După avanpremiera din 5 martie 2012, la care au participat cei doi regizori – Jean-Pierre şi Luc Dardenne, filmul „Băiatul cu bicicleta” („Le gamin au vélo”) poate fi vizionat în cinematografe din România de vineri, 9 martie 2012.
Aşa cum se obişnuieşte, cei doi fraţi, în calitate de scenarişti şi regizori, au acordat un interviu despre creaţia lor.
Continuare »
1 voturi
Încarc...A fost odată un om care toată viața lui nu s-a putut potrivi cu lumea – un om sucit.
Mă-sii i-a abătut să nască tocmai despre ziuă la lăsata secului de postu mare, când se pornise o zloată grozavă. Paștele în anul acela cădea în iarnă de tot. Tată-său a alergat cu brișca la moașa satului tocmai în margine. Moașa dormea; d-abia se întorsese acasă de la arendașul moșiei, unde fusese chef. A trebuit vreme până s-o deștepte, până să se îmbrace femeia, până să se urce-n brișcă. Copilul a așteptat cât a așteptat și, până să-și piarză răbdarea mă-sa care se văita cumplit, și-a pierdut-o el p-a lui și s-a repezit așa fără socoteală în lume, tocmai când s-auzeau clopoțeii de la brișca lui tată-său la scară.
Continuare »
118 voturiÎncarc...Hans von Bulow, celebrul dirijor, pianist şi compozitor german, plimbându-se într-o seară prin Berlin, îngândurat, s-a lovit de un trecător. Acesta se opri iritat şi se răsti la muzician:
– Dobitoc!
Hans von Bulow, care nu obişnuia să bată în retragere, îşi scoase pălăria şi spuse:
– Încântat de cunoştinţă, numele meu este Bulow!
3 voturiÎncarc...Zilele acestea la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, filiala „Târgovişte” din Chişinău a avut loc lansarea cărţii „Raiul suferinţelor iubirii” – Cartea a doua a iubirii, ISBN 978-9975-78-898-4, 320 pag., editată la F.E.P. „Tipografia Centrală”, autor – Vladimir Halipli, redactor – Ion Proca.
La deschidere, moderatorul manifestării, scriitorul Ion Cuzuioc, preşedintele cenaclului literar „La Târgovişte” a prezentat publicului cartea recent apărută, menţionând faptul că autorul ei este pe drept cuvânt un romancier original care promovează iubirea, bazându-se pe tradiţiile creştine şi pe valorile umane universale. Pe marginea volumului şi-au expus opiniile poetul Ianoş Ţurcanu, criticul literar Larisa Ungureanu, scriitorii Nina Slutu, Ion Diviza, Gheorghe Postolachi şi Valentina Bobeico, specialist Direcţie cultură Criuleni.
Continuare »
1 voturiÎncarc...Aula Magna. Lumina acelei săli impunătoare se revărsa asupra tocilor încinse, nerăbdătoare şi plictisite în acelaşi timp. Absolvenţii Facultăţii de Limbi Întortocheate aşteptau ca profesorii să-şi facă apariţia, unul câte unul, şi să-şi ţină discursurile pline de emfază la pupitrul ce aducea puţin a Turnul din Pisa. Dintr-o încăpere obscură porneau spre scena improvizată câteva siluete bătrânicioase şi parcă lipsite de orice brumă de interes vizavi de ceremonia aflată în plină desfăşurare. Zgomotul aplauzelor se îmbina atât de bine cu atmosfera încărcată de entuziasm încât păreau rupte dintr-o singură entitate. Îngustia Strâmtan şi Eron Prepondereanu, stând undeva mai în spate, feriţi de urechile fine ale cadrelor didactice, purtau o polemică aprinsă despre nu-ştiu-ce temă de etică profesională privind urmărirea cailor verzi pe pereţi.
Continuare »
30 voturiÎncarc...
Pentru oameni, frontierele cunoaşterii, chiar dacă se extind cu fiecare clipă care trece, reprezintă o implacabilă invitaţie la mărginire. Ciripim în colivia limitelor noastre. Lumea palpabilă, cântărită cu cele cinci simţuri, este determinată, are muchii şi colţuri. Începutul şi sfârşitul devin pietre de hotar, paranteze fundamentale ale existenţei umane. Aici toate lucrurile au măsura lor, iar omul se poate lăuda, vorba lui Protagora, că este măsura tuturor lucrurilor. Hegemonia omului, ca „animal politic” se bazează tocmai pe finitatea lumii sale comensurabile.
Când, deodată, apare el: Universul, entitatea supremă, imens până la nemărginire, greu de estimat, mai întins decât cea mai mare întindere, alcătuit din miriade de galaxii, probabilităţi şi supoziţii. În faţa infinităţii sale reci, omul este redus iar la dimensiunile unei insecte gânditoare. Strivit de măreţia unui spaţiu fără sfârşit, omul încearcă să-şi ia revanşa, invadând microcosmosul. Aici ochiul său poate privi cu semeţie, de sus; în palma unui copil încap miliarde de molecule. Suntem atât de mari în raport cu bieţii atomi, încât nu-i putem vedea nici cu microscopul. Dar nici pe acest tărâm omul nu poate să triumfe. S-a dovedit că toate particulele, socotite cândva elementare, încă se mai pot divide. Dihotomia e nemiloasă. Greu de găsit un lucru atât de mic, încât să nu se mai poată înjumătăţi. Între doi atomi există spaţiu – raportat la diametrele lor -, cât între Pământ şi Jupiter. Paradoxal, pentru om calea către zero este la fel de lungă, la fel de imposibilă, ca cea către marele infinit.
Continuare »
7 voturiÎncarc...Contact | Publicitate | Termeni de utilizare | Cookies
