22 iunie 2020
I
De o săptămână mă aflam la Florența, alergând în toate zilele, de dimineață pân-în seară, prin deosebitele părți ale orașului, spre a vedea nenumăratele minuni cuprinse în sânul său; la tot pasul un nou lucru vrednic de laudă se arăta ochilor mei și îmi insufla un sfânt respect pentru maeștrii nemuritori care au înzestrat patria lor cu atâtea podoabe ce fac mirarea călătorilor. Când a da Dumnezeu (ziceam în mine, în fața unui monument sau a unui tablou) să avem și noi în Moldova un Raphael, un Michel Ange, ale căror produceri minunate să poată atrage ochii și laudele națiilor asupra noastră!” Dar aceste visuri mândre făceau loc îndată altor idei trezite în minte-mi prin priveliștea vreunei alte capodopere de zugrăvie sau de arhitectură ce se înfățișa ochilor mei, căci obiectele de artă sunt atât de multe în Italia și mai ales cu așa talent lucrate, încât călătorul nu mai are vreme nici să gândească, ci își simte ființa cufundată într-o mirare îndelungată și plină de plăceri. El în trecerea sa prin Italia gustă o viață nouă, necunoscută; și când iese de pe țărmurile acelui pământ poetic, atunci i se pare că s-a visat zburând printr-o câmpie îmbogățită cu toate podoabele raiului.
Într-o duminică, trecând pe piața de Domo, văzui o mulțime de echipajuri așezate în linie, în fața catedralei Santa Maria del Fiore, ce se găsește în mijlocul pieței; și îndemnat de curiozitatea de a vedea damele aristocrate din Florența, intrai în ea. Priveliștea ce mi se înfățișă mă umplu de un sentiment atât de puternic și de sfânt, că rămăsei împietrit ca statuia sfântului Ioan lângă care mă aflam. Biserica era luminată de vro câteva candele ascunse pe după coloane, încât razele lor aruncau o lumină slabă, ca glasul cel de pe urmă al unui om ce moare, și misterioasă ca sfintele taine ce se serbau înaintea veșnicului părinte. Un popor întreg sta îngenuncheat în fața altarului și cufundat în dulcea mângâiere a rugăciunii; glasul răsunător și plin de melodie al organelor zbura prin nourii de tămâie ce se ridicau în văzduh și vuia ca o harpă cerească ce părea că cheamă sufletele la pocăință. Un aer de sfințenie ce-ți răcorea inima de toată durerea domnea asupra tuturor acelor capete plecate…
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Memorii
7 noiembrie 2011
Pe 5 noiembrie 2011, a avut loc ceremonia de premiere a Festivalului Internaţional de Film Est-European de la Cottbus. România nu a plecat cu mâinile goale.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Cinema, Ştiri
21 ianuarie 2010
Când mă uit către Apus, se stârnesc ploi nestăvilite. Când mut privirile spre Răsărit, văd cum dor păsările în zbor de-atâta oboseală de mâine.
Cum trec zorile, se ivesc de departe drumurile, se scriu spre mine scoţându-mă din neantul în care m-a vârât şirul de rânduri rimate anapoda pe sfoara creaţiei, fără să ştiu că, de fapt, păsările acelea cresc închipuite în imaginaţia mea, aleargă spre un sâmbure de adevăr, pe când corăbiile încă nu erau rătăcite, iar mâna dreaptă aşezată sub cap nu mă adormise să-mi închidă pleoapele până dincolo de nepăsarea umană a somnului.
La poalele mării, spuma se stinge uşor, valurile se-ntind până departe, semănând aerul proaspăt în nările mele de la capăt de rând.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Mirela Nicoleta Toniţă in Eseuri
11 noiembrie 2008
Fragmente disparate… puzzle-ul tabloului se profila cu imaginea tremurândă, în depărtare. Zorile abia își aplecaseră razele pe chipul florilor. Dimineața îi sărută genele și deschise ochii. Privi cu ochii mirați tabloul… da, tabloul în care castelul părea țintuit acolo de parcă nu fusese real cât a fost noaptea de lungă… acum, ziua era încuiat în pânza țesută de mâna dibace a unui pictor.
Retușuri de fraze se înșiră-deșiră pe firul lui “a fost odată” până acolo unde visul începe ca și povestea.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Mirela Nicoleta Toniţă in Eseuri
14 mai 2008
Fragmente din volumul „Dante Alighieri” de Alexandru Balaci, apărut la Editura pentru Literatură (Biblioteca pentru toţi), Bucureşti, 1969:
„Viaţa lui Dante Alighieri nu poate fi reconstituită decât pe fragila schemă fluctuantă autobiografică a capodoperelor sale, Vita Nuova şi Divina Commedia. Punctele de reper sunt prea puţine însă şi privirea biografului eventual, de pe înălţimea lor, străbate zone de întuneric absolut. În realitate, s-ar putea spune că există tot atâtea biografii danteşti câţi biografi, ei putând broda de multe ori cu ajutorul imaginaţiei şi al fanteziei în jurul acestor rare puncte de canevas.”
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Critică literară, Cărţi
26 decembrie 2007
A fost ce-a fost; dacă n-ar fi fost, nici nu s-ar povesti. A fost odată un împărat. Împăratul acesta stăpânea o lume întreagă, şi în lumea asta era un păcurar bătrân şi o păcurăriţă, care aveau trei fete: Ana, Stana şi Lăptiţa.
Ana, cea mai în vârstă dintre surori, era frumoasă, încât oile încetau a paşte când o zăreau în mijlocul lor; Stana, cea mijlocie, era frumoasă, încât lupii păzeau turma când o vedeau pe dânsa stăpână; iară Lăptiţa, cea mai tânără soră, albă ca spuma laptelui şi cu păr moale ca lâna mieluşeilor, era frumoasă — mai frumoasă decât surorile sale împreună — frumoasă cum numai dânsa era.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Poveşti
120 voturi