Începând cu data de 8 iulie 2011, puteţi urmări pe marile ecrane producţia „Larry Crowne”, o comedie marca Tom Hanks, care este, în acelaşi timp, regizor şi producător al filmului, coscenarist alături de Nia Vardalos, dar şi protagonist al peliculei; distribuţia îi include şi pe Julia Roberts, Bryan Cranston, Cedric the Entertainer, Taraji P. Henson, Gugu Mbatha-Raw, Wilmer Valderrama, Pam Grier, Rami Malek, George Takei, Grace Gummer, Rita Wilson, Jon Seda.
Câştigătorul Marelui Premiu de la Cannes de anul acesta, „Le gamin au velo” al fraţilor Dardenne, va fi distribuit în România în 2012, precedat de unul dintre cele mai discutate filme de la Cannes, „Melancholia” lui Lars Von Trier (Premiul pentru cea mai bună interpretare feminină – Kirsten Dunst) şi de lungmetrajul care a primit Premiului Juriului, „Poliss”, în regia lui Maiwenn le Besco. Alături de cele trei pelicule premiate, Independenţa Film va distribui alte patru filme din competiţia oficială: „Le Havre”, de Aki Kaurismaki, câştigător al Premiului FIPRESCI (premiul criticii internaţionale de film), „Habemus Papam”, al lui Nanni Moretti, şi mult-aşteptatele „La Source de femmes”, în regia lui Radu Mihăileanu, şi „La Piel que habito”, al lui Pedro Almodóvar.
DreamWorks Animation a anunţat pe recent lista filmelor de lung metraj care vor fi lansate până în iunie 2014. Compania are în plan producerea a şase filme noi, pe lângă cele trei care sunt deja în producţie.
Conform programului curent al studioului de animaţie DreamWorks Animation, filmele vor fi lansate pe marele ecran în următoarea ordine: „Kung Fu Panda 2” pe 26 mai 2011 şi „Puss In Boots” pe 4 noiembrie 2011; „Madagascar 3” este prevăzut pentru 8 iunie 2012, iar „Rise of The Guardians” pentru 21 noiembrie 2012; „The Croods” pentru 1 martie 2013, „Turbo” pentru 7 iunie 2013 şi „Me and My Shadow” pentru 8 noiembrie 2013; „Mr. Peabody & Sherman” pentru 21 martie 2014, iar „How To Train Your Dragon 2” pentru 20 iunie 2014.
În luna decembrie 2010, la editura craioveană Scrisul Românesc a văzut lumina tiparului volumul „Fragmentarium”, o selecţie a aforismelor publicate de Valeriu Butulescu în ultimii 25 dea ani, al şaptelea volum de aforisme publicat în România.
În postfaţa volumului se regăseşte un consistent capitol de „Aprecieri critice”, în care sunt reproduse opiniile a nu mai puţin de cincizeci de critici literari, din ţară şi din străinătate. De exemplu, în „Istoria literaturii române contemporane”, criticul Alex Ştefănescu consemnează: „…genul în care Valeriu Butulescu a atins cel mai înalt nivel (nemaiatins de alţi scriitori români înaintea lui) rămâne aforistica.”
„Fragmentarium” constituie cel de-al 45-lea volum al autorului, în marea lor majoritate publicate peste hotare. Cărţile lui Valeriu Butulescu s-au tipărit în toate limbile Uniunii Europene, dar şi în afara acesteia, pe toate continentele, în limbi de un exotism surprinzător: vietnameză, mongolă, persană, arabă, armeană, siriacă, ivrit etc.
Concursul Naţional de Scenarii se află la cea de-a XI-a ediţie. HBO România va organiza şi în acest an Concursul în parteneriat cu APFR (Asociatia Pentru Promovarea Filmului Românesc), organizatorul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), continuând colaborarea începută în 2005.
Duminică, 16 ianuarie 2011, pe coasta de est a Americii, începând cu 3:00 dimineața, ora României, s-a desfășurat o nouă ediție a Premiilor Globul de Aur la Hotelul Beverly Hilton din Beverly Hills, California. Ceremonia a putut fi vizionată și în România, fiind transmisă în direct de HBO. Decernările au loc încă din anul 1944, sunt deja la cea de-a 68-a ediție, și prin acestea sunt recunoscute cele mai bune filme artistice și de televiziune, atât de pe teritoriul american, cât și din străinătate. Ceremonia și dineul în care sunt decernate premiile reprezintă un moment important a sezonului de decernări din industria cinematografică, ce în fiecare an culmină cu Premiile Academiei Americane de Film (Oscarurile).