A apărut numărul 5 din 2011 al revistei „Constelaţii diamantine”, ce poate fi lecturat gratuit în Biblioteca Citatepedia.
Aşa cum ne-au obişnuit realizatorii, spaţiile destinate liricii sunt generoase, dar de această dată articolele au prim-planul – acestea fiind numeroare, variate şi interesante.
Continuare »
fără voturi
Încarc...Aula Magna. Lumina acelei săli impunătoare se revărsa asupra tocilor încinse, nerăbdătoare şi plictisite în acelaşi timp. Absolvenţii Facultăţii de Limbi Întortocheate aşteptau ca profesorii să-şi facă apariţia, unul câte unul, şi să-şi ţină discursurile pline de emfază la pupitrul ce aducea puţin a Turnul din Pisa. Dintr-o încăpere obscură porneau spre scena improvizată câteva siluete bătrânicioase şi parcă lipsite de orice brumă de interes vizavi de ceremonia aflată în plină desfăşurare. Zgomotul aplauzelor se îmbina atât de bine cu atmosfera încărcată de entuziasm încât păreau rupte dintr-o singură entitate. Îngustia Strâmtan şi Eron Prepondereanu, stând undeva mai în spate, feriţi de urechile fine ale cadrelor didactice, purtau o polemică aprinsă despre nu-ştiu-ce temă de etică profesională privind urmărirea cailor verzi pe pereţi.
Continuare »
30 voturiÎncarc...Fragmente din capitolul I „Premise istorice ale lingvisticii moderne” ce deschide lucrarea „Lecţii de lingvistică generală” aparţinând lui Eugeniu Coşeriu (născut pe 27 iulie 1921, filolog romanist de origine română) – s-a folosit o ediţie apărută la Editura ARC, 2000, constituind o traducere din limba spaniolă realizată de Eugenia Bojoga:
„Pentru a oferi o imagine completă a lingvisticii moderne e necesar să o situăm întâi de toate în contextul ei istoric atât imediat, cât şi mediat. În acest sens, vom examina motive şi intuiţii din trecut care constituie fundamentul unor teorii şi orientări actuale şi vom prezenta apoi o sinteză organică a acestora din urmă, ceea ce ne va permite să formulăm o serie de sugestii cu privire la problema noastră majoră: ‚Cum sunt înţelese şi cum se cuvine să fie înţelese astăzi limbajul şi limbile?’.”
Continuare »
fără voturiÎncarc...
Umberto Eco, născut pe 5 ianuarie 1932, este una dintre cele mai importante figuri din semiotica europeană, un teoretician desăvârşit şi extrem de plăcut la lectură, pertinent şi dinamic, solicitant şi abil în a capta atenţia şi interesul lectorului. Pe lângă sistemul teoretic, autorul a găsit de cuviinţă să-l ilustreze practic, în câteva structuri romaneşti ce i-au adus popularitatea şi în rândul profanilor. Una dintre ideile de bază pe care am construit o analiză a romanului său, „Numele trandafirului”, este aceea că fiecare cititor alege, dintr-o carte oarecare pe care o citeşte, exact ceea ce poate înţelege şi asimila, în funcţie de calităţile sale native, interesele personale şi bagajul de cunoştinţe pe care îl posedă până în acel moment. Prin urmare, o carte se dovedeşte a fi – în fapt – o multitudine de cărţi, iar romanul lui Eco demonstrează chiar prin construcţie acest lucru.
Continuare »
5 voturiÎncarc...
Eugen Ionescu este, îndeobşte, recunoscut drept părintele teatrului absurd, pe care l-a scris însă în limba franceză – dintr-o repudiere vehementă şi definitivă a românismului (aşa s-a spus, dar am mai putea discuta asta…). Cele mai reuşite scrieri în limba română sunt eseurile reunite în volumul intitulat „Nu”, pentru care un juriu i-a acordat un premiu pentru „scriitori tineri needitaţi”. Lucrarea va stârni un uriaş scandal în epocă şi va fi respinsă la publicare, apărând totuşi în 1934 la Vremea. Ediţia va avea pe contrapagina de titlu următoarea notă: „Operă selecţionată şi publicată de Comitetul pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi, cu împotrivirea a doi din cei şapte membri ai comitetului.” Cei doi erau Tudor Vianu (care şi-a şi dat demisia în semn de protest pentru această premiere) şi Şerban Cioculescu. Ceilalţi erau: Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Petru Comarnescu, Ion I. Cantacuzino, Romulus Dianu – pe toţi, scriitorul îi “atinsese” în manuscrisul pe care li-l trimisese spre citire şi premiere.
După o metodă care îi va deveni proprie, cartea produce uimire, derută şi comic irezistibil. Autorul atacă figurile uriaşe ale literaturii române din acea vreme (am selectat aici fragmente despre Tudor Arghezi, Ion Barbu şi Camil Petrescu), susţinând injurios că ei nu ar fi creat o operă valabilă, deconspirând, în final, miza polemică şi ludică, totul într-un discurs imbatabil din punct de vedere logic şi extrem de valoros la nivelul argumentării.
Continuare »
1 voturiÎncarc...
Iată câteva fragmente din romanul „Război şi pace” de L.N. Tolstoi, tradus în româneşte de Ion Frunzetti şi N. Parocescu. Secvenţele selectate alcătuiesc un portret interesant al împăratului Napoleon Bonaparte (15 august 1769 – 5 mai 1821), privit mai mult ca învins al Rusiei decât cuceritor al lumii. Fără a oferi o rezolvare a problematicii romanului, rândurile de mai jos pot ajuta la stabilirea şi înţelegerea mecanismului de interpretare a faptelor eroilor, aşa cum îl concepe Tolstoi: istoria nu este nicidecum rezultatul voinţei liderilor.
Premisa întregului roman, precizată (ca de o voce din off) de unul dintre personaje:
Poate nu înţeleg eu nimica, dar Austria n-a dorit niciodată şi nu doreşte nici azi războiul. Ea ne trădează. Rusia, ea singură, trebuie să fie salvatoarea Europei! Binefăcătorul nostru cunoaşte înalta sa chemare şi-i va fi credincios. E singurul lucru în care cred! Bunului şi minunatului nostru suveran îi revine acest măreţ rol în lume; şi el e aşa de virtuos şi de mărinimos, încât Dumnezeu nu-l va părăsi şi-l va ajuta să-şi împlinească menirea de a strivi hidra revoluţiei, întruchipată de acest ucigaş şi scelerat, şi care în clipa de faţă e şi mai înspăimântătoare. Noi va trebui să răscumpărăm, singuri, sângele celui nevinovat. În cine, mă rog, ne putem pune nădejdea?… Anglia, cu spiritul ei negustoresc, nu va înţelege, şi, de altfel, nici nu e în stare să înţeleagă toată măreţia sufletească a împăratului Alexandru. Ea a refuzat să părăsească Malta. Vrea să găsească, caută, un gând ascuns în acţiunile noastre. Ce i-au răspuns ei lui Novosilţov?… Nimic. N-au înţeles şi nu pot înţelege spiritul de abnegaţie al împăratului nostru, care nu vrea nimic pentru el însuşi şi vrea totul pentru binele omenirii. Şi ce-au făgăduit, mă rog? Nimic. Dar nici cât au făgăduit n-au să facă! Iar Prusia, ea a şi declarat că Bonaparte e de neînvins şi că Europa întreagă n-are nici o putere în faţa lui… Eu nu cred nicio vorbă din tot ce îndrugă Hardenberg, şi nici Haugwitz. Cette fameuse neutralité prussienne, ce n’est qu’un piège. Nu cred decât în Dumnezeu şi în destinul sublim al iubitului nostru împărat. El va salva Europa !…
Continuare »
fără voturiÎncarc...Contact | Publicitate | Termeni de utilizare | Cookies