Am socotit potrivit ca în fruntea listei epigramiştilor beneficiari ai atenţiei lui Cincinat Pavelescu să fie cei cărora li s-au dedicat mai multe epigrame. Printre aceştia se numără, după câte am constatat, nepotul său, Mircea Pavelescu, născut în 14 octombrie 1908, când Cincinat Pavelescu avea 36 de ani, iar Ion Pavelescu – deasemeni unchi – avea 19 ani.
Anii au trecut, Mircea a crescut şi, precum cei doi unchi ai săi, a devenit poet scriind – după cum arăta G. Călinescu – «o poezie fantezistă firească şi graţioasă (Pasărea Paradisului), adevărat jurnal de bord liric, străbătut de o ştrengărească melancolie».
Ca şi cei doi unchi ai săi, Mircea se apropie de epigramă şi e de presupus că îşi încearcă pana şi talentul în catrene adresate cel puţin unuia dintre dânşii. Rezultă o luptă epigramatică în care el trebuie să facă faţă singur săgeţilor trase de cei doi versaţi şi deosebit de talentaţi înaintaşi ai săi.
La Editura Leda a apărut recent cartea „Vânzătorul de trecuturi” de Jose Eduardo Aqualusa, traducere din limba portugheză de Anca Milu-Vaideşegan, roman distins cu Independent Foreign Fiction Prize 2007.
Romanul este o satiră politică, cu o abordare originală. Félix Ventura şi-a ales o meserie ciudată: vinde trecuturi false. Clienţii săi, oameni de afaceri prosperi, politicieni, generali, au un viitor asigurat, însă le lipseşte un trecut bun. Félix le confecţionează o genealogie de lux, amintiri fericite, le face rost de fotografiile unor strămoşi iluştri. Viaţa îi merge de minune. Într-o noapte, apare în casa lui un străin misterios, în căutarea unei identităţi angoleze. Şi atunci, ca într-un vârtej, trecutul invadează prezentul şi imposibilul devine real.
La Editura Polirom a apărut cartea lui Sam Savage, „Firmin. Aventurile unei vieţi subterane” (traducerea din limba engleză şi note de Vali Florescu). Cartea a apărut în 2006, iar în 2008 a constituit senzaţia Târgului de Carte de la Frankfurt, drepturile de traducere fiind achiziţionate în peste 30 de ţări.
Şobolanul Firmin, eroul cărţii omonime, s-a născut într-un cartier sărac din Bostonul anilor ’60, la subsolul unei librării. Acolo învaţă încetul cu încetul să citească, drept urmare a îngurgitării paginilor rupte din Veghea lui Finnegan, cu care mama lui a căptuşit culcuşul numeroasei sale familii. Înstrăinându-se tot mai mult de ai săi din pricina talentelor lui excepţionale, dar incapabil să comunice cu oamenii după a căror companie tânjeşte, Firmin îşi dă seama că îi e sortit să ducă o viaţă singuratică, deşi foarte bogată la nivel imaginativ. Totuşi, în urma unui şir de peripeţii şi cu un dram de noroc, el reuşeşte să se bucure de afecţiunea unui scriitor excentric şi de frumuseţea femeilor, încercând să supravieţuiască în haosul demolărilor şi modernizării cartierului, care tulbură traiul rozătoarelor şi al locatarilor umani deopotrivă.
Fragmente din volumul „Scriitori francezi”, apărut la Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978 – articolul despre Hercule-Savinien Cyrano de Bergerac (6 martie 1619 – 28 iulie 1655) este semnat de Irina Bădescu:
Eseist, poet satiric şi dramaturg. Fiu de mici nobili provinciali, intră în rândurile armatei; în 1641, rănit grav la asediul de la Arras, renunţă la cariera militară. Urmează cursurile maestrului subversiv al „gândirii libere”, Gassendi; în 1653, intră în serviciul ducelui de Arpajon unde, fiind un spirit independent şi bătăios, îşi face reputaţia de „duelgiu”. Doi ani mai târziu moare într-un accident. Cele două lucrări fundamentale ale lui sunt postume – apărute în 1657 şi 1662 – şi alcătuiesc opera intitulată L’Autre Monde – États et Empires de la Lune; États et Empires du Soleil (Lumea cealaltă – Statele şi imperiile Lunii; Statele şi imperiile Soarelui), o utopie de vulgarizare (în accepţia luministă a termenului) filosofico-ştiinţifică, inspirată din operele analoge ale englezilor Wilkins şi Godwin. Sub pana sa, polemică şi satirică, motivul călătoriei imaginare capătă o notă aparte, datorată atât îndrăznelii viziunii, cât şi aptitudinii autorului de a concretiza şi difuza o gândire profund contestatară, cum este „gândirea liberă”.
Vineri, 21 noiembrie 2008, de la ora 18:00, la Teatrul Ion Creangă, sala din Piaţa Amzei nr.13, are loc premiera oficială a comediei muzicale „Când jucăriile spun pa!”, de Sânziana Popescu, în regia lui Attila Vizauer.
Piesa a primit Marele Premiu al juriului în cadrul primei ediţii a Concursului de Dramaturgie „100, 1.000, 1.000.000 de poveşti”, organizat de Teatrul Ion Creangă în 2007.
Bazat pe povestea cu acelaşi titlu scrisă de Oscar Wilde, spectacolul „Privighetoarea şi trandafirul” este unul necovenţional. Jocul actoricesc şi dansul gestual se amestecă într-un poem multimedia cu muzica, videoproiecţiile şi decorul aparte, pentru a spune o impresionantă poveste despre iubire.
Am socotit potrivit ca în fruntea listei epigramiştilor beneficiari ai atenţiei lui Cincinat Pavelescu să fie cei cărora li s-au dedicat mai multe epigrame. Printre aceştia se numără, după câte am constatat, nepotul său, Mircea Pavelescu, născut în 14 octombrie 1908, când Cincinat Pavelescu avea 36 de ani, iar Ion Pavelescu – deasemeni unchi – avea 19 ani.
Încarc...
