Nu aţi văzut vreodată date prezentate astfel. Cu dramatismul si viteza unui crainic sportiv, maestrul în statistici Hans Rosling demolează miturile despre aşa numita „lume în curs de dezvoltare”.
Toată lumea ştie că anul 2009 a fost şi este încă un an dificil pe toate planurile. Cu toate că este mai sărac din punct de vedere financiar în acest an, Festivalul Naţional de Teatru, produs de Uniunea Teatrală din România, îşi păstreză statutul de cel mai important eveniment de gen din România, prin calitatea producţiilor invitate şi prin diversitatea secţiunilor sale.
În perioada 31 octombrie – 8 noiembrie 2009, Festivalul Naţional de Teatru propune un program dens, care invită iubitorul de teatru să facă un maraton de nouă zile. Pe lângă prezentarea celor mai bune spectacole din stagiunea 2008–2009, FNT 2009 include şi un invitat special din străinătate – Compania franceză ”Les Intempestifs” cu spectacolul ”Cântăreaţa cheală” de Eugene Ionesco în regia lui Jean Luc Lagarce, spectacol prezentat în deschiderea festivalului, marcând împlinirea a 100 de ani de la naşterea celebrului dramaturg.
Apărută la Humanitas Multimedia, versiunea audio a romanului „Pâlnia şi Stamate„, al lui Urmuz, cucereşte minţile setoase de ironie inteligentă, dusă până la absurd, poate chiar mai mult decât lectura cărţii. Desigur, meritul pentru această reuşită îi aparţine în cea mai mare măsură maestrului Victor Rebengiuc, care i-a dat glas.
Victor Rebengiuc mărturiseşte:
Urmuz m-a cucerit demult şi dintr-odată! Textele lui ilogice au pentru mine o logică savuroasă şi de un efect comic surprinzător şi irezistibil. Am primit cu plăcere invitaţia de a-l citi pentru un audiobook, iar imprimarea a fost o adevărată delectare, pe care sper să o aibă şi cei ce o vor asculta.
Fragmente din volumul II („Evoluţia poeziei lirice”) al lucrării „Istoria literaturii române contemporane” a lui Eugen Lovinescu:
„Apariţia volumului de poezii Cuvinte potrivite al d-lui Tudor Arghezi domină producţia poetică a întregului sfert de veac: pornită în plin sămănătorism, – ‘Linia dreaptă’ datează din 1904 – ignorată mai mult decât contestată de critica oficială, dârz susţinută de un număr restrâns de admiratori ei înşişi poeţi şi, în genere, imitatori, i-a trebuit poeziei argheziene douăzeci şi cinci de ani pentru a fi adunată într-o carte accesibilă tuturor, întâmpinată de acelaşi extaz discumpănit al vechilor admiratori ca şi al noilor generaţii poetice, salutată cu însufleţire chiar de critica tânără, dar nevalorificată încă de critica matură şi, mai ales, de conştiinţa publică.”
Fragmente din capitolul „Blaga: modernitate şi orizont mitic” din volumul „Personalitatea literaturii române” de Constantin Ciopraga:
„O mie nouă sute nouăsprezece – toamna! La apariţia Poemelor luminii, Nicolae Iorga descoperea în Lucian Blaga un creator de o ‘sinceritate înduioşantă’, de un mare ‘simţ al misterului’, calităţi care ‘nu se mai întâlniseră în aceeaşi măsură la poeţii tineri’. Mult timp, problematica încadrării lui Blaga în tendinţele poetice ale epocii a generat controverse. Suportul intelectual, întrebările obsedante rezolvate liric, notele expresioniste, acestea pledau pentru actualism, motiv ce determina pe E. Lovinescu să-l includă (în Istoria literaturii române contemporane din 1927) între moderni.”
Antologia dlor N. Crevedia şi Calotescu-Neicu, apărută într-o îngrijită ţinută editorială la Cartea românească din Bucureşti, este incontestabil o carte de succes. Scriitorul şi ziaristul Crevedia se bucură de simpatia admirativă a presei, a mai tuturor revistelor literare, de dreapta şi de stânga. În plus, e şi un fel de enfant gâté al unor oameni cu mare înrâurire în opinia publică şi literară, ca Nichifor Crainic şi Dragoş Protopopescu, care-l răsfaţă, considerându-l un liric nou, viguros în expresie şi nu mai puţin un pamfletar incisiv şi epigramist plin de savoare. Pe dl Calotescu-Neicu îl cunosc mai puţin, dar cred că nu merită ni cet exces dhonneur, ni cette indignité cu care l-a stigmatizat pana prea tinerească şi, deci, implacabilă, a dlui Octav Suluţiu de la România literară.
Oricâte lipsuri ar avea, antologia are şi un mare merit. A trezit interesul publicului, al presei şi al criticii pentru un gen literar căzut de mult în desuetudine în Franţa şi care dă literaturii noastre, cum prea bine a observat chiar filozoful Conte Keyserling, un aer de spiritualitate latină şi de umor spontan şi sănătos.