Cu o regie semnată de Pete Travis şi cu o distribuţie formată din Karl Urban, Rachel Wood, Andile Mngadi, Jason Cope, Emma Breschi, Olivia Thirlby şi Lena Headey, thrillerul SF „Dredd 3D: Ultima judecată” („Dredd 3D”) poate fi vizionat începând de vineri, 9 noiembrie 2012, în cinematografele bucureştene Hollywood Multiplex Bucureşti Mall, CinemaPRO, Movieplex, Cinema City Cotroceni şi Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, The Light Cinema, Glendale Studio, precum şi în ţară, la Hollywood Multiplex Lotus Oradea, Cortina Cinema Digiplex Oradea, la Cityplex Constanţa, Tulcea şi Brasov, la Odeon Cineplex Cluj-Napoca şi în reţeaua Cinema City din Arad, Brăila, Bacău, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, precum şi la Grand Mall Cinema – Satu Mare.

Teritoriul Americii în viitor este un deşert nesfârşit. Pe Coasta de Est, începând din Boston şi pânâ în Washington DC se întinde Mega City One, o metropolă imensă, dominată de violenţă, unde locuiesc peste 400 de milioane de oameni, într-o teamă perpetuă. Singurii care încearcă să facă ordine în acest haos urban sunt cei supranumiţi Judecătorii. Aceştia reprezintă întregul sistem: oameni ai legii, juraţi, judecători şi călăi. Cel mai bun dintre Judecători este Dredd, căruia Judecătorul suprem îi dă o misiune. El trebuie să testeze un Judecător începător, pe Cassandra Anderson, care are puteri telepatice. Totul trebuie să fie de fapt ca o zi de instrucţie. Judecătorii sunt în drum spre locul unde a avut loc o crimă, în Peach Trees, un zgârie nori de 200 de etaje condus de clanul mafiot al lui Ma-Ma. Atunci când cei doi Judecători încearcă să-i aresteze pe oamenii lui Ma-Ma, aceasta ordonă închiderea clădirii si Judecătorii se găsesc prinşi într-o capcană a terorii, cu mafioţii pe urmele lor. Ei luptă acum să-şi salveze viaţa.

Lumea futuristă a Judecătorului Dredd a fost creată de John Wagner şi Carlos Ezquerra în 1977 pentru 2000AD şi a ajuns să aibă o evoluţie proprie. Cu nenumărate personaje şi poveşti, a fost votată cea mai bună bandă desenată din lume la Premiile Internaţionale ale Benzii Desenate.

Acum, geniul creator al lui Alex Garland aduce Dredd la viaţă sub forma unui SF exploziv care readuce pe scenă personajul întunecat imaginat de John Wagner şi Carlos Ezquerra în celebra serie de benzi desenate.

Alex Garland spune: ”Am crescut citind aceste benzi desenate. Scriitorii şi artiştii grafici de la 2000AD au avut o influenţă puternică asuprea mea. Andrew, Allon şi cu mine am adaptat seria de benzi desenate a Judecătorului Dredd punând mai mult accentul pe realism şi adrenalină, dar păstrând spectacolul fascinant al oraşului Mega City One.”

Şi creatorul benzii originale, John Wagner şi cei de la 2000AD au fost încântaţi de adaptare: “Scenariul lui Alex Garland rămâne fidel conceptului original care l-a făcut pe Dredd un erou neînfricat, iubit de toată lumea. Este o cursă care-ţi taie răsuflarea, într-un oraş mistuit de corupţie şi violenţă. Fanilor o să le placă la nebunie”

În căutarea poveştii perfecte

Judge Dredd, seria de benzi desenate semnată de John Wagner şi Carlos Ezquerra are în centru un personaj solitar, un om al legii dintr-un viitor îndepărtat, care luptă singur împotriva nedreptăţii. Acestui personaj i-au fost dedicate de-a lungul timpului romane, reviste, jocuri, păpuşi şi chiar şi costumaţii speciale au fost create cu gândul la Dredd, cel care este în acelaşi timp poliţist, jurat,judecător şi călău si care a devenit celebru în urma benzilor desenate de acum mai bine de patruzeci de ani.

În zilele de glorie de la finalul anilor ’70 şi apoi în epoca lui Margaret Thatcher, 2000AD a vândut mai bine de 100,000 de copii pe săptămână, iar tânărul, pe atunci, Alex Garland, a fost captivat de duritatea, violenţa şi ironia poveştilor. ”Am făcut aproape o obsesie pentru ce era acolo, mai ales pentru Judecătorul Dredd. Mulţi dintre cei de vârsta mea cunosc experienta aceasta, de a merge cu nerăbdare la chioşc pentru a lua ultimul număr al revistei, ca să te laşi captivat de lumea descrisă în paginile ei. Şi cu toţii am păstrat ceva din sentimentul acela, chiar şi când am devenit adulţi. Era vorba de un fior ce ne străbătea ştiind că citim ceva ce nu este dedicat neapărat copiilor. Dredd avea anumite aspecte mature, simţeam că sunt un pic prea tânăr pentru a citi aşa ceva. E ca atunci când te uiţi la un film înterzis sub 18 ani când tu de fapt ai doar 12”

Romancier şi scenarist, cunoscut pentru analizele psihologice, dilemele morale şi poveştile pline de acţiune, Garland s-a gândit mereu că va ajunge să facă bezni desenate. ”Tatăl meu desenează animaţie, aşa că eu m-am gândit mereu că voi face acelaşi lucru. Obişnuiam să desenez frecvent benzi desenate aşa că am învăţat cum să construiesc o poveste cu ajutorul lor.” El crede că sensibilitatea unui roman grafic se întrevede în romanele sale care sunt cinematice ”iar benzile desenate sunt cinematice, prin lungimea capitolelor şi viteza cu care se desfăşoară acţiunea. Aşa că, după cum se vede, am o istorie în a aborda firul narativ dintr-o perspectivă grafică.”

Co-creator al benzii desenate, John Wagner înţelege reacţia aproape viscerală a lui Garland faţă de creaţiile lui şi crede că principala atracţie pe care o exercită personajul lui Dredd este că el este o combinaţie între un tip bun şi unul rău, ”El este un poliţist foarte dur. De multe ori eşti de acord cu ceea ce face el, dar există şi dăţi în care îţi zici: Bine că nu există cineva ca el în realitate.” Această combinaţie contradictorie între bine şi rău este ceva ce el crede că este adevărata forţă a legendarului personaj. ”Deşi Dredd nu s-ar vedea niciodată ca un răufăcător, el considerându-se un tip drept şi corect, cu siguranţă nu este un tip pe care ţi l-ai dori pe stradă, pentru a avea grijă de tine.”

Producătorul Andrew Macdonald a colaborat prima dată cu Garland atunci când a produs filmul regizat de Danny Boyle, „Plaja”, acum zece ani. În 2002, Garland a scris „După 28 de zile” pentru Boyle şi Macdonald, care conducea la acel moment compania britanică independentă DNA Films împreună cu Allon Reich. Garland a mai scris şi scenariul pentru un alt film regizat de Danny Boyle, thrillerul SF „Sunshine”, şi a adaptat extraordinarul roman al lui Kazuo Ishiguro „Să nu mă părăseşti”, transformându-l într-un film sub egida DNA Films.

Scriitorul şi-a găsit inspiraţia atunci când compania a decis să-şi extindă orizonturile şi să între în lumea filmelor cu buget mare, în lumea francizelor, a filmelor cu un public ţintă mai larg, cu lansări în mai multe locuri. Producătorii Allon Reich şi Andrew Macdonald şi-au dat seama că ar putea obţine drepturile pentru Judecătorul Dredd şi că Garland ar fi omul perfect pentru a scrie scenariul.

Obţinerea drepturilor s-a dovedit însă plină de peripeţii, spune Macdonald, “a fost complicat pentru că drepturile pentru film au trecut de-a lungul timpului pe la mai mulţi proprietari. Într-un anumit moment, drepturile aparţineau companiei Disney. Am avut nevoie de doi ani pentru a le obţine.” Dar echipa nu şi-a pierdut speranţa, aşa că Alex a început să lucreze la primele versiuni ale scenariului.

Ironia a făcut ca producătorii să obţină drepturile de film pentru că în 1995, versiunea cu Stallone nu a avut nici pe departe succesul scontat, astfel că lucrurile s-au pus în mişcare pentru cei de la DNA Films. ”Acest lucru ne-a permis, în mod ciudat, să obţinem drepturile pentru film”, spune Garland. ”Dacă s-ar fi făcut atunci un film care să spargă audienţele, nu am fi obţinut drepturile. Asta ne-a deschis uşile şi am ştiut că aşteptările oamenilor s-ar fi ghidat după prima versiune, aşa că am vrut să facem ceva complet diferit. Ceva mult mai hardcore şi mai interesant.”

Macdonald este în asentimentul lui Garland ” Drepturile erau deţinute de Rebellion, care era condusă de doi fraţi, Jason şi Chris Kingsley, care sunt şi producători şi care erau conştienţi de valoarea lor şi voiau să le exploateze în mod corespunzător. A durat ceva timp până i-am convins că noi eram oamenii potriviţi pentru a face acest proiect, dar noi tocmai făcusem DUPA 28 DE ZILE şi ne doream să facem ceva asemănător. Un film care să nu fie pentru toată lumea, aşa cum s-a încercat pentru versiunea cu Stallone unde personajul lui Dredd şi-a pierdut de fapt din duritate. Ei au schimbat tonul benzii desenate şi asta a fost o mişcare greşită.”

Chiar şi Sylvester Stallone este de acord cu criticile şi a spus că filmul din 1995 a fost ”o şansă ratată… pentru mine este vorba mai mult de irosirea potenţialului ce exista în acea idee… filmul nu s-a ridicat la ce ar fi putut să fie”. De data aceasta însă producătorii au vrut să respecte viziunea lui Wagner şi Ezquerra şi atât Reich, cât şi Macdonald au susţinut mereu importanţa şi integritatea conţinutului original.

“Am vrut să facem DREDD şi era foarte important să mergem să vedem dacă putem obţine susţinerea celor care au venit cu ideea acestui personaj, adică John Wagner, aşa că am stabilit o întâlnire cu el. El mai are şi alte romane grafice care au fost transformate în filme şi era destul de sceptic în privinţa acestuia, deşi a fost de o politeţe desăvârşită”, spune Macdonald.

Wagner îşi aminteşte că a primit un e-mail de la Garland în care acesta îi cerea să stabilească o întâlnire. ”Prima dată m-am gândit…Aha, nu încă unul”, apoi m-am întâlnit cu ei şi mi-am zis ”tipii ăştia chiar vorbesc serios?!”. El spune că era ”disperat să se facă un alt film cu personajul Dredd pentru că voiam să fie făcut cum trebuie şi după întâlnire am fost impresionat de sinceritatea lor şi chiar am crezut că ei vorbesc serios. Adică, faptul că lor le păsa destul de mult pentru a încerca să mă implice în proiect într-un stadiu incipient a însemnat foarte mult pentru mine. În 1995 s-a făcut un film greşit; cei din echipa de atunci nu au citit benzile desenate şi au filmat de fapt o altă poveste. Ceea ce doreau ei să facă de data asta era chiar Judecătoul Dredd pe care îl ştiam eu.”

Garland a fost încântat că cei doi l-au adus pe Wagner în echipă, ”Dacă la acea primă întâlnire John ar fi zis că nu îşi doreşte un alt film, că primul a fost prea departe de adevăr şi că pur şi simplu povestea nu se potriveşte pentru film şi că ar trebui să rămână doar ca bandă desenată, atunci aşa ar fi rămas. Cred că am fi renunţat şi am fi zis: Corect. Dar eu îl cunosc pe Dredd. L-am citit toată viaţa mea şi ştiam să sunt în stare să fac acest proiect”

Producătorul Allon Reich spune că întâlnirea dintre două minţi ca Garland şi Wagner a fost una de bun augur şi a dus la o abordare cinematică unică pentru DREDD. ”Totul se datorează viziunii lui creative. Alex este un fan al benzilor desenate, a crescut cu DREDD şi lumea din 2000AD si din Mega City One si este şi un scenarist experimentat” . Garland a folosit o mare parte din materialul original, spune Reich, dar a transformat lucrurile astfel încât proiectul să poată exista în mod independent, ca film. ”Este absolut numai imaginaţia şi viziunea lui creatoare care îşi pun accentul pe acest film, fără îndoială.”

Dar scrierea scenariului s-a dovedit a fi o muncă nu tocmai uşoară, ”am început să scriu o poveste cu un alt personaj din DREDD, Judecătorul Dredd este un Nemesis pentru personajul Dredd şi am lucrat la acea versiune timp de un an, scriind mai multe variante” spune Garland. ”Versiunea aceea a fost de fapt cea pe care a văzut-o John, una dintre primele variante, dar mi-am dat seama că John nu o poate descifra, aşa că am trecut la terorişti pro-democraţie, ceea ce reprezintă o altă poveste pe care John a creat-o şi pe care am considerat-o foarte interesantă.”

Dar scriitorul a simţit că nici povestea aceasta nu mergea ca o naraţiune eficientă pentru adaptarea pentru ecran. ”Brusc m-am gândit, ”tot încerc să fac ceva măreţ cu povestea asta”dar ar trebui să încerc să gândesc la o scară mai mică şi să mă gândesc la mai multe tipuri de poveşti pe care John le-ar spune” Garland a început să combine astfel toate elementele şi să se uite la ”unele dintre poveştile mai pregnante care sunt mai degrabă nişte nuvele”.

În final a decis să scrie despre o singură zi, iar Wagner a fost incredibil de încântat, ”Asta a fost problema cu primul film, era prea general. Au incercat să arate multe prea multe lucruri. Alex a concentrat totul într-o singură zi din viaţa lui Dredd şi cred că e mult mai bine aşa”.

Aşadar, a fost o lungă călătorie pentru crearea scenariului dar care s-a dovedit fructuoasă şi toată lumea a fost încântată de scenariu, spune Pete Travis ”Am citit scenarul lui Alex şi am rămas fără cuvinte. Cred că Alex a creat o poveste care merge dincolo de nevoia de a fi un fan al benzilor desenate. Dacă trăieşti într-un oraş, dacă violenţa te sperie vei fi atras de DREDD care este plasat într-un viitor nu foarte îndepărtat. Cred că Alex a reuşit să creeze un personaj real, pe care îl poţi înţelege”.

Andrew Macdonald rezumă totul spunând ”Ceea ce a făcut ca DREDD să fie posibil a fost că am avut un personaj foarte tare şi am avut un sceneriu foarte bun. Toată lumea care a citit scenariul a înţeles asta.”

În căutarea personajului perfect

“Am pus la punct un grup destul de solid de producători, scenariu, drepturi de film şi un regizor cu o experienţă importantă şi toţi cei implicaţi erau foarte încântaţi să participe la acest proiect”, spune Macdonald, “dar am vrut să facem un film care să fie dur şi matur, violent, aşa că ştiam că va fi interzis sub 18 ani şi că nu putem cheltui mai mult de 40 de millioane de dolari. Nu avea să fie un film cu buget uriaş, plus că ştiam că avem un personaj care nu putea să-şi dea jos casca, ceea ce ne şi doream, fiind stipulat în contractul nostru cu fraţii Kingsley. Aşa că ştiam că nu putem alege un star să joace un personaj a cărui faţă nu se vede. Am vrut să alegem un actor bun sau foarte bun, mai degrabă decât să alegem un actor hiper-cunoscut, ca Will Smith.”

Reich analizează aportul avut la alegerea actorului pentru acest personaj ”Dredd este un personaj extrem, el este Judecătorul prin excelenţă, pentru el legea este totul. Regulile sunt reguli, iar el aplică legea fără prejudecăţi. Este cel mai bun în meseria lui şi cel mai temut. El nu acceptă niciun fel de argument şi este cât se poate de dur. Este un personaj inspirat de inspectorul Dirty Harry, este cel mai longeviv personaj de roman grafic din Marea Britanie si rămâne unul dintre cele mai îndrăgite; mai mult, termenul ”ca Dredd” este utilizat frecvent chiar şi de oameni care nu au citit niciodată benzile desenate.”

Echipa avea nevoie de un actor care să accepte această provocare şi care să nu se simtă împiedicat de ideea de a juca un personaj iconic. Între timp, starul din „Star Trek” şi „Stăpânul Inelelor”, Karl Urban, a auzit că se doreste o nouă ecranizare a benzii desenate şi era curios ”Am fost foarte interesat pentru că eu am citit mult timp benzi desenate, aşa că m-am întâlnit cu Alex, Andrew, Allon şi Pete şi am ascultat explicaţiile despre viziunea lor şi era clar că ce voiau ei să facă era mai radical decât ecranizarea precedentă şi că voiau să facă un film mai dur, mai realist, mai hardcore. Un film de actiune care te ţine în priză şi care să fie mult mai apropiat de materialul original, aşa că am fost foarte atras de ideile lor.”

Actorul spune că prima lui întâlnire cu Judecătorul Dredd a fost prin intermediul benzilor desenate. ”Am început să le citesc pe la 16 ani când lucram într-o pizzerie din Wellington, Noua Zeelanda. Eram îndrăgostit de acest personaj şi, având în vedere că eram deja fan SF, am fost imediat atras de lumea din Mega City One şi mi-a plăcut la nebunie personajul lui Dredd. El reprezintă un om al legii aparte, imprevizibil, dur, singurul care pune legea mai presus de orice într-o lume in care procedurile justiţiei s-au schimbat radical. Nu mai există juraţi şi avocaţi, sau un sistem legal asemănător cu ce există azi, totul a fost condensat într-o singură persoană. Încă de la vârsta aia mi-au plăcut personajele tip vigilante şi Judecătorul Dredd este unul dintre cele mai bune personaje de acest gen.”

Fan devotat, actorul a fost entuziasmat de faptul că producătorii nu doreau ca faţa lui Dredd să fie vizibilă în film ”Unul dintre aspectele importante ale personajului este că nu îi poţi vedea niciodată clar figura. Încă de la crearea lui, în 1977, el a fost întruchiparea legii, fără o identitate anume, o enigmă, şi ar fi fost de neconceput să se aleagă o altă abordare.”

”Nu poţi face greşeala de a juca eroul, trebuie să joci omul, iar el este un om care are o slujbă incredibil de dură în această societate care se destramă, ”spune actorul. ”Eroismul lui este definit de către un om obişnuit. Pentru mine, el este mai aproape de imaginea pompierilor eroi care au intrat în Turnurile Gemene la 11 septembrie, şi mult mai departe de supereroul tipic, pentru că el nu este Superman sau Batman. El nu are un alter-ego, ceea ce vezi este ceea ce este el, iar marea provocare pentru mine, ca actor, a fost să încerc să fiu cât mai dinamic cu putinţă. Este greu, cum să transmiţi o emoţie subtilă ca îndoiala, să zicem, când nu îţi poţi folosi ochii? Am ştiut de la început că va fi o provocare.”

Urban spune că a fost mereu atras de rolurile mai întunecate. ”Atunci când abordez un personaj sunt interesat de defectele acestuia şi de ceea ce îl face uman, tri-dimensional. Dredd este un amestec interesant, pentru că emoţiile sale sunt complet reprimate, orice formă de viaţă socială normală pe care ar fi putut-o avea a fost complet îndepărtată, iar pe de-o parte, cred că este un personaj tragic, pentru ca el are datoria de-i proteja pe oamenii din această societate în timp ce el este de fapt incapabil de a trăi printre ei.”

Pe lângă provocările psihologice şi emoţionale ale rolului Dredd, actorul a avut de-a face şi cu multe provocări de ordin fizic, acesta fiind un rol foarte solicitant. ”Este un rol foarte fizic. În timpul filmărilor am petrecut mult timp la sala de forţă, pentru a avea condiţia fizică necesară, iar atunci când am intrat pe platou, am fost de fapt într-o perioadă de instrucţie de două săptămâni si jumătate. Am învăţat să trag cu arma, să mă mişc în timp ce se trage asupra mea, am învăţat să arestez răufăcători. Unul dintre aspectele cele mai ciudate ale meseriei mele este că înveţi mereu lucruri pe care nu le faci niciodată în lumea reală.”

Urban a fost recunoscător că, în realizarea unei versiuni mai realiste, în DREDD s-au folosit arme reale. ”Omul legii foloseste o armă de 9 mm care chiar trage si pe care o poti trece de pe automat, pe semi-automat. Este un bonus pentru un actor, atunci când nu este nevoie să-ţi imaginezi, arma, ci ea chiar este acolo. Motocicleta lui Dredd se numeşte Lawmaster şi este foarte puternică, construită pe un cadru foarte solid, cu cele mai mari cauciucuri pe care le-ai văzut vreodată. Este o bestie şi este foarte incitant să o conduci. ” Actorul spune că a fost unul dintre acele lucruri despre care a avut o parere foarte puternica. ”M-am gândit că este important ca publicul să mă vadă pe motocicletă, prin trafic. Scenele acestea au fost reale, nu au fost făcute cu ajutorul efectelor speciale. Atunci când îl vezi pe Dredd pe motor, parcă eşti acolo.”

Ulterior, s-a pus problema dialogului şi a modului în care vorbeşte Dredd. Urban trebuia să decidă cum va fi vocea personajului. ”Pentru mine, din toate benzile desenate pe care le-am citit, reieşea că vocea lui Dredd era ca un cuţit care taie până la os”, spune el. ”Aşa că simţeam că trebuie să folosesc o tonalitate care nu este caracteristică vocii mele. Dredd are o voce mult mai aspră, care este greu de imitat de multe ori şi e clar că nu poţi striga încercând să creezi o astfel de tonalitate, de aceea şi acesta a fost un aspect care a ridicat ceva probleme.”

Actorul a insistat totuşi în reducerea dialogului şi a găsit colaboratorul perfect în Garland. ”Dacă se poate spune într-o singură propoziţie, e mai bine decât in trei. Am vrut ca totul să fie foarte minimalist, cu Dredd care spune doar minimum necesar şi nu pot să spun cât de mult m-a ajutat Alex la capitolul acesta, am fost de-a dreptul binecuvântaţi să-l avem. Contribuţia lui a fost incredibilă şi pentru mine a fost minunat că am avut un scenarist pe platou. Dacă aveam întrebări despre o anumită scenă puteam pur şi simplu să-l întreb pe el, iar Alex nu se sfia să mă ajute. Era chiar bucuros să aducă mici modificări la scenariu . Tu veneai cu o idee, el o prelua, discutam despre asta, iar rezultatul era foarte bun.”

Pentru Urban a fost la fel de important să se respecte viziunea iniţială a lui Garland şi să se respecte originile lui Dredd şi s-a simţit privilegiat că a avut şansa să îl cunoască pe creatorul benzii desenate ”Am avut marele noroc să-l întâlnesc pe John Wagner. Am fost foarte emoţionat, Dredd este creaţia lui şi atunci când îl întâlneşti pe creator speri să te ridici la înălţimea aşteptărilor sale, care eu îmi imaginam că sunt destul de mari.”, spune actorul, ”Trebuie să spun că a fost minunat, şi a fost mulţumit de mine. A recunoscut că noi respectăm ideea lui originală şi că, deşi nu păstram 100% din benzile desenate originale, ceea ce era mai important a fost menţinut.”

Reich spune că ei au vrut mereu să aleagă mai întâi actorul pentru rolul lui Dredd şi apoi partenerul acestuia, începătoarea Anderson. ”Am văzut mai multe fete pentru acest rol, iar Olivia Thirlby, care se afla la filmări la Moscova, ne-a trimis o înregistrare cu ea si a fost fantastică. În final am făcut un test cu ea şi Karl la Londra şi cei doi s-au potrivit perfect”.

Actriţa este iubită mai ales în mediul filmelor independente şi face parte din noul val de talente de la Hollywood, fiind descoperită datorită rolului său din „Juno”, unde juca rolul celei mai bune prietene a personajului principal. Ea spune că ceea ce a atras-o în primul rând, ca pe toată lumea, a fost scenariul. “Alex Garland a scris un scenariu genial; asta m-a convins. Când am citit prima replică a lui Anderson am îndrăgit imediat personajul şi pentru asta trebuie să-i mulţumesc lui Alex. M-am identificat cu personajul, şi am făcut o înregistrare pe care am trimis-o la casting. Asta fac toţi actorii atunci când nu se pot duce ei înşişi la audiţii. După aceea nu am primit niciun răspuns mai bine de trei săptămâni, aşa că nici nu m-am mai gândit la asta, am crezut că au găsit pe altcineva. Am considerat lipsa răspunsului ca fiind un refuz, dar s-a dovedit că lucrurile stăteau exact invers, pentru că, din senin, am primit un răspuns în care imi ziceau că m-au plăcut, şi totul s-a pus în mişcare.”

Thirlby are ceea ce Reich numeşte alura unei ”actriţe de filme independente din New York” şi care ”funcţionează perfect. Personajul lui Anderson a fost inspirat de Debbie Harry, şi de acea alură specifică pe care o are şi Olivia. Dredd nu îşi scoate niciodată casca, ceea ce este greu atât pentru actor, cât şi pentru public, în timp ce Anderson nu poate purta casca, din fericire, pentru că aceasta interferează cu abilităţile ei telepatice. Astfel că îi putem vedea faţa, ochii, este partea umană a filmului şi de aceea a fost important să găsim o actriţă care să poată emana vulnerabilitate, dar şi puterea ce caracterizează un Judecător”.

Thirlby vede personajul lui Anderson ca fiind subordonatul poveştii ”Ea nu pare să aibă norocul de partea ei. Aşa cum se întâmplă de multe ori, ea trebuie mai întâi să se piardă pentru a se regăsi şi trebuie să renunţe înainte de a realiza că este capabilă să facă ceea ce trebuie şi vrea să facă. La începutul filmului ea vrea să impresioneze şi să facă lucrurile aşa cum trebuie, respectând procedurile, dar pe parcursul filmului miza devine foarte mare, este o luptă pe viaţă şi pe moarte, iar ea este forţată să renunţe la proceduri şi să fie ea însăşi.”

Pete Travis adaugă: “Cred că Olivia are o putere aparte, pe care a transpus-o pe ecran. Are o privire care te face să te apropii de ea, dar în acelaşi timp este foarte dură atunci când este nevoie.”

”Dredd este un tip fără dedesubturi, la el totul e în alb şi negru” spune actriţa, ”în timp ce Anderson este într-o zonă gri, unde totul este neclar, unde totul se schimbă în funcţie de perspectivă, pentru că ea chiar ştie ce este în mintea celorlalţi oameni, poate chiar mai mult decât ei înşişi. Ea este unică pentru că înţelege mult mai bine esenţa umană şi experienţele umane. Ea cunoaşte fericirea cea mai mare, dar şi cea mai adâncă tristeţe, pentru că o poate simţi în alţi oameni.”

Abilitaţile lui Anderson duc la situaţii intense care actriţa recunoaşte că au fost destul de solicitante din punct de vedere emoţional. ”Aceste situaţii sunt legate mai ales de momentele când Anderson citeste gândurile cuiva şi îi simte durerea, şi este multă durere în mahalale de acest gen, unde se întâmplă lucruri îngrozitoare, iar ea nu are de ales, trebuie să fie martoră la toată această durere, iar asta îşi pune amprenta asupra ei. Darul ei este de fapt un blestem, ea nu poate să nu simtă durere.”

Actriţa s-a descurcat de minune în momentele de cascadorie şi la antrenamente, unde a învăţat să lupte şi să folosească arme de foc ”sunt mândră că pot să încarc şi să folosesc o armă, iar faptul că platoul era creat ca interiorul unei clădiri, cu multe coridoare şi intrări şi trebuia să-ţi planifici următoarea mişcare era foarte incitant. A trebuie de asemenea să învâţ câteva miscări de lupta, printre care şi lovitura cu piciorul, care este foarte dificilă, dar totul trebuie să fie făcut bine şi cât mai veridic, pentru ca publicul să creadă că Anderson este într-adevăr destul de puternică pentru a putea ucide pe cineva în lupta corp la corp.”

Actiţa britanică Lena Headey, cunoscută mai ales pentru rolului lui Cersei din serialul de succes „Urzeala tronurilor”, şi pentru rolul feminin principal din „300”, a fost aleasă pentru a juca rolul lui Ma Ma, cea care conduce întreaga reţea mafiotă care produce şi comercializează drogul Slo Mo. ”Unul dintre arhetipuri a fost Pattie Smith,” spune Reich, “şi acea siguranţă de sine şi abilitate de a simţi că ei nu îi pasă de ce cred oamenii, sau de ce simt oamenii. Ea face numai ce vrea. Apoi adaugi şi elementul criminal, răutatea pură. Lena a reuşit să transmită toate acestea, şi chiar a dus rolul într-o zonă la care nu ne aşteptam.”

Când a scris scenariul pentru „Dredd”, Alex Garland a vrut să aibă două personaje antagonice, într-o zi de instrucţie, aşa cum explică John Wagner , “Pe de-o parte îl avem pe Dredd (eroul şi anti-eroul în acelaşi timp) şi de cealaltă parte o avem pe Anderson (care este fragilă, interesantă, inteligentă şi despre care nu crezi că va ajunge Judecător pentru că se lasă cuprinsă de sentimente). Perechea reprezintă un contrast interesant, mai ales în felul în care îi prezintă Alex. Ei sunt amândoi din bezile desenate originale, dar Ma Ma şi gruparea ei de răufăcători au fost creaţi special pentru film, dar sunt născuţi de acelaşi univers, aşa că ei aparţin lumii descrise în materialul original.”

Garland spune ”Ma Ma a avut o viaţă grea şi la un moment dat s-a decis să se răzbune pe lume. Ea face lucruri care sunt de o brutalitate feroce. Dar parcă îţi doreşti să vezi şi o anumită profunzime a personajului şi să ştii că ea se gândeşte: ”De ce nu mă nimereşte niciun glonţ?” Există o trăsătură animalică în ea, viaţa ei are un anumit curs, şi se pare că acesta este să se întâlnească mereu cu Dredd.”

Headey s-a lăsat absorbită de rol, chiar dacă nu este fană a filmelor violente. ”Filmele de acest tip nu sunt tocmai atrăgătoare pentru mine, arată interesant, dar mă sperie şi nu sunt prea bună la astfel de roluri.”

Pentru rolul lui Kay, omul de bază a lui Ma Ma , producătorii şi-au dorit un actor care să poată accentua curajul, realismul filmului ”Am incercat să facem ceva mai realist şi nu doar o ecranizare a unei bezni desenate ” spune Reich ”şi să avem pe cineva din CARTELUL CRIMELOR, aşa cum este Wood Harris, ceea ce a fost foarte bine pentru film. A adus un ton aparte filmului.”

Actorul care a debutat în rolul de rege al drogurilor Avon Barksdale în serialul HBO de mare succes şi care a impresionat jucând rolul jucătorului de fotbal american Julius Campbell in pelicula „Remember the Titans” din 2000, are o abordare aparte în ceea ce priveşte rolurile negative. ”Oamenii fac lucruri rele şi sunt oameni răi, dar adesea au motive întemeiate pentru a face ceea ce fac. Kay este cu siguranţă un tip rău, dar eu văd o justificare în ceea ce face. El nu se crede mai jos decât Judecătorii. Dredd judecă şi execută efectiv oameni dacă aceştia fac lucruri greşite, iar binele şi răul este dictat de sistem. De-a lungul istoriei, orice om care luptă împotriva sistemului este considerat personajul negativ şi uneori, uitându-ne înapoi, ne dăm seama că de fapt ei nu greşeau. Ca actor este uşor să fac ce face el pentru că îmi dau seama că lucrurile au o justificare în mintea lui. El nu se vede ca fiind un răufăcător… El este prins în acest stil de viaţă şi mulţi oameni răi sunt în această situaţie. Îi întâlneşti şi îţi dai seama că sunt inteligenţi, ca sunt răufăcători în lumea noastră, iar în lumea lor joacă şah.”

Producţia

Decizia de a face DREDD în format 3D a fost una comercială, deşi nimeni din echipa principală nu mai lucrase în 3D până atunci. ”Este o tehnologie nouă şi nimeni din echipa mea nu mai făcuse asta până acum,” spune Andrew Macdonald. Cei de la DNA Films îşi dădeau seama că formatul 3D domina piaţa filmelor de acţiune şi fantasy pe marele ecran. Părea evident şi chiar natural să facă filmul 3D, dar având în vedere natura filmului, şi-au dorit să facă lucrurile puţin diferit. Macdonald ştia că dacă acesta avea să fie primul lor film 3D, ar fi fost mai bine să aibă o abordare unică, aşa că s-a gândit că cel mai potrivit om pentru a filma acest proiect este nimeni altul decât Anthony Dod Mantle, cu care mai lucrase la „Ultimul rege al Scoţiei” şi „După 28 de zile”.

Dod Mantle a câştigat un premiu Oscar şi toate premiile posibile pentru munca sa în cadrul filmului de mare succes regizat de Danny Boyle, „Vagabondul milionar” unde a reuşit să capteze viaţa din mahalele Mumbaiului cu o energie şi un realism incredibile. ”Te uiţi la tehnologia 3D şi te gândeşti ce bine ar fi să ai aşa ceva şi să faci ceva foarte interesant”, spune Macdonald, “eu mai lucrasem cu Anthony, care filmează totul cu camere digitale pe pelicula de 35 de mm, dar ştiam că dacă îl conving să lucreze la acest film va face ceva cu adevărat interesant şi curajos.”

Instinctele lui Macdonald şi relaţia lui Dod Mantle cu DNA Films s-au dovedit a fi unul dintre punctele forte ale filmului. Starul Karl Urban este extaziat ”suntem binecuvântaţi să îl avem pe Anthony Dod Mantle în echipă. Este ceva destul de neobişnuit pentru un film ca acesta, având în vedere pregătirea lui şi deciziile pe care le ia cu privire la un film; nu l-ai asocia cu un film de acţiune cum este DREDD. Asta ne oferă un avantaj, o viziune aparte pe care abia aştept să o văd în produsul final, pentru că tehnologia 3D va fi un adaos bine venit.”

”Mi-am spus că ar fi interesant să facă ceva diferit şi să forţăm puţin graniţele”, continuă Macdonald; ”pentru a face acest lucru a trebuit să găsesc oamenii potriviţi cu care să lucrez şi, cel mai important lucru, a trebuit să găsesc cameramanul potrivit.”

Dod Mantle spune că filmarea în 3D te forţează să gândeşti în termeni de profunzime. ”Acum mă gândesc mai mult la spaţiu în 3D şi pentru acest film mă gândesc mai mult la raportul dintre profunzime şi lungime sau linii orinzontale. Te face să te gândeşti la toate aceste aspecte. Nu cred că lumea gândeşte în 3D, este foarte greu, pentru că noi suntem mai obişnuiţi cu 2D.”

Dod Mantle explică faptul că scenariul lui Garland a inspirat alegerile vizuale. ”Ne-am uitat la alte filme, la modul în care a fost reprezentată violenţa în filme în ultimii ani şi la cum funcţionează sentimentul de frică în film. Ne-am uitat la peliculele lui Coppola, al cele ale lui Clint Eastwood la începuturi, la ideea inspectorului Harry ca întrupare a răului. În DREDD modalitatea de filmare redă sentimentul de realitate, aproape tangibilă, realitatea de după colţ. Avem de-a face cu o zonă aflată între acţiune, dramă şi film politic. Lucrăm cu personaje captivante şi elemente spectaculoase, încercând să creem propriul nostru gen, undeva între artă, entertainment şi politică.”

El insistă că elementul 3D nu este gratuit şi spune că este legat de abordarea lui Garland faţă de benzile desentate. ”3D poate fi o idee năstruşnică, care te prinde şi te seduce, este distractivă. Dar pentru că filmul este o poveste serioasă despre violenţă şi crimă, despre aplicarea dreptăţii într-o formă violentă, nu am vrut să folosim aceste caracteristici ale 3D.” El spune că explorarea acestui mediu a fost foarte interesantă. ”Încerc să definesc un spaţiu nedefinit de fapt, care nu a mai fost explorat până acum în 3D. De fapt, încerc să găsesc propiul meu limbaj în 3D, iar în acest film, secvenţele în filmate cu încetinitorul sau multistratificate vor fi extraordinare. Sunt multe imagini complexe şi uneori simţi că nu ai vrea să te uiţi, dar pur şi simplu nu te poţi abţine.”

Lumea din Mega City One reprezintă punctul central al filmului DREDD. ”Pe cât de mult povestea este despre Judăctorul Dredd, pe atât de mult ea este despre oamenIi care locuiesc în acest mega oraş şi despre viaţa lor”, spune Urban. ”În acest film, Alex a făcut o treabă foarte bună în a arăta modul în care trăiesc aceşti oamenii, iar asta umanizează filmul. Condiţiile sunt oribile şi exista multe lipsuri şi îţi dai seama că viaţa este o luptă pentru aceşti oameni. Este o societate în descompunere.”

“Oraşul, pentru aceia care nu-l cunosc deja, este mare, haotic, incredibil. Cel mai important aspect este de fapt cel al proporţiilor”, explică Garland, “Blocurile în care locuiesc oamenii sunt colosale. Ele sunt oraşe în sine, pentru că au multe lucruri, nu doar apartamente de locuit. Au zone de cumpărături, centre medicale, şcoli, te poţi naşte, trăi şi muri aici fără să petreci măcar o zi în afara lor, iar acest aspect este unul dintre elementele cheie ale filmului. Oraşul este un personaj în sine şi chiar şi clădirea în care se petrece totul este de asemenea un personaj.”

Acest film a necesitat un decor pe măsură, iar platourile din cadrul studiourilor din Africa de Sud erau bine echipate pentru aceasta, în ciuda faptului că acesta a fost prima peliculă filmată aici. Macdonald spune că au filmat 70% din film aici. ”Una sau două dintre secvenţele importante, aşa cum este aceea în care Ma Ma şi banda ei ucid sute de oameni încercând să-l elimine pe Dredd. Aceasta a fost o scevenţă pentru care am avut nevoie de zece zile de filmare, o mulţime de duble şi opt decoruri diferite, uneori şi în interior şi în afară şi toate puse laolaltă cu efecte vizuale, care sunt incredibile.”

Producţia a avut parte de o sinergie de posibilităţi care au fost împlinite şi cei implicaţi cred că există posibilitatea ca ea să fie transformată în franciză. Aşa cum spune şi Karl Urban: ”Există o dimensiune şi o viziune pentru micul, dar ambiţiosul nostru film. Încercăm să prelungim povestea, iar acesta este, într-adevăr primul episod, cel în care îi cunoaştem pe Dredd şi pe Anderson şi lumea din Mega City One şi pe locuitorii săi şi presupun că speranţa este ca filmul să aibă succes şi să avem audienţă, astfel încât să mai facem şi altele şi să analizăm aceste personaje şi lumea în care trăiesc.” De acum înainte posibilităţile pentru DREDD sunt nenumărate.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Cinema, Science fiction, Video, Ştiri
Comenteaza! »