plaza, Cityplex, Light Cinema, Cinema City Cluj, Cinema City Timisoara, Cinema City Iasi, Cinema City Bacau şi Lotus Oradea.
Rebecca Bloomwood (interpretată de Isla Fisher), proaspătă jurnalistă la un ziar financiar, se luptă atât cu dependenţa de shopping, cât şi cu teancul de facturi nemiloase. Unde mai pui că îi şi cade cu tronc Luke Brandon (interpretat de Hugh Dancy), colegul ei de redacţie – şi el dependent, dar… de muncă. Şi unde putea să înflorească o asemenea adicţie mai abitir decât în New York, una din capitalele modei, despre care Dancy spune: „Când filmezi pe străzile New York-ului e ca şi cum te-ai interna de bunăvoie la spitalul de nebuni!”
Da, exist! Şi dacă exist, pot constata că mai există şi alţii. Şi am costatat că mulţi sunt mai buni ca mine. Nu sunt stea, nu sunt fulg de nea, nu sunt nici primăvară, dar nici toamnă. Prin venirea mea pe lume, probabil că ursitoarele au uitat, ieşind pe coşul casei, din fiecare lucru din lumea asta câte o minusculă urmă, ca apoi să mă ostoiesc a le înţelege şi descifra. Aşa că am reuşit cât de cât să înţeleg şi să învăţ mai mult sau mai puţin, mai bine sau mai rău, că trebuie să ştiu… mai bine ce-am învăţat!
Cea mai tulburătoare experienţă din ceasul morţii, relatată de sfinţii ortodocşi, mi se pare a fi trecerea sufletului prin vămile văzduhului, acolo unde îngerii şi demonii ne socotesc faptele bune şi cele rele, cernând bobul de neghină, pentru a stabili cui i se cuvine partea cea mai mare. Crezusem multă vreme că „faptele bune” reprezintă zestrea cu care e musai să ne înfiinţăm la poarta raiului, iar cel care are „chimirul” mai gros, este mai bine primit. Nici prin cap nu mi-a trecut că rolul agoniselii noastre duhovniceşti este acela de a ne plăti păcatele, de a ne putea răscumpăra sufletul de la demonii care ni-l revendică în baza lor şi că, de fapt, cel mai bogat este omul care reuşeşte să se înfăţişeze în faţa lui Dumnezeu fără niciun „ban”, dar cu toate datoriile achitate.
Încarc...
