După ce în 27 martie, la avanpremiera românească, regizorul Radu Mihăileanu a fost aplaudat minute bune de o sală plină până la refuz, cu spectatori care au stat şi pe jos, şi a răspuns cu umor întrebărilor venite din public, filmul „Izvorul femeilor” („La source des femmes”) intră de vineri, 30 martie 2012, în cinematografe, distribuit de Independenţa Film, iar în prima săptămână va rula la Hollywood Multiplex, Grand Cinema Digiplex, Glendale Studio, Elvira Popescu, Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza (în Bucureşti), Cinema City (Cluj) şi Cityplex (Constanţa). „Izvorul femeilor” a fost prezentat în premieră mondială anul acesta în competiţia de la Cannes.
După avanpremiera din 5 martie 2012, la care au participat cei doi regizori – Jean-Pierre şi Luc Dardenne, filmul „Băiatul cu bicicleta” („Le gamin au vélo”) poate fi vizionat în cinematografe din România de vineri, 9 martie 2012.
Aşa cum se obişnuieşte, cei doi fraţi, în calitate de scenarişti şi regizori, au acordat un interviu despre creaţia lor.
O comedie originală, cu mult umor inteligent, „A naibii dragoste” („Crazy, Stupid, Love”) poate fi urmărit în premieră din 16 septembrie 2011 în cinematografele Hollywood Multiplex (Bucureşti şi Oradea), CinemaPro, Movieplex, The Light Cinema, Cinema City (Cotroceni, Sun Plaza, Cluj, Arad, Bacău, Brăila, Baia Mare, Timişoara, Iaşi, Piteşti), Cityplex (Constanţa), Odeon Cineplex Cluj, Cinema Phoenix (Paşcani), Centrul Cultural Eugen Ionescu (Slatina), Grand Mall Cinema (Satu Mare), Cinema Premiera (Ploieşti), Patria (Bucureşti şi Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj).
Eram în vacanţă la Chizătău, un sat bănăţean în care Gheorghe Vidraşcu, soţul surorii mamei mele, deci unchiul meu, era perceptor – denumire ce purta în vremea aceia funcţionarul care încasa impozitele datorate statului. Aveam 13 ani, domiciliul la Târgu Mureş şi fusesem trimis la ţară ca să-mi scutesc părinţii de niscaiva cheltuieli. Cei drept, se mai întâmpla să aduc şi ceva «venituri», adică vreo câteva kilograme de grâu, culegând, împreună cu bunica mea, spice rămase pe miriştea secerată cu câteva zile mai înainte. Spic cu spic, adunam, într-o lună din vacanţă, boabe care acopereau nevoile domestice pe-o vară întregă. Munceam cu seriozitatea impusă de sărăcia în care era România aflată în mijlocul celor trei ani de secetă ce au urmat terminării războiului mondial, irosirii resurselor sale în folosul luptelor duse alături de germani şi apoi de sovietici, despăgubirilor plătite «eliberatorilor», inflaţiei, pensiilor plătite numeroaselor văduve de război şi alte multe cele. Apoi, trebuie să amintim că pe ogoare erau mult mai puţini secerători dat fiind că mulţi dintre ei fuseseră « seceraţi » de gloanţe, obuze, molime şi prizonierat în luptele duse spre răsărit şi apoi spre apus. Munca pe câmp o făceau femeile, bătrânii şi copiii fără a avea tractoare şi batoze, folosind doar secere cu care tăiau, smoc cu smoc firele de grâu.
Uneori mergeam la pescuit în râurile Timiş sau Bega, aflate prin apropiere, unde mai scoteam din ape câţiva peştişori care, prăjiţi constituiau un adevărat ospăţ. Foloseam cârlige făcute îndoind ace cu gămălie care, nu ştiu nici acum pentru ce, erau mai eficace decât cârligele cumpărate de la prăvălie. Oare să se fi învăţat peştii să le evite pe acestea din urmă? Posibil, de ce nu? Trebuie să recunoaştem că nu aveam scule precum cele de-acum, dar… aveam peşti în apele celor două râuri.
„Păstorel” este pseudonimul scriitorului Alexandru Osvald Teodoreanu, născut la 30 iulie 1894 în Dorohoi, nepot al lui Alexandru Teodoreanu şi fiu al lui Osvald Teodoreanu, botezat atribuindu-i-se prenumele ambilor înaintaşi paterni. Apreciind probabil prea împovărătoare prenumele sale, şi le prescurtează semnând oficios Al.O. Teodoreanu şi, ca scriitor, cu pseudonimul Păstorel, ales deloc întâmplător, după cum afirmă în volumul „Caiet – Foi îngălbenite”, 1938, prin a sa literară
Spovedanie
Cântat-am vinul şi-l băui pre el,
Şi-aşa, precum din flori slăvitul soare,
Cules-am toată roua din pahare,
Voios ca cel din urmă menestrel.
Am păstorit în viaţă vinuri rare
(De-aceea îmi şi zice Păstorel)
Şi de la Grasă pân’ la Ottonel,
Le-am preţuit, pe rând, pe fiecare.
Câţi au murit împuşcaţi pe fâşie sau tăiaţi de elicea bărcii grănicereşti în apele învolburate ale Dunării, Dunăre a lor şi a părinţilor lor? Sunt nopţi de iarnă în care parcă vântul plânge deasupra apelor negre şi friguroase, şuieră şi zgârâie gheaţa din margini, gheaţă lucioasă, gheaţă reflectată rece în ochiul de lună, gheaţă care parcă deschide o gură urâtă, schimonosită, care strigă în întuneric: „vă blestem!”.
Câţi au murit sufocaţi în cală de vapor, murind de foame sau de sete, în miros de excremente, în necaz şi durere, moarte pe care nu o dorea nimeni? Bătăile în miez de noapte în unităţile grănicereşti, cu cablu de oţel, udaţi cu furtunul de pompieri, cu scândura cu nisip legată pe spate şi bâta lovind în ea pentru distrugere de organe interne şi moarte rapidă fără urme, constituia răsplată pentru îndrăzneala de a vrea să fii liber, răsplată dată de ciracii şi asasinii regimului comunist.
Încarc...
6 voturi