De mult doream a vedea portretul lui Alexandru vodă Lăpușneanul și, aflând că se găsea la mănăstirea Pângărați, mă hotărâi a face o primblare pân-acolo. Mă pornii deci într-o amiază de la Piatra, întovărășit de doi tineri poeți și de un tânăr judecător, care, având norocire de a nu fi cât de puțin poet, se îngriji de viitor și luă cu el doi harbuji groși ca cei de Bender și o pungă mare plină de tutun. Aceste provizii ne părură cam deșănțate pentru o primblare de două ceasuri, însă urma ne încredință că, în privirea mulțumirilor trupești, e mult mai priitor de a fi cineva judecător decât amorezul muzelor.

Ne pornirăm pe la sfințitul soarelui, plini de veselie și de sperare, și, grămădiți ca vai de noi! într-o brișcă de Brașov, care, urmând obiceiului surorilor sale numite brașovence, ne scutura ca pe niște saci de nuci; dar ce ne păsa nouă! Lumea întreagă atunci era a noastră! cerul era atât de limpede și de albastru, priveliștea în toate părțile se arăta atât de veselă și măreață, toată firea ne zâmbea cu un farmec atât de dulce! Ce ne păsa nouă!…

În ceasul acela nimeni dintre noi nu și-ar fi dat locul său nici măcar pe un tron, pentru că, deși zdruncinăturile briștii se înmulțeau cu cât ea se înainta pe pietrișul drumului de pe malul Bistriței, cu atât creștea și mulțumirea noastră.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Memorii
Comenteaza! »

Pentru a onora Centenarul relațiilor diplomatice cu Sfântul Scaun, Romfilatelia introduce în circulație marți, 5 mai 2020, emisiunea de mărci poștale „România-Sfântul Scaun, 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice”.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Ştiri
Comenteaza! »

Mama stătea lângă micuțul ei copil; era foarte tristaă pentru că se temea că acesta ar putea muri. Copilașul era foarte palid, ochișorii lui erau închiși și, uneori, scotea câte o răsuflare grea, adâncă, aproape ca un oftat, iar mama se uita la el cuprinsă de o tristețe și mai mare.

Cineva a bătut la ușă, și un sărman bătrân a pășit înăuntru. Era îmbrăcat într-un strai ce aducea cu o cergă pentru cai și avea cu adevărat nevoie de un astfel de vestmânt ca să îi țină de cald pentru că era o iarnă foarte rece; întreg ținutul era acoperit de zăpadă și gheață, iar vântul era atât de ascuțit că ar fi putut tăia fețele oamenilor ieșiți pe afară. Micuțul s-a trezit pentru un moment, iar mama, văzând că bătrânul tremură de frig, s-a ridicat și a pus o mică cană de bere pe sobă pentru a se încălzi. Bătrânul s-a așezat pe fotoliul balansoar, iar mama și-a tras un scaun aproape de el, s-a uitat iarași la copilul ei bolnav, ce continua să respire greu, și l-a prins de mâna lui micuță. „Crezi că va rămâne la mine, nu-i așa?” a zis ea. „Desigur că Preaîndurătorul Dumnezeu nu îl va lua de lângă mine.”

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Poveşti
Comenteaza! »

Au venit gâștele?

Vestea cea mare ne-a umplut de neastâmpăr, pe tovarășul meu și pe mine, fiindcă amândoi aveam pasiunea vânatului de baltă.

În fiecare an la începutul primăverii o viață nouă și zgomotoasă se abate prin stuhurile bălților mari dinspre Ungheni. Un norod nenumărat de gâște sălbatice și gâlițe, sosite în lungi stoluri migratoare din ținuturi necunoscute, rațe și rățuște de douăsprezece soiuri, lișițe, bâtlani și pescăruși cu aripi elegant arcuite, nagâți, grauri, ciori băltărețe și alte zburătoare misterioase care n-au nume pun stăpânire odată cu dezghețul pe toată revărsarea apelor și împărăția trestiilor dintre zăvoaiele Prutului și matca cea înșelătoare a Jijiei, care curge pe-aici domol ca un curent submarin printre maluri nevăzute.

Sus, pe culmea dealului din față, castelul prințului Sturza, alb și ireal ca palatul lui Papură-vodă, pare un miraj proiectat în văzduh de lumina apelor. De la poalele lui, se desfășoară, cu oglinzi neclintite de oțel întunecat și ostroave lungi de drinduri înverzite proaspăt în lucirea primăverii. Stoluri de rățuște dau necontenit ocoluri pe deasupra, încurcând în belțuri și ochiuri capricioase un fir nevăzut, pe care la urmă îl înnoadă brusc într-un pâlc de trestii înalte. Și balta toată gârâie, și miaună, și cântă-n soare cu glasuri multiple și stranii, de-ți pare că ai descins aievea pe altă planetă mai tânără sau, cu milioane de ani în urmă, în luminoasa eră a primăverii pe pământ.

Nicăieri patima vânătorească nu-ți oferă o emoție mai aleasă. Și nicăieri focul de pușcă nu-ți poate dărui surprize mai variate.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Povestiri
Comenteaza! »

Majestuos își înalță fruntea, în ziua aceasta primăvăratecă și îndulcită de soare, bătrânul cedru din Grădina Plantelor și freamătă căutând în zări neagra dungă a cocorilor, ce vin din țara lui.

Străin și singur visează patriarhul la țara Libanului, unde praful de pe drumuri se ridică în pulbere de mărgean roș.

Murmură așteptând să-i răspundă o șoaptă de palmier, tace ascultând surdul zgomot ce-l face rodul unui măslin în cădere, se cutremură cu tot frunzarul văzând pe orizont cum trec norii deși, închipuind caravane.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Articole
Comenteaza! »

Al doile an să apropie de a sa închiere de când, cu învoirea înaltului guvern, urmează publicația Albinei românești după statornicul său plan de a face nu numai interesantă, ce și folositoare cetirea găzetei, carea se poate zice a fi metodul practic al culturei naționale.

Greutățile înfățoșate în plinirea unui asemine scopos se lămuresc de sine, dacă se ia aminte că limba românească, în a sa pruncie și sărăcie, este întrebuințată a fi astăzi organul politicei, a științelor și a literaturei, ce în limbele streine numai după ostineala a mii de învățați în cursul multor veacuri au răsărit! Pre lângă aceste, spre a înlesni înțelegerea gazetei, redacția este nevoită a o însoți cu descrieri lămuritoare, și încă pentru întocma și adevărata rostire, după regulile filologhiei a urzit trebuincioase cuvinte tehnice, a se feri de acele varvare, ce nu s-au înromânit, și a le întroloca cu cuvinte chiar românești aflătoare în vechile manoscrisuri și cărți tipărite în Moldova, ce le-au păstrat de uitare, cătră carea osândite au fost de atâte împregiurări împrotivitoare la orice fericire a patriei. Întru acesta redacția încă s-au povăț uit de o nouă pildă, ce lumei au înfățoșat limba grecească, carea, după asemine planuri lucrată, au cuprins astăzi un post însămnat în șirul limbelor cultivite, făcându-să vrednică de ființa politică a nației sale.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Articole
Comenteaza! »