Blog.Citatepedia.ro
cărţi, teatru, cinema, muzicăSearch Results
Guy de Maupassant – l’homme sans Dieu
Fragmente din volumul „Scriitori francezi”, apărut la Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978 – articolul despre Guy de Maupassant (5 august 1850 – 6 iulie 1893) este semnat de Ion Brăescu:
„Maupassant reprezintă un caz destul de rar de scriitor care a învăţat meşteşugul literar cu un profesor, şi cum acesta se numea Gustave Flaubert, nu este de mirare că elevul avea să atingă culmile perfecţiunii artistice. În vremea în care Maupassant era funcţionar, Flaubert i-a corectat încercările literare, cu migală şi exigenţă, timp de şapte ani, interzicându-i să publice înainte de a fi ajuns la un nivel superior. Când mama lui Maupassant îl întreabă pe Flaubert dacă fiul ei nu s-ar putea consacra exclusiv literaturii, acesta răspunde: ‚Încă nu; să nu facem din el un ratat’.”
Continuare »
Caragiale acuzat de plagiat
Avem obiceiul să luăm drept bunuri ale noastre numele marilor scriitori români, fără să cercetăm cu adevărat felul în care şi-au dus viaţa şi istoriile pe care existenţa lor le-a născut. Discutam cu altă ocazie felul în care Eminescu nu mai este „citit”, ci „recitat”, nu este analizat, ci plasat în afara oricărei discuţii. Scrierile lui Caragiale stau mai bine la capitolul ăsta; el e mai accesibil pentru că e de râs, mai uşor de pus în scenă şi mai simplu de urmărit la televizor. Chiar şi-aşa, pentru că obişnuim să ne ascundem atât de bine după deget, foarte puţini dintre noi ştiu faptul că acest „cel mai mare dramaturg român” şi-a părăsit ţara pentru a-şi petrece restul zilelor în Germania, şi nu a mai dorit niciodată să aibă de-a face cu discursurile sforăitoare şi elogioase pe care i le închinau, de la distanţă, concetăţenii lui. Felul în care Caragiale se rupe, dezgustat, de „lumea miticilor” pe care el însuşi o prezentase în mod magistral, m-a făcut să mă gândesc, de multe ori de atunci, la cât de tare pot fi răniţi oamenii care ştiu să râdă de toţi şi de toate, cei care par să observe totul, dând impresia că nimic nu-i poate atinge. Evenimentul care a determinat o hotărâre atât de radicală a fost procesul – intrat în istoria literară sub numele lui Caion – pe care scriitorul l-a intentat în urma acuzaţiei de plagiat ce i-a fost adusă. Apărat magistral de Barbu Ştefănescu Delavrancea, Caragiale a rezistat atacurilor la adresa talentului său, dar a cedat furiei dovedite de prostia şi făţărnicia pe care le aşezase în lumina reflectoarelor.
Continuare »