24 martie 2011
(Spiritul Crăciunului venise atunci spre mine, cu umbra-i în spinare ca o șubă de eschimos, să îmi spună… Ce-i drept, cu o oarecare întârziere. În fine. Și mi-a spus: )
– Copile, anul acesta ție ți se vor dezvălui trei mari secrete ale omenirii. Vei beneficia de pe urma mea de trei răspunsuri ca trei trunchiuri enorme de copaci pe care le vei tăia, și ale căror bucăți, după ce le vei tăia uniform, cu minuțiozitatea unei femei tinere ajunse la menopauză, le vei arunca, rând pe rând, zi de zi, iarnă de iarnă, de fapt, oricând e atmosfera mai rece și tâmpită în șemineul înțelepciunii. Și îți vor ține de cald aceste răspunsuri, până le vei epuiza înrâurirea, dacă nu ai să ajungi în stare să-ți răspunzi singur la întrebări ce-ți scot creierul din cutia craniană și ți-l frământă cu un făcăleț trecut prin măruntaie de incertitudini.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Ionuţ Popa in Povestiri
9 decembrie 2009
Viaţa lui Cincinat Pavelescu s-a desfăşurat între 28 octombrie 1872 şi 30 noiembrie 1934, când îşi dă obştescul sfârşit în Urbea Braşovului. Pentru urmaşi el trăieşte însă şi în prezent şi va trăi încă multă vreme, prin opera sa literară, ca poet de seamă şi epigramist de primă mărime, cu deosebite merite în literatura română şi mai ales în impunerea epigramei ca specie de sine stătătoare.
Elis Râpeanu, doctor în filologie, scria în cartea sa „Epigrama în literatura română”, apărută în Editura Dealul melcilor, Braşov, 2001, pg p.224, despre epigramă că „o dată cu Cincinat Pavelescu această specie atinge culmea. Când vorbim despre Cincinat Pavelescu şi despre Păstorel Teodoreanu, vorbim de condiţia epigramei româneşti, datorată creaţiei lor, aportului deosebit la dezvoltarea ei, puterii de înrâurire pe care au avut-o asupra urmaşilor.”
Continuare »
Încarc...
Publicat de Gheorghe Culicovschi in Critică literară, Epigrame, Umor
24 noiembrie 2008
Eric şi Hana se strecurau cu greu prin mulţime. Cum amestecul mirosurilor, la o expoziţie de flori, dă un iz general de înmormântare, cântecele miilor de oameni-melodie, ce curgeau de-a lungul şi de-a latul străzii, luate împreună, dădeau naştere unui zgomot infernal. Ca tacâmul să fie complet, în lumea roboţilor utilitari avea loc şi o campanie electorală pentru alegerea unei noi conduceri a oraşului.
Când, în sfârşit, ajunseră în parc şi se aşezară pe o bancă, se priviră stânjeniţi. Nu pierduseră niciodată atâtea secunde preţioase, cum făceau acum, când erau împreună.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Victor Martin in Povestiri, Science fiction
15 mai 2008
– Dai şi matale acolo o pungă de cafea, două trei pachete de Kent şi te-ai scos. Păi, ce vrei, nea Costache, pe degeaba? Şi unde ziceai că vrei să o bagi pe fata aia mică?
– Mă… nea Pandele!
Şi nea Costache scărpinându-se sub braţ zice:
– Mă gândeam să o bag undeva, undeva unde pică ceva. Ştii că în ziua de azi fără… nu se poate. Păi, ce… să munceşti degeaba? Da’ nu-i place medicina. Eu cu Vasilica, nevastă-mea, acolo am vrut să o băgăm. Ştii tu… doctorul este doctor. Da’ nu le are cu astea. E prea slabă. La anatomie şi cum îi mai zice, zoolofie, are note proaste. Şi nu merge. Poţi să dai cât vrei. Trebuie să fii şi ceva mai mare…. aşa, să ai vreo funcţie. Eu sunt talpă de prost de când mă ştiu şi îi ştiu şi pe ai mei din neam, că tot aşa or fost.
– Păi, ce faci cu ea? O ţii acasă sau ce? În fabrică, nea… se poate?! E frumoasă!
– Mă, nea… Am pe văru’ meu, care este notar, mă! Şi deunăzi vorbii cu el. Ştii cât de prost era, mă? Nu ştia nici să numere, mă, când a terminat a patra. Şi acum este mare notar. La fiecare act îi pică, mă, vine şi are, mă. Şi mi-a zis: „Bă; vere, bag-o, mă, pe fiinţa aia mică la Drept. Dai şi tu un porc. Dai şi tu două-trei vedre de vin. Şi dacă se duce şi ea într-o excursie la munte cu cineva de la partid, te faci şi tu că plouă, ai făcut-o, mă, magistrat. Toată viaţa, ea dă cu hotărârea, mă! Şi apoi nu ne va mai judeca nimeni, mă! Avem notar, fiică-ta judecătoare sau procuror şi mai băgăm pe unul şi am pus-o vere.”
Continuare »
Încarc...
Publicat de Viorel Muha in Memorii
4 martie 2008
A doua piesă pe care o prezentăm din integrala creaţiei dramaturgice a lui Valeriu Butulescu este „Samson (Valea din Deal)”, o comedie bufă cu fundal dramatic.
Autorul este strâns legat prin viaţă şi carieră de Valea Jiului. Inevitabil, a trăit mineriadele îndeaproape. Abordarea acestui subiect în creaţia sa este firească, dar în acelaşi timp curajoasă. Îndepărtarea de acele evenimente dramatice i-a permis să trateze subiectul cu umor, pentru a sublinia absurditatea unor astfel de acţiuni. Deşi personajele nu poartă numele unor persoane reale, iar piesa este totuşi una de ficţiune, asemănările şi trimiterile la realitate sunt evidente.
Piesa a fost publicată pentru prima dată în 2003, în volumul cu acelaşi titlu, la Editura Polidava din Deva.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Biblioteca, Noutăţi despre site, Teatru
28 noiembrie 2007
Nu anii îmbătrânesc pe om, ci viaţa, pentru că starea normală a omului este indiferentismul…
Ce exprimă cuvântul lux?
Expunerea sau desluşirea deşertăciunilor omeneşti, în care partizanii senzualismului caută desfătarea trupească, găsind că în ea este originea tuturor ideilor noastre în contra idealismului.
Orişicum să fie, dar luxul este viciul cel mai atrăgător, cel mai molipsitor, din care se nasc toate calamităţile ce aduc la pieire nu numai individualitatea omenirii, ci dărâmă şi stinge naţiuni întregi.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Eseuri
5 voturi
4 voturi