Teatrul Naţional din Bucuresti aşteaptă publicul sâmbătă 18 noiembrie şi duminică 19 noiembrie 2017, ora 19:30, în Sala Mare, la primele reprezentaţii cu spectacolul „Regele moare” de Eugène Ionesco, în traducerea lui Vlad Russo și Vlad Zografi. Este un spectacol cu mari actori, o piesă de referinţă a literaturii contemporane, adus în scenă de un tandem regizoral îndrăgit, tinerii Andrei şi Andreea Grosu, fondatorii Unteatru. „Regele moare” este o montare care nu vrea să epateze prin decor sau costume, ci, în primul rând, o reîntâlnire cu un cuplu actoricesc care ne oferă un regal artistic cu fiecare apariţie scenică, Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc, alături de care, Ana Ciontea, Florentina Ţilea, Şerban Pavlu şi Richard Bovnoczki ne spun o poveste în care timpul se dilată şi distanţele se micşorează ca prin magie.
Publicul este aşteptat de Editura Humanitas la Librăria Humanitas de la Cişmigiu sâmbătă, 25 februarie 2017, ora 17:00, la o întâlnire cu Dan C. Mihăilescu, Ariana Rosser Macarie şi Lidia Bodea despre emoţionantul volum confesiv „Case, trenuri şi andrele” de Ariana Rosser Macarie.
Regizorul Felix Alexa pregătește o nouă premieră la Teatrul Național I.L. Caragiale din București cu piesa „Crima din strada Lourcine” de Eugène Labiche. Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Marius Manole, Istvan Teglas, Raluca Aprodu, Mihai Calotă și Victor Țăpeanu. Primele reprezentații cu public au loc în zilele de 20, 21, 22 ianuarie 2017, la Sala Atelier, începând cu ora 20:00. Biletele au fost puse în vânzare la Casa de bilete a TNB și online. Premiera oficială este programată la începutul lunii februarie.
Viaţa noastră e o poveste, o rouă vie şi sângerandă. Treci prin viaţă aşa cum ţi-e dat să treci, cu necazuri, cu bucurii, cu prieteni sau fără, cu clipe de fericire sau tristeţi, depinde în ce măsură le poţi avea pe toate. De când ne naştem, aşteptăm să se întâmple una sau alta, să ne treacă viaţa. Mărgele de soare pe frânghii de apă, purtate agale în plete de vânt sunt aşteptările noastre. Unele aşteptări sunt minunate, au în ele gustul speranţei, te invaţă răbdarea şi blândeţea. Altele, mai desprind în fiecare zi câte o coajă arsă de suflet şi încă una, până sufletul fie rămane gol, fie se schimbă cu totul. Poate aşa trebuie sa fie sufletele noastre: câmpuri arse şi refăcute, până ce arderea şi refacerea nu vor mai putea fi separate, vor deveni totuna. Va însemna înţelepciune, iubire deplină, resemnare blândă?
La Humanitas Multimedia a apărut pe dublu CD audiobook-ul „Calea samuraiului astăzi” de Yukio Mishima, în lectura lui Constantin Codrescu.
Yukio Mishima spunea: „Viaţa nu durează decât o clipă. Trebuie să o trăieşti făcând ceea ce îţi place. În această lume trecătoare ca un vis, să trăieşti în mizerie făcând ceea ce îţi displace e curată nebunie.”
Cuvântul sub care ar trebui citit Lovinescu este acesta:
„Ironia conciliantă, pe care Lovinescu o recunoştea ca fiind proprie şi aproape absolută între atitudinile stilistice în cea de-a treia fază a activităţii sale (începute la Sburătorul), nu e însă unicul instrument al criticii. Mai des este cazul sarcasmului nimicitor. Acestă însuşire, spirituală să-i spunem, face din Lovinescu un mare polemist. Contestat nu o dată în chiar priceperea şi onestitatea lui literară, numit „marele eunuc” al literelor româneşti, insul refuzat de idee şi de sensibilitate şi, în deriziune, „graţiosul critic” , „criticelul”, „subtilul şi subtiletul critic”, „pasărea colibri”, „sensibilul critic colibri”, animatorul modernismului românesc nu a reprezentat deloc, cum credea el însuşi, spiritul tradiţional de resemnare, ci, intrat până la gât în noroaiele polemicii, a răspuns mai totdeauna la atacuri inteligent, corosiv, luându-şi peste picior adversarii, speculând inconsecvenţele de gândire şi insuficienţa de expresie. A păstrat însă o atitudine intelectuală în discuţie şi, trebuind să răspundă repetatelor atacuri, nu a coborât polemica dincolo de limitele permise. Una din sforţările criticului e tocmai aceea de a introduce în viaţa literară din epocă un climat favorabil discuţiei, efort iluzoriu, a cărui zădărnicie o constata, în amurgul carierei sale, cu amărăciune.” (Eugen Simion)
Încarc...
