12 aprilie 2010
Ministerul Culturii din Beijing i-a interzis lui Bob Dylan orice reprezentaţie în această ţară, artistul fiind nevoit să renunţe la toate concertele programate luna aceasta pe teritoriul Chinei. Bob Dylan va continua însă turneul „Never Ending Tour” cu numeroase alte spectacole în jurul lumii, urmând a sosi vara aceasta pentru prima dată şi în România. Organizat de Emagic, concertul Bob Dylan de la Bucureşti va avea loc pe stadionul Iolanda Balaş Soter şi se va desfăşura în cadrul unui nou concept de festival, Emagic Classics.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Alexandru Uvra in Muzică, Ştiri
21 iulie 2009
Fragmente din prima parte a capitolul „Vasile Alecsandri. O recluziune productivă. Retorica peisajului, peisajul retoricii” dedicat „bardului de la Mirceşti” (?21 iulie 1821 – 22 august 1890) de către Eugen Simion în lucrarea „Dimineaţa poeţilor. Eseu despre începuturile poeziei româneşti” (ediţia apărută la editura Cartea românească, Bucureşti, 1980):
„Alecsandri scrie cu precădere iarna, anotimpul pe care îl detestă cel mai mult. Când se face frumos afară, se pregăteşte de călătorie. Literatura este lăsată deoparte, fără remuşcări, până ce un val de frig, o ploaie răcoroasă, o ceaţă groasă îl fugăresc, iarăşi, în cămin. La adăpost de urgiile naturii, gustul pentru artă îi revine, în tihna biroului fantezia se eliberează. Liniştea, confortul interior şi timpul rău sunt cele trei condiţii preliminare ale scrisului său. […] O recluziune jumătate impusă, jumătate căutată precede, dar, hotărârea lui Alecsandri de a scrie. O recluziune care se transformă într-o bucurie a spiritului laborios:
Cât ţine timpul aspru – scrie el lui Ion Ghica – cât termometrul face gimnastică sub linia de la zero ca sub un trapez ideal, îmi umplu zilele cu îndeletniciri intelectuale şi cu întreţinerea focului din sobe. Am ajuns în arta aceasta la înălţimea vestalelor şi acum ştiu a da clădirii despicăturilor de lemne forme arhitectonice cari ar merita medalie de aur, dacă asemene talente s-ar recompensa în ţara noastră. Dimineaţa îmi place să mă scol de cu noapte şi să găsesc cabinetul meu de lucru bine încălzit şi vesel luminat de un candelabru aprins. Ceaiul e gata pe masă; căţeii mei sar prin cameră cu mii de jocuri şi desmerdări, aşteptând porţiile lor de zahăr; biuroul mă cheamă lângă el, arătându-mi calamara plină, condeiul zburdalnic, hârtia albă. „La lucru!” îmi şopteşte un glas ce iese din tuspatru colţuri a cabinetului şi cu plăcere ascult adeseori îndemnul său; încep prin corespondenţa cu Londra, cu Parisul, cu Bucureştii, cu Iaşul, cu Montpellier, chiar şi cu America; apoi mă apuc de vreo lucrare mai serioasă şi ziua trece făr-a băga de seamă dacă ninge şi dacă suflă crivăţul.”
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Critică literară
11 februarie 2009
La Humanitas Fiction a apărut romanul chick lit „Confesiunile unei iubăreţe” de Michelle Cunnah, traducere din limba engleză de Dana Zămosteanu.
Meg Cabot, autoarea seriei „Regina gafelor”, a declarat: „Cărţile lui Michelle Cunnah sunt absolut fermecătoare, ca să nu mai spun că au un umor nebun!”
Ce-ar trebui să facă o fată când (a) iubitul se dovedeşte a fi un ticălos, (b) mama încearcă s-o convingă să renunţe la independenţă şi să se mute înapoi acasă, (c) un tip misterios îi suceşte capul?
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Cărţi, Ştiri
10 iulie 2008
„Contra lui Sainte-Beuve” de Marcel(-Valentin-Louis-Eugène-Georges) Proust (10 iulie 1871 – 18 noiembrie 1922) a apărut în limba română la Editura Univers, Bucureşti, 1976, în traducerea lui Valentin şi a Lianei Atanasiu. Prefaţa lucrată de Marian Popa surprinde câteva idei care ajută la descifrarea textului proustian. Una dintre aceste observaţii se referă la scriitorul francez ca la „autorul unei singure cărţi”.
Într-o prezentare a acestei cărţi, Bernard de Fallois crede că Proust e omul unei singure cărţi: spre deosebire de cei care dau mai multe, repetându-se cu fiecare dintre ele, Proust a scris una singură, irepetabilă. Dincolo de „A la Recherche du Temps perdu”, activitatea proustiană este una de experimentare, de încercări pe care se vor îngriji să le popularizeze urmaşii. Ideea este posibil de susţinut; este la fel de posibil de susţinut şi contrariul ei: Marcel Proust n-a putut scrie două cărţi, dar a putut introduce o mulţime în una singură, irepetabilă în exterior, dar repetabilă în sine, prin termenii ei de structurare. Există aşadar o singură carte de Marcel Proust, în care s-ar putea introduce alte câteva cărţi recuperate din manuscrise, după cum, tot aşa de bine, din opera considerată ca atât de unitară se pot extrage câteva cărţi la fel de unitare în sine.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Critică literară, Cărţi