Scris şi regizat de Damien Chazelle, „La La Land” urmăreşte povestea Miei (interpretată de Emma Stone), o actriţă aspirantă, şi a lui Sebastian (interpretat de Ryan Gosling), un muzician îndrăgostit de jazz, care se zbat să atingă succesul într-un oraş în care prea multe vise şi inimi sunt frânte zi de zi. Plasat în Los Angeles-ul zilelor noastre, printre decoruri cuceritoare şi momente muzicale fascinante, filmul surprinde bucuriile, dar şi dezamăgirile cotidiene a doi tineri în încercarea lor de a-şi îndeplini visele. Cu siguranţă unul dintre cele mai aşteptate filme ale anului, care se bucură deja de şapte nominalizări la Globurile de Aur şi se poziţionează astfel ca unii dintre marii favoriţi la Oscaruri, „La La Land” aduce o poveste de dragoste emoţionantă cu ritm şi muzică, în premieră, din 23 decembrie 2016, în cinematografele din toată ţara.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Cinema, Muzică, Video, Ştiri
2 comentarii »

Plasat într-un New York mitic şi traversând mai bine de un secol, „Poveste de iarnă” („Winter’s Tale”) este un film romantic despre miracole, iubiri predestinate şi eterna luptă între bine şi rău. Filmul are premiera în cinematografele din ţară pe 14 februarie 2014.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Cinema, Cărţi, Dragoste, Video, Ştiri
Comenteaza! »

Excepţional volumul de eseuri în miniatură „Umbra mării şi alte confesiuni”, publicat recent de discretul şi subtilul scriitor Dan Costinaş, la editura clujeană (cu nume parcă predestinat) „Argonaut”.

Aşa cum sublinia prefaţatorul, nimeni altul decât prozatorul şi politicianul Varujan Vosganian, cartea este binevenită, deoarece „literatura română i-a rămas datoare mării şi Dan Costinaş plăteşte cu rafinament, partea sa de datorie”.

Într-adevăr, deşi avem de milenii ieşire la mare, n-am reuşit să ne impunem ca un popor al mării. Şi e greu de găsit o explicaţie. Să fie de vină litoralul nostru, redus ca întindere, supralicitat, totuşi, cu superlativul „Marea cea Mare”? Primele porturi (Histria, Tomis, Callatis) ni le-au făcut grecii. Ai noştri aduceau mierea, ceara, vinul şi grâul până la ţărm. Străinii le încărcau şi le duceau mai departe.

21 voturi

Încarc...

Publicat de Valeriu Butulescu in Critică literară, Cărţi
Comenteaza! »

Fragmente din capitolul „Satan al lui Milton şi Shakespeare” din lucrarea „Canonul occidental. Cărţile şi Şcoala Epocilor” de Harold Bloom, Grupul Editorial ART, Bucureşti, 2007:

Milton are un loc permanent în canon, deşi astăzi este respins cu cea mai mare hotărâre de critica literară feministă. Într-o discuţie cu John Dryden, el a mărturisit cândva, oarecum pripit, că Spencer [Edmund Spenser] a fost „marele său original”, remarcă pe care am interpretat-o ca pe o apărare împotriva lui Shakespeare. Shakespeare a fost atât sursa anxietăţii poetice a lui Milton, autentice, deşi camuflate, cât şi, în mod paradoxal, a canonicităţii lui. Dintre toţi scriitorii post-shakespearieni, doar Milton, şi nu Goethe, Tolstoi sau Ibsen, a folosit cel mai bine reprezentarea shakespeariană a personajului şi a schimbărilor lui, chiar atunci când voia cu tot dinadinsul să iasă din conul de umbră al lui Shakespeare.

2 voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Critică literară, Cărţi
Comenteaza! »

Iată câteva fragmente din romanul „Război şi pace” de L.N. Tolstoi, tradus în româneşte de Ion Frunzetti şi N. Parocescu. Secvenţele selectate alcătuiesc un portret interesant al împăratului Napoleon Bonaparte (15 august 1769 – 5 mai 1821), privit mai mult ca învins al Rusiei decât cuceritor al lumii. Fără a oferi o rezolvare a problematicii romanului, rândurile de mai jos pot ajuta la stabilirea şi înţelegerea mecanismului de interpretare a faptelor eroilor, aşa cum îl concepe Tolstoi: istoria nu este nicidecum rezultatul voinţei liderilor.

Premisa întregului roman, precizată (ca de o voce din off) de unul dintre personaje:

Poate nu înţeleg eu nimica, dar Austria n-a dorit niciodată şi nu doreşte nici azi războiul. Ea ne trădează. Rusia, ea singură, trebuie să fie salvatoarea Europei! Binefăcătorul nostru cunoaşte înalta sa chemare şi-i va fi credincios. E singurul lucru în care cred! Bunului şi minunatului nostru suveran îi revine acest măreţ rol în lume; şi el e aşa de virtuos şi de mărinimos, încât Dumnezeu nu-l va părăsi şi-l va ajuta să-şi împlinească menirea de a strivi hidra revoluţiei, întruchipată de acest ucigaş şi scelerat, şi care în clipa de faţă e şi mai înspăimântătoare. Noi va trebui să răscumpărăm, singuri, sângele celui nevinovat. În cine, mă rog, ne putem pune nădejdea?… Anglia, cu spiritul ei negustoresc, nu va înţelege, şi, de altfel, nici nu e în stare să înţeleagă toată măreţia sufletească a împăratului Alexandru. Ea a refuzat să părăsească Malta. Vrea să găsească, caută, un gând ascuns în acţiunile noastre. Ce i-au răspuns ei lui Novosilţov?… Nimic. N-au înţeles şi nu pot înţelege spiritul de abnegaţie al împăratului nostru, care nu vrea nimic pentru el însuşi şi vrea totul pentru binele omenirii. Şi ce-au făgăduit, mă rog? Nimic. Dar nici cât au făgăduit n-au să facă! Iar Prusia, ea a şi declarat că Bonaparte e de neînvins şi că Europa întreagă n-are nici o putere în faţa lui… Eu nu cred nicio vorbă din tot ce îndrugă Hardenberg, şi nici Haugwitz. Cette fameuse neutralité prussienne, ce n’est qu’un piège. Nu cred decât în Dumnezeu şi în destinul sublim al iubitului nostru împărat. El va salva Europa !…

fără voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Cărţi, Fragmente literare
Comenteaza! »

Fragmente din volumul „Scriitori francezi”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978 – autorul articolului este Irina Mavrodin:

„‘Conflictul între aceste două exigenţe: pe de o parte, să scriu o operă logică şi raţională, pe de alta, să las personajelor mele nedeterminarea şi misterul vieţii – îmi pare a fi singurul pe care, cu adevărat, trebuie să-l rezolv.’

Astfel îşi precizează Mauriac intenţiile, într-un eseu despre roman, situându-se între tradiţia balzaciană, contestată doar parţial, şi noile tendinţe ale romanului – recunoscute de el mai ales în opera lui Dostoievski şi Proust. Romanul lui Mauriac este însăşi consacrarea acestui compromis, rezolvarea lui originală.

E balzacian mai ales prin teme, deşi le dă acestora o semnificaţie cu totul nouă. Din mulţimea temelor balzaciene, el decupează de fapt una singură (tratând-o, de fiecare dată, în acelaşi mod) – şi în această unicitate obsesională a temei se vădeşte o deosebire fundamentală faţă de multiformul spirit balzacian -, atât de caracteristica temă a relaţiilor de familie în lumea burgheziei bogate. Ca şi în opera lui Balzac, în romanele lui Mauriac, sinistre comploturi – de a căror reuşită atârnă izbânda sau eşecul unei experienţe – se urzesc în jurul unui testament sau al unei foi de zestre, mărunte afaceri tenebroase, proiectate pe orizontul îngust al unui oraş de provincie, mereu acelaşi şi conceput ca o aglutinare de familii, capătă proporţii devastatoare.”

fără voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Critică literară
Comenteaza! »