Search Results

 28 decembrie 2016

Introspecție

Nu-mi pot golăni cerul și mintea. Nu-mi poate săpa nimeni pământul meu cu moartea. Nu-mi poate îndoi nimeni coloana și nici bate viața. Dreptul nu se naște din pământescul a fi al unuia sau al altuia. Unii își arogă ce nu le este în putință în mizeria lor de viață. Coloanele și luxul nu le spală murdăria din interior. Autoflagelarea a pus stăpânire pe unii dintre noi. Stingem lumina în tăciuni de întuneric și acoperim totul cu lutul neputinței.

Împreunăm mâinile și lăsăm să curgă în noi veninul șarpelui servit de către unii, pentru ca să ne înece privirile gândirii. Facem trinitatea cu semnul diavolului pe stâlpii dreptății și o răstignim pe pereții vieții. Haosul ne-a fost însămânțat în cuvintele limbii pentru a ne încurca mințile. Vorbim mulți dintre noi la masa la care nu se odihnește Dumnezeul dreptății, ci cel căruia ne închinăm cu șira spinării. Ne-a fost stricat sângele de barbarii nordului și de roțile căruțelor cu câinii acestora. Neuronii se zbat în ceaune mari când sunt pregătiți de un popă îmbrăcat în sutana întunericului, vampir în fața uriașelor camere și aruncați pe ecrane ciclopice, ca apoi să fie împroșcați ca un lichid limfatic în fiecare lăcaș în serile vieții.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 6 voturi
Încarc...
 12 mai 2016

Despre adevăr şi autoamăgire

Am spus demult că de-a lungul istoriei noi, românii, nu am progresat decât împinşi de la spate, dar şi atunci – doar în două cazuri: când am avut parte de nişte conducători geniali sau când am fost conduşi de străini. Faptul că prima universitate din spaţiul românesc a apărut (1860, Iaşi) la mai mult de o jumătate de mileniu după Universitatea din Praga (1348), este, probabil, primul argument care susţine această tristă constatare. Un alt argument ar fi acela că a trebuit ca Oltenia să fie ocupată de austrieci (1717-1739) şi Ţara Românească şi Moldova – de ruşi (1828-1851) pentru a afla şi noi ce înseamnă un recensământ al populației și al animalelor.

Am mai spus că cei mai mulți dintre noi, românii, ne comportăm exact ca un bolnav psihic, acesta nerecunoscând în ruptul capului că este bolnav, ci susținând cu tărie că bolnavi sunt tocmai cei care-i spun asta. De asemenea, ați observat că întotdeauna, pentru tot ceea ce ni se întâmplă nouă rău, nu noi suntem vinovați, ci alții, de obicei străinii? Noi suntem frumoși, harnici și deștepți, nu! – cei mai frumoși, cei mai harnici și cei mai deștepți de pe fața pământului – ce să facem însă dacă restul omenirii nu există decât pentru a ne face nouă rău, tocmai fiindcă suntem (aiurea!) „poporu’ ăl mai tare din parcare”! Nu i-ar trece niciunuia prin cap că dacă cineva își bate joc de el o face pentru că poate și pentru că are de cine-și bate joc, iar pentru asta el este singurul vinovat!

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 19 ianuarie 2016

Casa de pe graniţă

Miercuri 20 ianuarie 2016, de la ora 20:00, pe scena Sălii Studio a Teatrului Naţional Bucureşti, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău prezintă „Casa de pe graniță”, piesa lui Slawomir Mrozek, un proiect moldo-polonez de succes şi o reuniune remarcabilă de forţe artistice.

Actorii Petru Hadârcă, Silvia Luca, Iurie Negoiţă, Ninela Caranfil, Draga-Dumitriţa Drumi, Igor Babiac, Petru Oistric, Valentin Zorilă, Iurie Radu, Iurie Focşa, Ion Mocanu, Anişoara Bunescu, Lilia Bejan, Mihaela Damian-Oistric, Doriana Zubcu-Marginean, Ana Tkacenko dau viaţă unei drame profunde. „Casa de pe graniţă” este o profeție absurdă, periculos de reală în mileniul bântuit de războaie și calamități, de refugiați și de sinistrați.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 20 ianuarie 2015

Valeriu Butulescu – primul scriitor român laureat al Premiului Internaţional „Aleko”

Prin ironia şi satira sa debordantă, Aleko Konstantinov este socotit un Caragiale al Bulgariei. A murit tânâr, la numai 34 de ani, asasinat de cei pe care îi ridiculizase fără cruţare în scrierile sale: politicienii corupţi şi vânduţi ai epocii. În memoria sa, în 1966 Bulgaria a instituit Premiul „Aleko”, cea mai importantă distincţie literară internaţională ţării. Se acordă anual, prin concurs, unui autor de proză scurtă, pentru o povestire satirică de maxim 3 pagini…

Primarul Stanislav Blagov înmânează Premiul Aleko scriitorului Valeriu Butulescu

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 8 voturi
Încarc...
 28 octombrie 2013

Constelaţii diamantine nr. 10/2013

Numărul 10 din 2013 al revistei de cultură „Constelaţii diamantine” este disponibil pentru lectură. Doritorii îl pot găsi în Biblioteca Citatepedia.

Multe versuri, pentru toate gusturile, dar şi articole variate alcătuiesc acest număr. Totul este presărat cu lucrări ale pictorului flmand Jean-Antoin Watteau.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 16 iulie 2013

Constelaţii diamantine nr. 7/2013

În toiul verii, a apărut numărul 7 din 2013 al revistei de cultură „Constelaţii diamantine”. Acesta poate fi citit în Biblioteca Citatepedia.

Multe articole ample şi variate îmbie la lectură în acest număr. Desigur, nu puteau lipsi versurile, dar nici umorul (mai ales în vreme de vacanţă). Ilustraţiile sunt dintre capodoperele lui Rembrandt, de la a cărui naştere se aniversează 407 ani.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'mileniu'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

octombrie 2024
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii