Blog.Citatepedia.ro
cărţi, teatru, cinema, muzicăSearch Results
De-a Cele Mai Frumoase Cărţi pentru copii
Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi (Str. Londra nr. 39, sector 1) în colaborare cu Asociația pentru Performanță și Cultură găzduiește expoziția „De-a Cele Mai Frumoase Cărți pentru Copii”, între 23 februarie – 26 martie 2017, de miercuri până duminică, între intervalul 10:00-18:00 cu accesul gratuit. Expoziția prezintă o selecție de titluri înscrise în cadrul celor 5 ediții de până acum ale concursului național de design de carte „Cele Mai Frumoase Cărți din România”.
Continuare »
C’Arte şi cultură naţională. Cele mai frumoase cărţi din România (2012 – 2016)
Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi (Str. Londra nr. 39) în colaborare cu Asociația Performanță și Cultură găzduiește expoziția „C’Arte și Cultură națională. Cele Mai Frumoase Cărți din România (2012 – 2016)”, în perioada 15 ianuarie 2017 – 19 februarie 2017.
„C’Arte și Cultură națională. Cele Mai Frumoase Cărți din România (2012 – 2016)” este o expoziție de design de carte, care prezintă o selecție de titluri nominalizate sau premiate în cadrul concursului național de design de carte, edițiile 2012 – 2016. Selecția include realizări ale artiștilor și specialiștilor din domeniu, care se raportează la aspecte specifice ale culturii și spațiului românesc prin ilustrație, texte, autori prezentați, de la cărți despre istoria artei și culturii („Tzara. Dada. Etc.”), la cărți pentru copii („Povești din calendar”), albume („Maramureșul meu”) sau la cărți de autor („Praf de zâne”).
Continuare »
Jonathan Drori: Frumoasele trucuri ale florilor
În acest discurs vizual ameţitor, Jonathan Drori prezintă modurile extraordinare în care plantele cu flori – mai mult de un sfert de milion de specii – au evoluat pentru a atrage insectele care să le împrăştie polenul: şi-au crescut „piste de aterizare” pentru a ghida insectele spre interior, străluciri în ultraviolet, construind capcane elaborate şi chiar mimând alte insecte în călduri.
Despre lucrurile frumoase care ni se întâmplă
Într-o seară, înainte de a adormi, soţul meu m-a întrebat pe neaşteptate: „Spune-mi un lucru frumos care ţi s-a întâmplat astăzi”. Am deschis ochii larg în întuneric. Mi-au trecut fulgerător prin minte momente de pe parcursul acelei zile, la serviciu şi acasă, senzaţii percepute, sentimente încercate, cuvinte rostite şi ascultate, atitudini… Le-am răsfoit la repezeală, ca pe paginile unei cărţi în care nu găsesc „cuvântul în stare să mă mişte”.
Nu-mi aminteam nimic frumos, în afara faptului de a-l iubi pe el, amestecat firesc printre gândurile mele de serviciu, printre treburile casnice, printre rândurile cărţii pe care o citeam. Dar el este viu, cuprinzător, oriunde îmi întorc gândul este acolo, într-un fel sau altul. Nu mă pândeşte, nu-mi iese în cale, este cumva în cele mai ascunse cotloane ale fiinţei mele. Chiar şi în momentele când uit de el, uitarea însăşi devine o amintire despre el. Ştiu în orice clipă ce simte pentru mine, şi asta nu înseamnă că sunt informată asupra a ceea ce simte, înseamnă că simt acelaşi lucru. Îl simt în braţe, în umeri, în stomac, în ficat, în inimă, în picioare, în gânduri, în firele de păr, în privire… Scarlat Demetrescu spune: copilul, înainte de a se naşte, învăluie cu spiritul lui corpul mamei. Aşa îl simt şi eu pe el.
Continuare »
Frumoasele străine
„Frumoasele străine„, un nou volum de Mircea Cărtărescu, publicat la Humanitas, se găseşte pe rafturile librăriilor.
Umorul, satiricul şi grotescul au fost dintotdeauna, în volumele sale de versuri, în „Levantul” şi în „Orbitor”, în „Enciclopedia zmeilor” şi în „De ce iubim femeile”, a doua coardă la arcul lui Mircea Cărtărescu, alături de cea onirică şi vizionară. În „Frumoasele străine” ele sunt coarda dintâi. Puţine cărţi din literatura română de azi îi pot sta alături ca naturaleţe a povestirii şi ca ubicuitate a comicului, întins pe toate registrele, de la zâmbetul discret la râsul cu lacrimi. Cele trei povestiri unite de aceeaşi voce narativă, destinsă şi firească, sunt filme cu camera în mână, fără nicio emfază, mizând pe sinceritate şi simplitate.
Mircea Cărtărescu declară: „Sper că nu am sărit calul, iar dac-am făcut-o, îmi cer iertare. Căci am făcut-o nu din cruzime sau răzbunare, ci din dorinţa mea de a râde şi de a auzi oameni râzând, curat şi destins, împrejurul meu. Râdem tot mai puţin, dispreţuim tot mai mult râsul, şi-n viaţa, şi-n artă, deşi până la urmă ne putem defini ca animale care ştiu să râdă…”
Continuare »