I
Pentru a judeca și a prețui meritul unui autor, trebuie a cunoaște bine timpul în care el a scris, gradul de cultură a limbii în care el a fost îndemnat a scrie și dificultățile de tot soiul, prin care geniul său și-a făcut drum pentru ca să iasă la lumină. Să vedem dar în ce epocă C. Negruzzi a creat pe Aprodul Purice și pe Alexandru Lăpușneanu, acest cap d-operă de stil energic și de pictură dramatică, în ce epocă el a tradus cu atâta măiestrie Baladele lui V. Hugo și a compus acea colecție de Păcate ale tinereților, ce sunt de natură a pune pe C. Negruzzi în pleiada de frunte a literaților români.

A sosi pe lume într-o țară liberă și civilizată este o mare favoare a soartei; a găsi în acea țară o limbă cultă și avută, pentru a-și exprima ideile și simțirile, este un avantaj imens pentru acei chemați a culege lauri pe câmpul înflorit al literaturii. Un geniu muzical are facilitatea de a produce efecte admirabile de armonie atunci când el posedă instrumente perfecționate; un cultivator harnic și priceput are posibilitate a produce mănoase recolte pe locuri deschise, ce au fost nu de mult acoperite cu păduri spinoase; însă dacă meritele acelui muzic și ale acelui cultivator sunt demne de laudă, nu se cuvine oare cunună de lauri acelui care a inventat și perfecționat instrumentele armoniei, nu se cuvine un respect plin de recunoștință curajosului pionier care a abătut pădurile sălbatice și a pregătit pământul pentru holdele viitorului? Demnul de multă regretare C. Negruzzi a fost unul din acei pionieri literari din România care a înzestrat patria lui cu produceri atât mai prețioase, că ele au fost rodul unui timp contrar dezvoltării spiritului.

Iată un tablou fidel al timpului în care C. Negruzzi a viețuit, a luptat și a produs. El va părea fabulos în ochii oamenilor tineri din generația actuală; însă mulți sunt încă în viață care îl vor recunoaște și-l vor declara exact. Acel tablou arată societatea semiorientală în care C. Negruzzi s-a găsit rătăcit chiar la primii pași ai juneții sale, el, ce avea o inimă fierbinte și un spirit luminat de razele soarelui occidental.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Eseuri
Comenteaza! »

Eram doi călători în pustiul larg al lumei, și întâmplările ne aruncase ca pe doi naufragiați pe coasta unei furtunoase mări. Averi nu pierdusem în acest naufragiu nici unul, nici celalt; pentru bunul cuvânt că eram săraci amândoi și că tot avutul nostru nu era făcut decât din luciu de lună, din rime rare și versuri sonore.

Eu aveam un palat ca locuință, ca un senior fabulos, cu fereștile deschise pe orizontul mării. Sub terasa de piatră, valurile își cântau concertul lor milenar, și în afară de corăbiile ce treceau însemnându-și dunga lor de fum pe cer, alți oaspeți n-aveam decît doar pe fantasticii delfini ce-și ridicau cozile lor din valuri ca niște ancore. Era un murmur etern, o sfadă de valuri, o convorbire, ecouri. Pescarii albi, iubitori de furtună, cu zborul lor grațios, se jucau de-a pururi arătându-și piepturile lor mai albe decât spuma, se înălțau ca ridicați de un fir nevăzut, se alungau o clipă prin spațiu, apoi cădeau săgeată, pășind parcă pe apă, și se înălțau din nou umplând aerul cu țipetele lor stridente. Din spre port, glasul geamandurii străbătea sfâșietor la răstimpuri, ca glasul cuiva care se îneacă și cheamă după ajutor.

Și în singurătatea aceea nețărmurită în care visam, ca un alt Ramses, scoborât dintr-o piramidă, un tânăr cu înfățișarea stranie venea să mă cerceteze.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Memorii
Comenteaza! »

De la fereastra lui, Enric, în fiecare seară privea nemărginirile cerului, așteptând să vadă ploaia de artificii, jocul nebun de rachete, pulberea măruntă și impalpabilă care umple aerul și nu cade nicăierea, firele de beteală care se urz0065sc ca o mreajă și apoi se desfac ; și ochii lui se umpleau de visuri și sufletul lui veșnic avântat se umplea de o melancolie fără de margini, vrând să scape și el și să se amestece mai curând în oceanul acesta luminos, spre care râvnea de atâta vreme.

Ușoară ca o estompă, seara întuneca vârfurile copacilor, dezlega umbrele din ramuri și le împrăștia pe drumuri, ștergea contururile florilor, amesteca laolaltă culorile.

Sus, întâile licăriri sfioase se arătau, mare și orbitor luceafărul apărea, scânteietoare constelațiile își arătau punctele lor de foc în locul obișnuit, imens șerpuitorul drum al robilor se strecura printre norodul de sori, de luceferi și de stele, brăzdând tăria și apoi, după cele mari și scăpărătoare, sfioase se arătau și cele mai mici, și cele mai mărunte, și toată pulberea de diamant a celor de-abia văzute, și tot praful stelar al celor de-abia bănuite. Prăpăstii negre de catifea, oceane de întuneric, pustiuri de cerneală se zugrăveau totuși pe alocuri, nemărginitele depărtări ce se întindeau de la planetă, la planetă, ori de la stea la stea, căscau enigmatice și oarbe, se afirmau sfidătoare voințelor ce s-ar fi încumetat măcar să străbată atâta drum, virgine de viață încă și străine de fericire ori de nefericire.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Povestiri
Comenteaza! »

E un amurg de toamnă târzie. Soarele scăpătat, cu discul pe jumătate după dealuri, aruncă razele pieziș, depărtările se estompează și o negură albăstrie îndepărtează colinele. În tăcerea aceasta divină care te-mpresoară, nu poți ști ce clipă anume arată ceasul în curgerea vremii. Un sentiment de veșnicie te cuprinde.

Pe tăpșanul întins al Copoului, nu e nimeni la această oră. Purpura însângerează frunza viilor și a copacilor. În vale, ca într-o albie, cetatea veche a lașului, cu albele turnuri și turle de biserici, cu clădirile lui vechi, cu grădinile pline de flori, stă pitit și abia își trimite murmurul până aci. Departe, dealurile Cetățuii și Galatei adună ultimele raze de soare pe coperișurile cetăților bătrâne.

Și în singurătatea asta a înserării, deodată o umbră de om ieșit ca din pământ, ca o arătare, a început să plângă un cântec trist de vioară. Cu hainele vechi în bătaia vântului, zgribulit, cu o bărbie violetă înțepenită de coșul uscat al vioarei, cu pletele în neorânduială peste ochi, cu un umăr mai ridicat decât celălalt, își tremură arcușul, în timp ce un glas venit ca de pe o altă lume prinde să cânte un cântec vechi, o romanță duioasă auzită în copilărie.

2 voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Memorii
Comenteaza! »

Ben Affleck, laureat al premiului Oscar, a regizat și produs thrillerul dramatic „Legea nopții” („Live by Night”), în care joacă și rolul principal, şi care revine pe marile ecrane din 13 ianuarie 2017. Affleck s-a ocupat și de scenariu, adaptând bestsellerul lui Dennis Lehane, aceasta fiind cea de-a doua colaborare dintre cei doi, după aclamata dramă „Dispărută fără urmă”. Din distribuția filmului mai fac parte și Elle Fanning, Brendan Gleeson, Chris Messina, Sienna Miller, Zoe Saldana și Chris Cooper („Hoțul de orhidee”), laureat al premiului Oscar.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Cinema, Video, Ştiri
Comenteaza! »

Urmez o stradă cunoscută, pe care am străbătut-o atâția ani de zile, și fără să mă gândesc la năvala anilor care au curs peste mine, de când trăiesc departe, mi se pare ciudat că prin grădini nu văd aceiași pomi, la geamuri aceleași figuri cunoscute.

Aci își apleca ramurile un cais, și dincolo, noaptea, nălucea un arțar alb ca o fantomă. Oprit lângă un grilaj de fier, îmi reazim capul ca să privesc înlăuntrul unei curți, și nu mai recunosc vechile case în care am stat. Străinul care s-a mutat și-a pus pecetea lui. E tăcere, nu văd nici o trăsură la scară, nici o siluetă de misit, nici o umbră de cerșetor.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Memorii
Comenteaza! »