17 noiembrie 2017

Regele moare

Teatrul Naţional din Bucuresti aşteaptă publicul sâmbătă 18 noiembrie şi duminică 19 noiembrie 2017, ora 19:30, în Sala Mare, la primele reprezentaţii cu spectacolul „Regele moare” de Eugène Ionesco, în traducerea lui Vlad Russo și Vlad Zografi. Este un spectacol cu mari actori, o piesă de referinţă a literaturii contemporane, adus în scenă de un tandem regizoral îndrăgit, tinerii Andrei şi Andreea Grosu, fondatorii Unteatru. „Regele moare” este o montare care nu vrea să epateze prin decor sau costume, ci, în primul rând, o reîntâlnire cu un cuplu actoricesc care ne oferă un regal artistic cu fiecare apariţie scenică, Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc, alături de care, Ana Ciontea, Florentina Ţilea, Şerban Pavlu şi Richard Bovnoczki ne spun o poveste în care timpul se dilată şi distanţele se micşorează ca prin magie.



Pe Eugène Ionesco tema sfârşitului l-a urmărit toată viaţa, începând din copilărie. Dramaturgul Eugène Ionesco motivează nașterea piesei „Regele moare”:

Mi-am spus că poți să înveți să mori, că poți să-i înveți pe alții să moară. Acesta îmi pare lucrul esențial pe care-l putem face, fiindcă suntem niște muribunzi care nu acceptăm să murim.

O metaforă alegorică a trecerii, o confesiune în oglindă a propriei conștiințe. Întreaga zbatere interioară a lui Bérenger ‒ revolta, frica, spaima, groaza, tristețea, bucuria, dorința de a trăi, amintirile, nostalgia, resemnarea ‒ nu este altceva decât un ceremonial al trecerii prin care el, omul, învață acceptarea, învață a muri. Dar Bérenger nu e singur. O are alături pe soția sa. Regina Marguerite și Regina Marie ‒ două aspecte ale uneia și aceleiași femei. Marguerite ‒ inițiatoarea, cea care permite accesul altor lumi „lumea dinaintea nașterii și cea de după” ‒ ea îl naște, ea îl ajută să pășească în lumea de dincolo; Marie ‒ grația, tandrețea, fragilitatea ‒ neputincioasă în fața Morții.

Regele moare e un spectacol de o emoție copleșitoare, în care fiecare dintre noi joacă rolul principal.

Andrei și Andreea Grosu mărturisesc:

Suntem fericiți. Au fost niște luni de lucru de care ne-am bucurat până la ultima sorbire. Regele domnului Ionesco a îngăduit una dintre cele mai frumoase întâlniri pentru noi. Cu oameni de care ne-am îndrăgostit, cu oameni de care eram îndrăgostiți și pe care o să-i păstrăm așa cum ni s-au dat, cu zâmbete, cu frici, bucuroși, emoționați, netrucați. Regina care ne conduce, altă regină tremurândă, doctorul copleșit, guardul neputincios, menajera fragilă și un rege care moare. Învățăm de la ei cum se moare. E o poveste cu regi si regine, cu nori și copaci care cresc din podele, mari inventatori, frici, familie, dar mai ales cu și despre dragoste.

Următoarea reprezentație are loc în 28 noiembrie 2017.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook