Search Results

 8 noiembrie 2012

Dredd 3D: Ultima Judecată

Cu o regie semnată de Pete Travis şi cu o distribuţie formată din Karl Urban, Rachel Wood, Andile Mngadi, Jason Cope, Emma Breschi, Olivia Thirlby şi Lena Headey, thrillerul SF „Dredd 3D: Ultima judecată” („Dredd 3D”) poate fi vizionat începând de vineri, 9 noiembrie 2012, în cinematografele bucureştene Hollywood Multiplex Bucureşti Mall, CinemaPRO, Movieplex, Cinema City Cotroceni şi Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, The Light Cinema, Glendale Studio, precum şi în ţară, la Hollywood Multiplex Lotus Oradea, Cortina Cinema Digiplex Oradea, la Cityplex Constanţa, Tulcea şi Brasov, la Odeon Cineplex Cluj-Napoca şi în reţeaua Cinema City din Arad, Brăila, Bacău, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, precum şi la Grand Mall Cinema – Satu Mare.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 31 ianuarie 2011

86.000 de citate din 10.000 de autori

Citatepedia.ro evoluează rapid: în doar 10 zile, mai marcăm o mie de citate. Este de reţinut şi că am depăşit 10.000 de autori, un număr impresionant – ca imagine, ar putea umple un stadion. Desigur, există o mare diversitate, din multe puncte de vedere, şi tocmai de aceea în perioada următoare vor apărea mai multe noutăţi care vizează o cât mai bună clasificare, care să scoată în evidenţă ce e mai valoros pe câte o nişă.

Salutăm participarea intensă din ultima vreme a lui Dan Costinaş. Se remarcă nu doar prin adăugarea unor citate inedite în limba română, dar ne ajută şi să punem în mişcare partea de limbă spaniolă, care este acum în plină dezvoltare. Prima pagină de la Citatepedia.net a fost reorganizată şi mai multe idei noi se conturează în ceea ce priveşte multilingvismul.

Numărul comentariilor a ajuns la 20.000, cu o intensificare în ultima perioadă. Pentru a asigura un cadru cu cât mai puţine derapaje, am efectuat unele schimbări în sistem. Numele celui care semnează un comentariu nu se mai poate schimba cu aceeaşi uşurinţă (dacă de la acelaşi computer doresc să scrie comentarii mai mulţi utilizatori, îşi pot face cont pe site). Moderarea automată este de acum la nivel de pagină, nu de citat, astfel încât să nu apară neclarităţi în discuţii. Şi mesajele informative sunt mai clare. Toate acestea vizează încurajarea discuţiilor echilibrate, civilizate, dând în acelaşi timp ocazia vizitatorilor ocazionali sau mai puţin pricepuţi în ale calculatoarelor să comenteze fără bătăi de cap.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 28 iulie 2010

Karl Popper, între filosofie şi pedagogie

Karl Raimund Popper (28 iulie 1902 – 17 septembrie 1994), filosof născut la Viena, este unul dintre reprezentanţii raţionalismului critic, doctrină care contestă posibilitatea unei întemeieri absolute a cunoaşterii, chiar şi în cazul enunţurilor empiric-ştiinţifice. Datorită informaţiilor întotdeauna finite, enunţurile ştiinţei nu vor putea fi verificate, ci, mult mai probabil, falsificate.

Fragmente din volumul „Mari filosofi ai lumii”, semnat de Dakmara Georgescu şi Maria Lăcătuş, apărut la Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 1995:

Popper va contacta personal pe unii dintre membrii Cercului [de la Viena], între care Herbert Feigl îl încurajează, în mod deosebit, să-şi expună propriile idei asupra teoriei cunoaşterii într-o carte. Astfel, este stimulată realizarea celei mai importante lucrări a lui Karl Popper, Logica cercetării, care apare sub acest titlu în anul 1934. Ea este, paradoxal, o lucrare de tinereţe, care nu a avut însă nevoie de revizuiri. Cartea s-a impus prin forţa argumentelor, care l-au propulsat pe autorul ei din postura de „amator” în cea de „filozof profesionist” (Flonta, p.20 în Introducere – Popper, 1981). Ea reprezintă punctul de vedere personal al autorului, în confruntare cu „puncte de vedere consacrate în filosofia clasică a cunoaşterii, înainte şi după Kant, precum şi cu unele poziţii apărate de cei mai reprezentativi membri ai Cercului de la Viena” (M. Flonta). Popper va fi considerat, de altfel, unul dintre marginalii celebri ai Cercului de la Viena, în sensul că, deşi a frecventat acest grup intelectual şi i-a cunoscut personal pe mulţi dintre membrii acestuia, el s-a distanţat relativ timpuriu de ei, la fel ca Ludwig Wittgenstein.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 8 decembrie 2009

Mihu Dragomir – poet, prozator şi traducător

Poetul, prozatorul, şi traducătorul Mihu Dragomir – pe numele său adevărat înscris în certificatul de naştere, Mihail C. Dragomirescu se năştea, în 24 aprilie 1919, la Brăila într-o familie de învăţători. Fiind elev în clasa a III-a, «editează», cu banii de buzunar (2 lei), o «revistă» intitulată „Lumea copiilor”, scrisă şi desenată de mână. Tirajul a fost de doar două exemplare: unul pentru colecţia «redacţiei», al doilea, pentru sora sa, singura abonată.

În anul 1929 devine elev, timp de patru ani al Liceului Nicolae Bălcescu din Brăila, perioadă în care participă la concursuri literare, ia lecţii de muzică, compune jocuri de cuvinte încrucişate şi colaborează la revistele Rebus, Curentul jocurilor şi Revista jocurilor. Începând cu clasa a V-a este transferat ca intern la Liceul Gheorghe Şincai din Bucureşti, unde înfiinţează Asociaţia rebusistă Gheorghe Şincai, dar în toamna anului 1934 revine la Brăila la Liceul Comercial Petre Bancotescu.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...
 29 ianuarie 2009

Surse folclorice în romanul „Domnişoara Christina” de Mircea Eliade

Mircea EliadeÎn interviurile acordate lui Claude-Henri Rocquet, Mircea Eliade îşi dezvăluie structura bipolară, relevând complementaritatea existentă între omul de ştiinţă (a cărui operă se bazează pe logică şi rigoare, având drept scop transmiterea de informaţii) şi, pe de altă parte, scriitorul ce-şi clădeşte producţiile pe resorturile inepuizabile ale imaginaţiei. Asistăm în felul acesta la apariţia a două regimuri, unul diurn şi altul nocturn, ilustrare supremă a principiului coexistenţei contrariilor, potrivit căruia un lucru nu poate exista fără opusul său. Spre deosebire de activitatea literară, care reclamă dezlănţuirea fanteziei, operele ştiinţifice presupun clarviziunea regimului diurn, adică prezenţa luminii ca simbol al cunoaşterii. Fiind o întruchipare a lucrurilor neclare, schimbătoare, umbra i se opune luminii, constituind un mediu de trecere înspre impenetrabilitatea nopţii. Negând puritatea imaculată a zilei, întunericul provoacă reîntoarcerea lumii în haos: contururile obiectelor dispar, totul degenerând într-o profundă obscuritate.1

Pe o asemenea structură bipolară se axează şi „Domnişoara Christina” (1936), primul roman fantastic de certă valoare în literatura română. Încă de la apariţia cărţii sale, Mircea Eliade atrage atenţia asupra particularităţii fantasticului din această creaţie, un fantastic diferit întâlnit în proza anterioară, precum „Isabel şi apele diavolului” sau „Lumina ce se stinge”. Este vorba de un fantastic de stringente folclorică, prezent şi în operele altor scriitori români, ca de exemplu I.L. Caragiale, Ion Agârbiceanu, Cezar Petrescu, Vasile Voiculescu sau Ştefan Bănulescu.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 6 voturi
Încarc...
 20 august 2008

WALL•E

Cum ar fi dacă omenirea ar pleca de pe Pământ şi cineva ar uita să deconecteze ultimul robot? Aceasta este premiza de la care pleacă noua comedie extraordinară de animaţie realizată de Disney-Pixar şi derulată în spaţiu: “WALL•E”. Un film plin de umor, duioşie, fantezie şi emoţie, “WALL•E” îşi poartă publicul într-o remarcabilă călătorie prin toată galaxia, demonstrând încă o dată măiestria cu care Pixar creează lumi noi şi stabileşte noi standarde pentru a oferi poveşti fascinante, personaje care evoluează, muzică incredibilă şi animaţie generată pe computer, cu ajutorul celor mai performante tehnologii existente.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'neclar'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

mai 2024
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii