Search Results

 8 ianuarie 2018

„Sentimentalul Maupassant” de Paul Zarifopol

Paul Zarifopol„Maupassant a înnebunit fiindcă nu credea în Dumnezeu. Acest nenorocit se îndepărtase absolut, se înstrăinase complet de divinitate.” Așa scriau pe vremuri oameni evlavioși și gingași la suflet. Astăzi s-ar zice poate, de exemplu: Maupassant s-a prăpădit de răul pesimismului, fiindcă n-a putut ajunge la o „concepție unitară de viață”. În amândouă formulele ni se prezintă, cum lesne se poate vedea, același punct de vedere nobil, cum se zice, și sublim. Eu cred că față de păreri ca aceste, mai mult pioase și binecrescute decât inteligente, n-a fost rău că în anii din urmă s-a stăruit cu oarecare băgare de seamă, și fără fraze, asupra bolii lui Maupassant. Cititorului cu educație nu-i strică să audă, chiar și mai des, că nimeni nu poate înnebuni, de-a binelea și fără hiperbolă, numai din desperare metafizică. Iar pentru istoricii literari și biografi este mai de folos, cred, să consulte câteodată psihiatria decât să se încânte cu nu-știu-ce-uri solemne, de o eleganță intelectuală foarte îndoielnică.

Pe istoricii literari îi găsesc, în general, puțin dispuși să admită o puternică influență a bolii asupra producției lui Maupassant. Obișnuit este să se dea o prelungită admirație incomparabilei sale obiectivități, și se acordă numai că, în operele din urmă, apare un caracter oarecare sentimental și duios; ori încă poate: că boala i-a sporit pesimismul. Psihiatrul Wilhelm Lange, care ne-a dat o patografie a lui Hölderlin, excelentă chiar și în părțile curat literare, scrie în studiul său critic asupra psihozei lui Maupassant : „În nuvela Le Horla se aude imbecilitatea paralitică”. Iar mai departe: „Pe când schița fantastică Sur l’eau, din 1881, este încă solid compusă, simplu și lucid scrisă, bucata intitulată Lui, din 1884, cuprinde repetări și interjecții directe ale autorului. În Horla (1887), și încă mai mult în Qui sait (1890), repetările, întrebările, suspensiile se acumulează; iar repetarea, cu evidentă satisfacție, a acelorași cuvinte cu greu găsite ne aduce aminte de perseverențele verbale ale oamenilor beți”.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 17 martie 2017

Ştiu cine eşti

Un accident grav de mașină. Un reputat avocat amnezic. O familie care se zdruncină din temelii. Este intriga noului serial spaniol în 16 episoade „Știu cine ești” (al cărui titlu original este „Sé quién eres”), care are premiera la DIVA luni, 20 martie 2017, la ora 21:00. În fiecare luni la 21:00 este difuzat câte un episod. Din distribuție fac parte Francesc Garrido (el este Juan Elías), Blanca Portillo (Alicia Castro), Alex Monnier (Pol Elías) și alții.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 24 noiembrie 2016

Bibliotecarii – sezonul 3

În cel de al treilea sezon al serialului „Bibliotecarii” („The Librarians”), aceştia se văd forțați să facă față unui inamic mai periculos decât toți dușmanii cu care s-au confruntat până acum: Apep, Zeul Egiptean al Haosului. După ce iese la iveală dintr-un sarcofag din Egipt, Apep – care ia forma fiecărui trup uman pe care îl posedă – este hotărât să deschidă un portal spre o dimensiune alternativă, pentru a elibera Răul pur în lume, așa cum vedem în premiera sezonului 3 al serialului, duminică, 27 noiembrie 2016, la ora 19:00, numai la Diva.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...
 29 februarie 2016

Matt Kenyon: Cum am infiltrat un memorial al civililor irakieni în guvernul SUA

Se estimează că între 150 000 și 1 milion de civili irakieni au murit în urma invaziei conduse de SUA în 2003. Artistul Matt Kenyon a dorit să creeze un monument în memoria acestora. Dar, în loc să construiască un monument mare, de piatră, a creat unul de dimensiuni mici și ușor multiplicabil. De cinci ani îl strecoară în cercurile puterii, inclusiv direct în mîinile celui care, în timpul războiului, a ocupat funcția de Procuror General al SUA, momentul fiind surprins într-o filmare.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 9 decembrie 2015

Preţul gloriei

„Preţul gloriei” („La rançon de la gloire”), comedia neagră în care doi pierde-vară îl răpesc pe Charlie Chaplin direct din cimitir, cu tot cu sicriu, intră în cinematografe vineri, 11 decembrie 2015.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 31 martie 2015

Cealaltă faţă a avangardei din România: film, fotografie, performance

Prin proiectul „Cealaltă față a avangardei din România: film, fotografie, performance”, avându-l drept invitat special pe criticul de artă și curatorul Igor Mocanu, Institutul Cultural Român din New York deschide seria evenimentelor pe care dorește să le dedice avangardelor istorice ale secolului XX în România. Această serie va acoperi întregul spectru al domeniilor artei și va continua în 2016.

Cealaltă față a avangardei din România film, fotografie, performance

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'procuror'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

mai 2024
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii