Search Results

 29 iulie 2016

„Focul de la Moreni” de George Topîrceanu

Focul de la Moreni e cel mai venerabil incendiu din Europa. Totuși acest Matusalem al nostru e încă verde, se ține drept ca o lumânare și, dacă i s-ar îngădui să se dea pe lângă vreo sondă din apropiere, ar fi în stare să facă pui.

Guvernul a instituit pe lângă Focul de la Moreni o comisiune permanentă de oameni serioși, care veghează să nu i se întâmple nimica rău. Dar cum românul se naște pompier, nenumărați cetățeni de prin toate unghiurile țării își bat capul să născocească vreun mijloc prin care să atenteze la existența lui. Se zice că un domn grefier, având toată ziua și toată noaptea Focul de la Moreni în cap, a propus autorităților să vâre pe gaura sondei un șomoiog de câlți, îmbibat în oțet aromatic; iar un părinte călugăr, în care nimeni nu bănuia că dormitează un pompier de rasă, s-a oferit să-i citească la cap o molitvă… Dar aceste mijloace patriarhale, cu care altădată orice foc se stingea la sigur, nu mai au nici o trecere pe lângă incendiile din zilele noastre. S-a stricat lumea și s-a păcătoșit. Focul de la Moreni, după părerea mea, nu mai poate fi potolit astăzi decât prin persuasiune. Ar trebui să-l luăm pe departe, cu vorbă bună, să-l convingem c-a ars destul, că ne vede lumea și că e rușine să se mai dea în spectacol.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 3 voturi
Încarc...
 10 aprilie 2013

Marea matoleală

Cu regia și scenariul semnate de creatorii filmului „Marea mahmureală”, comedia „Marea matoleală” („21 & Over”) poate fi văzută din 12 aprilie 2013 în cinematografele: Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cinema Glendale (București), Cinema City (Cotroceni, Sun Plaza, Arad, Arad Galeria, Brăila, Cluj, Constanța, Ploieşti, Târg Mureș), Cityplex (Constanța, Brașov, Tulcea), Cortina (Oradea), Odeon (Cluj).


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 28 octombrie 2010

Aventurile lui Sammy 3D

Din 29 octombrie 2010, lumea fantastică de sub ape prinde viaţă pe marile ecrane din România în „Aventurile lui Sammy 3D” („Sammy’s avonturen: De geheime doorgang” – titlul original / „Sammy’s Adventures: The Secret Passage” – titlul internaţional), un film distribuit de MediaPro Distribution şi recomandat publicului de toate vârstele.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 19 ianuarie 2009

Edgar Allan Poe şi moartea conştiinţei

Edgar Allan PoeEdgar Allan Poe (19 ianuarie 1809 – 7 octombrie 1849) este unul dintre cei mai cunoscuţi romantici americani, poet şi prozator al misterului şi al macabrului. „William Wilson” este una dintre scrierile sale, care mi-a stârnit interesul deşi stilul este complet lipsit de spectaculozitate. Textul valorifică tema dublului, foarte des întâlnită în literatură, de altfel; apariţia fantomei unei persoane încă vii are, în civilizaţiile lumii, conotaţii negative şi trimite fără excepţie cu gândul la moarte. În plus, Poe insistă în textul său pe iritarea absolută, profundul disconfort psihic pe care anularea unicităţii ni-l provoacă oricăruia dintre noi. Stilul narativ este extrem de supravegheat şi subtil, cu fraze echilibrate şi sobre, fără a urmări vreun efect stilist, ci exemplificând mai curând o scriitură raţională şi logică.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 30 iulie 2008

Emily Brontë şi destine la răscruce de vânturi

Emily BronteEmily Jane Brontë (30 iulie 1818 – 19 decembrie 1848) este una dintre celebrele surori Brontë, numele său fiind legat pentru totdeauna de singurul roman pe care l-a scris, „La răscruce de vânturi”. Considerat astăzi o lucrare clasică a literaturii engleze, romanul surprinde cititorul care s-ar crede pus în faţa unei lecturi uşoare, prin complexitatea construcţiei şi prin capacitatea de analiză a celor mai întunecate colţuri ale minţii umane, prin descrierea exactă a sentimentelor extreme şi confuze. Pe mine cel puţin, m-a surprins atitudinea faţă de propriile personaje, pentru că nu am descoperit nicăieri vreo încercare de a le înfrumuseţa prin omisiune sau prin diluarea trăirilor. Ies la iveală, sub ochiul atent al cititorului, cu bune şi rele, pasionaţi şi intenşi, capabili de distrugere şi de răzbunare.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 31 ianuarie 2008

„Bubico” de Ion Luca Caragiale

Ion Luca CaragialeNouă ceasuri şi nouă minute… Peste şase minute pleacă trenul. Un minut încă şi se-nchide casa. Repede-mi iau biletul, ies pe peron, alerg la tren, sunt în vagon… Trec de colo până colo prin coridor, să văz în care compartiment aş găsi un loc mai comod… Aci. O damă singură, şi-fumează, atât mai bine! Intru şi salut, când auz o mârâitură şi văz apărând dintr-un paneraş de lângă cocoană capul unui căţel lăţos, plin de funde de panglici roşii şi albastre, care-ncepe să mă latre ca pe un făcător de rele intrat noaptea în iatacul stăpânii-şi.
– Bubico! zice cocoana… şezi mumos, mamă!
„Norocul meu, gândesc eu, să trăiesc bine!… Lua-te-ar dracul de javră!”
Bubico se linişteşte puţin; nu mai latră; îşi retrage capul în paneraş, unde i-l acopere iar cocoana cu un tărtănaş de lână roşie; dar tot mârâie înfundat… Eu, foarte plictisit, mă lungesc pe canapeaua din faţa cocoanii şi-nchiz ochii. Trenul a pornit… Prin coridor umblă pasajeri şi vorbesc. Bubico mârâie arţăgos.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 133 voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'potolit'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

aprilie 2024
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii