Când mă apuc de scris, alunec fără să vreau într-o anumită manieră stilistică şi chiar dacă sunt convinsă că scriu numai pentru mine, tot adopt o anumită poză, iar gândurile mele refuză să se scurgă pe hârtie aşa cum sunt prin braţul, degete şi peniţa stiloului cu care scriu şi s-ar putea spune că nu capul dirijează stiloul, ci invers.

Câteodată mă las dusă de viaţă şi, deşi ştiu cât valorează ea, mă abandonez pe de-a întregul şi atunci nu mai are pentru mine nici o însemnătate întrebarea: ”To be or not to be?”

Două gânduri să nu te părăsească niciodată: acela de aţi îmbogăţii mintea şi sufletul şi, gândul că suntem trecători în lume. ”Memento mori”, nu este un adagio al tristeţii, nici al resemnării, ci un semnal de alarmă care vrea să te ţină într-o permanentă stare de veghe – zicând: ”Bagă de seamă ce faci cu viaţa ta, că nu e veşnică!” Ne facem iluzii că suntem stăpâni pe el, însă el şi viaţa ne stăpânesc.

3 voturi

Încarc...

Publicat de Georgeta Nedelcu in Eseuri
2 comentarii »

Pe 10 iulie 2009 are loc la Hollywood Multiplex – Bucureşti Mall premiera filmului „Secret de Familie” („Un secret”), o dramă franceză în regia lui Claude Miller, după romanul cu acelaşi nume al lui Philippe Grimbert (care semnează şi scenariul) şi cu Cecile De France, Patrick Bruel şi Julie Depardieu în distribuţie.

Explorarea unui apăsător secret de familie şi povestea unei pasiuni ni se fac cunoscute prin voiajul interior al lui François, un băiat solitar care îşi inventează un frate şi îşi imaginează trecutul părinţilor săi. În ziua în care împlineşte cincisprezece ani, o prietenă de familie îi dezvăluie tânărului François un adevăr bulversant, dar care îi îngăduie acestuia, în sfârşit, să se reconstruiască.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Cinema, Cărţi, Interviuri, Ştiri
Comenteaza! »

În interviurile acordate lui Claude-Henri Rocquet, Mircea Eliade îşi dezvăluie structura bipolară, relevând complementaritatea existentă între omul de ştiinţă (a cărui operă se bazează pe logică şi rigoare, având drept scop transmiterea de informaţii) şi, pe de altă parte, scriitorul ce-şi clădeşte producţiile pe resorturile inepuizabile ale imaginaţiei. Asistăm în felul acesta la apariţia a două regimuri, unul diurn şi altul nocturn, ilustrare supremă a principiului coexistenţei contrariilor, potrivit căruia un lucru nu poate exista fără opusul său. Spre deosebire de activitatea literară, care reclamă dezlănţuirea fanteziei, operele ştiinţifice presupun clarviziunea regimului diurn, adică prezenţa luminii ca simbol al cunoaşterii. Fiind o întruchipare a lucrurilor neclare, schimbătoare, umbra i se opune luminii, constituind un mediu de trecere înspre impenetrabilitatea nopţii. Negând puritatea imaculată a zilei, întunericul provoacă reîntoarcerea lumii în haos: contururile obiectelor dispar, totul degenerând într-o profundă obscuritate.1

Pe o asemenea structură bipolară se axează şi „Domnişoara Christina” (1936), primul roman fantastic de certă valoare în literatura română. Încă de la apariţia cărţii sale, Mircea Eliade atrage atenţia asupra particularităţii fantasticului din această creaţie, un fantastic diferit întâlnit în proza anterioară, precum „Isabel şi apele diavolului” sau „Lumina ce se stinge”. Este vorba de un fantastic de stringente folclorică, prezent şi în operele altor scriitori români, ca de exemplu I.L. Caragiale, Ion Agârbiceanu, Cezar Petrescu, Vasile Voiculescu sau Ştefan Bănulescu.

6 voturi

Încarc...

Publicat de Genovica Manta in Articole, Cărţi, Dragoste, Folclor, Fragmente literare
5 comentarii »

Prin iscusinţa picturii decorative, a mecanicii şi ştiinţelor fizi­cale, producem noi pe scena teatrală în cadru mic minunatele iluziuni, copiate după natură, imitând schimbările şi mişcările, ce se săvârşesc în perioadele elementelor tulburate.

Priveliştea este adusă la aşa mare perfecţiune, încât în mijlocul iernii, pe când afară viscoleşte şi gerul frige pârjol, privitorul, lăfăindu-se în loja sa somptuoasă, în care abureşte o căldură ca în luna lui mai, simte până şi mirosul de viorele şi lăcrimioare, care-i vine de la o damă megieşă, elegantă şi cu un buchet mare în mână. Cortina se ridică şi el vede aievea o furtună pe mare cu fulgere şi trăsnete, sau viscol de nea, ce se spulberă în pus­tiu, îngheţând de viu şi îngropând în troian pe călătorul rătăcit.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Povestiri
Comenteaza! »

Fragmente din volumul „Moby Dick” (traducere de Petre Solomon, Biblioteca pentru Toţi, Editura Minerva, 1973):

„Ori de câte ori simt că mi-e amar în gură, ori de câte ori mi-e sufletul un noiembrie ploios, ori de câte ori mă pomenesc fără voia mea în faţa vreunui magazin de pompe funebre sau în coada vreunui dric, şi mai ales ori de câte ori mă apucă stenahoria în aşa hal, încât numai solidele mele principii morale mă împiedică să cobor în stradă şi să le smulg metodic oamenilor pălăriile de pe cap – ei bine, atunci socot că a sosit momentul să plec pe mare cât mai grabnic cu putinţă. Cu asta înlocuiesc eu pistolul şi glonţul.”

4 voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Cărţi, Fragmente literare
Comenteaza! »