Concursul Naţional de Scenarii 2011
Concursul Naţional de Scenarii se află la cea de-a XI-a ediţie. HBO România va organiza şi în acest an Concursul în parteneriat cu APFR (Asociatia Pentru Promovarea Filmului Românesc), organizatorul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), continuând colaborarea începută în 2005.
Concursul Naţional de Scenarii este unul dintre cele mai importante proiecte iniţiate şi derulate de HBO România, devenind deja o tradiţie. Tot o tradiţie o reprezintă, deja, organizarea lui în parteneriat cu cel mai important şi credibil eveniment de film din România, primul şi cel mai vechi festival de film de lung metraj din ţară. O parte dintre câştigătorii ediţiilor anterioare ale concursului lansat de HBO România s-au afirmat în scurt timp nu numai la nivel naţional, ci şi în afara graniţelor ţării noastre, demostrând seriozitatea şi autenticitatea Concursului.
Iniţiat la Cluj în urmă cu 10 ani, TIFF şi-a câştigat o bine-meritată reputaţie naţională şi internaţională, fiind identificat ca cel mai important eveniment de film din ţara noastră. În acest context, motivele asocierii dintre Concursul National de Scenarii şi TIFF sunt evidente: este vorba de două proiecte curajoase, prin care organizatorii îşi propun să susţină schimbarea într-un domeniu care o merită din plin: filmul. Mai mult, HBO România are convingerea că TIFF va asigura o bună expunere tinerilor finalişti.
După ce a devenit, în ultimii trei ani, unul dintre cei mai importanţi producători de film documentar din ţară, HBO România a introdus, în 2009, şi scenariul de documentar în palmaresul Concursului Naţional de Scenarii. Proiectele finaliste ale acestei secţiuni („Circul vesel”, de Claudiu Mitcu; „The Shukar Collective Project” de Matei Alexandru Mocanu şi „Victoria” de Adrian Voicu) au devenit producţii originale HBO România, dovedind importanţa pe care o acordă HBO România atât concursului de scenarii, cât şi producţiei autohtone de film documentar.
Premiile oferite de către HBO Romania în cadrul Concursului Naţional de Scenarii sunt următoarele:
• ”Premiul HBO pentru cel mai bun scenariu de lung metraj” este în valoare de 3000 USD. În cazul în care scenariul declarat câştigător este realizat de mai mulţi autori, premiul oferit urmează a fi împărţit în mod egal între aceştia.
• ”Premiul HBO pentru cel mai bun scenariu de scurt metraj” este în valoare de 1500 USD. În cazul în care scenariul declarat câştigător este realizat de mai mulţi autori, premiul oferit urmează a fi împărţit în mod egal între aceştia.
• ”Premiul HBO pentru cel mai bun scenariu de documentar” este în valoare de 2000 USD. În cazul în care scenariul declarat câştigător este realizat de mai mulţi autori, premiul oferit urmează a fi împărtit în mod egal între aceştia.
• ”Premiul HBO – 3 zile la TIFF” va fi pus la dispoziţia celor 9 (nouă) finalişti ai celor trei categorii şi constă în următoarele: 3 zile de festival al căror cost va fi acoperit integral (pe lângă cazare şi transport, acest pachet include şi accesul gratuit al finaliştilor la toate proiecţiile şi invitaţii VIP la evenimentele speciale ce vor avea loc în aceste zile).
Si anul acesta se va folosi pentru inscrierea scenariilor site-ul dedicat acestui concurs: www.hbo.ro/concursscenarii. Toate înscrierile la Concursul Naţional de Scenarii – Ediţia 2011 se pot face numai prin intermediul acestui site.
One thought on "Concursul Naţional de Scenarii 2011"