Am greșit. Deunăzi, vorbind de stilul lui Renan, am spus, după mărturia lui Emile Gebhart, că La Priere sur l’Acropole, giuvaerul etern inevitabil în toate panegiricele închinate maistrului delicios, a fost scrisă în biblioteca Școalei franceze sau la Hotel d’Angleterre în Atena. Târziu după Gebhart, Albert Thibaudet venise cu ideea că Rugăciunea a fost, probabil, scrisă în insula Ischia. Nici așa nu-i. Acum de curând, d. Jean Pommier, profesor, a publicat în Revue de Paris, un studiu despre originile bucății, și acolo ne informează că ea a fost scrisă, câteva luni mai târziu, acasă, la Paris. Și d. Pommier, care face lucrurile serios, a cercetat carnete inedite de călătorie ale lui Renan, și a găsit că în La Priere… sunt utilizate note dintr-o plimbare în Norvegia.

Renaniștii au strigat că-i profanare și-i ridicul să cercetezi izvoarele (!) unui scriitor așa de mare. D. Souday, mai ales, s-a iritat peste măsură și a vorbit, foarte veninos, despre Le Pommier sur l’Acropole… și bietul profesor Pommier crezuse că a luat toate măsurile de cuvenit respect către idolul de care se apropia, scriind cu sfială mare: „Arretons ici cette analyse impie”. Ce naiv! Nu s-a gândit că nu era vorba să se oprească; sacrilegiul era că a început o asemenea cercetare… Dar adoratorii nu înțeleg; de aceea doar sunt adoratori.

Ce însemnează, în cazul de față, asemenea cercetare asupra metodei de lucru a unui literat? Renan zice: „les heures que je passais sur la colline sacree etaient des heures de priere”. Aceasta, evident, ca să ne prepare pentru lirismul care urmează îndată – cinci pagini de apostrofări și invocații neobosite, impecabil elegante.

După drepturile elementare ale interpretării literare, îmi era permis – vreau să zic: eram obligat! – să pun alături de informația din Souvenirs de jeunesse (pe care Renan singur le taxează de verite et poesie, și adaugă: „bien des choses y ont ete mises, afin qu’on sourie”) observațiile unui învățat serios și cinstit ca Gebhart, care tocmai în acele „ceasuri” era acolo cu dânsul.

Și?

1 voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Critică literară
Comenteaza! »

Acum doisprezece ani se împlinise un secol de la nașterea lui Flaubert. Frederic Masson, secretarul Academiei, om de bine și autor al multor volume asupra lui Napoleon, a refuzat să vie la serbare, fiindcă Flaubert a fost anarhist și a ponegrit familia franceză. O parte din presă a protestat atunci împotriva lui Masson, dar nimeni, mi se pare, n-a pomenit că acum patruzeci de ani familia franceză a fost apărată contra lui Flaubert de către un literat, obscur ce-i dreptul, Henri Laujol, sprijinit însă cu energică simpatie de Anatole France.

Pe atunci, France ținea mult la romanele lui Feuillet, se emoționa gingaș de lirica lui Coppee, și Gyp îi plăcea cu deliciu: nu era, prin urmare, deloc anarhist și se avea deci bine cu „familia franceză”. În urmă, ideile lui s-au întors, putem zice, pe dos. Familia, statul și multe alte lucruri sfinte – nu numai franceze, ci oricare – au fost tratate în cărțile lui cu un haz minunat și cu o lipsă de respect desăvârșit. „Evoluțiile” lui au, incontestabil, eleganța violenței. E adevărat nostim și drăcos când același om zice, despre același lucru, azi așa, mâine din contra. Inconsecvența are farmec ștrengăresc. Dar în exercitarea acestei cochetării cronice, France a pus uneori, parcă, un fanatism care strică jocul: de exemplu, atunci când se avea bine cu Feuillet, Gyp, Coppee, deci cu familia franceză, a tratat, de dragul acestei familii, cu prea accentuată înverșunare pe anarhistul Flaubert. Nu-i vorbă, el nu-i face atâta cinste ca Masson, încât să-l numească anarhist – un calificativ cu oarecare prestigiu atunci când se aplică intelectualilor – ci îi zice de-a dreptul: prost, Don Quichotte, paiață dizlocată, și la urmă, spre mângâiere, „ce pauvre grand ecrivain”. E destul de tare.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Critică literară
Comenteaza! »

Scriitoarea franceză Catherine Cusset, câştigătoarea Premiului Liste Goncourt – Le Choix roumain 2016, vine la Bucureşti pentru lansarea ediţiei în limba română a romanului „Celălalt pe care-l adoram„, în traducere de Doru Mareş, recent publicat în colecţia „Raftul Denisei”, la Editura Humanitas Fiction.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Cărţi, Ştiri
Comenteaza! »

Romfilatelia celebrează împlinirea a 60 de ani de la înființarea Muzeului Național al Literaturii Române prin emisiunea cu același titlu, alcătuită dintr-un timbru şi o coliţă dantelată. Această emisiune aniversară, „60 de ani, Muzeul Național al Literaturii Române”, este disponibilă începând de miercuri, 17 mai 2017, în magazinele Romfilatelia.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Ştiri
Comenteaza! »

Vineri, 15 aprilie 2016, de la ora 18:30, Librăria Humanitas de la Cişmigiu este gazda unui eveniment dedicat volumului „Sirena şi alte povestiri” de Giuseppe Tomasi di Lampedusa, recent apărut în colecţia „Raftul Denisei”. Evenimentul este organizat în cadrul „Serilor italiene” şi la acesta participă Irina Margareta Nistor, filolog şi critic de film, Teodor Baconschi, scriitor şi publicist, şi Vlad Russo, senior editor Humanitas.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Cărţi, Ştiri
Comenteaza! »

Librăria Humanitas Kretzulescu aşteaptă publicul miercuri, 15 iulie 2015, de la ora 19:00, la lansarea renumitei cărţi „Bucureşti„, despre capitala interbelică a României, a diplomatului şi scriitorului francez Paul Morand. Vorbesc despre Bucureştiul anilor ’30, aşa cum Paul Morand l-a văzut, Dan C. Mihăilescu, Andreea Răsuceanu, Sandra Ecobescu şi Teodor Baconschi.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Cărţi, Ştiri
Comenteaza! »