Blog.Citatepedia.ro
cărţi, teatru, cinema, muzicăSearch Results
Florile spinilor
Frumosul guvernează lumea înconjurătoare. Îl regăsim în viața noastră, înfățișându-ni-se atât în forma sa clasică, atunci când prezența sa este evidentă, dar și într-o formă ascunsă, atunci când apare acolo unde nu te aștepți să-l găsești. Cel mai recent proiect marca Romfilatelia întărește această idee sub titlul sugestiv de „Florile spinilor” și aduce în atenția publicului specii de flori regăsite în România, caracterizate prin frumusețea florilor, dar și prin armura spinilor care le însoțesc, ambele îmbinându-se însă într-un mod armonios și creând astfel ceea ce privirea umană percepe drept frumos. Disponibilă spre vânzare începând de joi, 14 ianuarie 2016, emisiunea filatelică este alcătuită din patru mărci poștale și un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 28 timbre și minicoala de 4 timbre cu manșetă ilustrată.
Continuare »
Ielele
Norocel, venit din lumea largă cu lotrii care treceau Dunărea în căutare de căpătuială prin ţinuturile noastre, se lipi lângă moşia unui boier din partea locului. Venise cu încă trei flăcăi de prin părţile macedonene, trecând Dunărea iarna pe un ger năpraznic pe gheaţă. Ziceau că sunt şi ei tot români de-ai noştri, uitaţi de Dumnezeu de pe timpul împăratului Traian prin locuri străine. Si Norocel fu tocmit cu simbrie la un boier ca slugă. Boierul văzându-l isteţ nevoie mare, îl numi arendaş pe moşie.
Într-o zi, spre primăvară, o primăvară turbată cu flori şi vântoase şi ape mari şi ploi, venită ca un rai pe pământ, Norocel plecă cu boierul pe câmp să vadă recoltele. Si boierul îi zise:
– Norocele-tată, ia trăsura de la conac şi plimbă-mi a fată, că mi-a venit ieri în vacanţă de la Paris şi vrea şi ea să ia aerul primăverii…
Continuare »
Panait Istrati sau mirajul drumului ciulinilor
Fragmente din „Ciulinii Bărăganului” de Panait Istrati:
„Când soseşte toamna, întinsele câmpii de ţelină ale Munteniei dunărene încep să trăiască, timp de o lună, existenţa lor milenară. Aceasta începe chiar în ziua de Sfântul Pantelimon. În ziua aceea, vântul dinspre Rusia, pe care noi îl numim muscalul sau crivăţul, mătură cu suflarea lui de gheaţă nesfârşitele întinderi; dar cum pamântul arde încă, infierbântat ca un cuptor, muscalul îşi cam rupe dinţii în el. N-are a face! Barza, care stă pe gânduri de mai multe zile, îşi ţinteşte ochiu-i roşu asupra aceluia ce-o dezmiardă în răspăr, şi iat-o plecată în ţinuturile calde, căci ei nu-i place muscalul. Plecarea acestei păsări respectate, puţin cam temută la ţară — ea aduce foc în plisc dacă-i strici cuibul — plecare aşteptată de ialomiţean sau de brăilean, pune capăt stăpânirii omului asupra gliei Domnului. După ce a urmărit barza în zborul ei până a pierdut-o din vedere, cojanul îşi îndeasă căciula pe urechi, tuşeşte uşor, din obişnuinţă, şi, gonind câinele care i se vâră între picioare, intră în casă.”
Continuare »