Luni, 29 noiembrie 2021, ora 18:00, în Sala Majestic, publicul este invitat la o triplă aniversare. Teatrul Odeon sărbătorește în acest an 75 de ani de existență și 110 ani de la inaugurarea clădirii din Calea Victoriei, iar cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la premiera spectacolului „… au pus cătușe florilor …” de Fernando Arrabal, în traducerea lui Cristian Popescu și Irina Călin și regia lui Alexander Hausvater (29 noiembrie 1991) se lansează un volum dedicat spectacolului, scris de actorul Mugur Arvunescu. Din distribuție fac parte Dan Bădărău, Ionel Mihăilescu, Dragoș Pâslaru, Marius Stănescu, Florin Zamfirescu, Oana Ștefănescu, Simona Gălbenușă, Adriana Trandafir, Carmen Tănase, Camelia Maxim, Mirela Dumitru, Angela Ioan, Constantin Cojocaru, Mugur Arvunescu, Mircea Constantinescu, Laurențiu Lazăr.
Zoe Wees și 6LACK și-au unit forțele pentru a crea ceva emoționant în noul lor single „That’s How It Goes”. Mângâietoare, dar în același timp izbitoare, piesa aprofundează energiile pozitive și întunecate pe care le putem găsi în viața de zi cu zi. Fanii au șansa să asculte live noua piesă în timpul turneului din Europa a lui Zoe, care este programat să înceapă în martie 2022.
Era odată o babă, care avea trei feciori nalți ca niște brazi și tari de virtute, dar slabi de minte.
O răzeșie destul de mare, casa bătrânească cu toată pojijia ei, o vie cu livadă frumoasă, vite și multe păsări alcătuiau gospodăria babei. Pe lângă acestea mai avea strânse și părăluțe albe pentru zile negre; căci lega paraua cu zece noduri și tremura după ban.
Pentru a nu răzleți feciorii de pe lângă sine, mai dură încă două case alăture, una la dreapta și alta de-a stânga celei bătrânești. Dar tot atunci luă hotărâre nestrămutată a ținea feciorii și viitoarele nurori pe lângă sine — în casa bătrânească — și a nu orândui nimic pentru împărțeală până aproape de moartea sa. Așa făcu; și-i râdea inima babei de bucurie când gândea numai cât de fericită are să fie, ajutată de feciori și mângâiată de viitoarele nurori. Ba de multe ori zicea în sine: „Voi privighea nurorile, le-oi pune la lucru, le-oi struni și nu le-oi lăsa nici pas a ieși din casă, în lipsa feciorilor mei. Soacră-mea — fie-i țărna ușoară! — așa a făcut cu mine. Și bărbatu-meu — Dumnezeu să mi-l ierte! — nu s-a putut plânge că l-am înșelat sau i-am risipit casa; … deși câteodată erau bănuiele… și mă probozea… dar acum s-au trecut toate!”
Era la începutul vacanței Paștilor. Gările erau pline de copii și de părinți cari se întorceau acasă de sărbători, sau cari se duceau să se recreeze de zarva orașului, în vre-un sat dela munte, sănătos și înconjurat de priveliști minunate.
Dar dacă ai fi observat în Gara de Nord din București fețele tuturor cari se pregătiau de călătorie, începând cu cei cari ședeau la rând să-și scoată bilet și sfârșind cu ștrengarii de elevi cari, cățărați pe scările vagoanelor se strigau unul pe altul, n’ai fi văzut o față mai veselă decât a lui Mircea Claudiu. Student în anul I de medicină, Mircea Claudiu nu văzuse de multă vreme satul în care se născuse și copilărise. Tatăl său, notar, îl trimesese să facă liceul în București ca intern ; iar când li se dedea școlarilor vacanță, în tot timpul acestor lungi opt ani de școală, el șezuse la unchiul său, advocat în București. Acesta n’avea deloc greutăți familiare și primise să ia în gazdă pe Mircea, ca să mai ușureze pe bietul frate-său, care avea cinci copii, împrăștiați și ei pe la alte școale : cei mai răsăriți în Târgoviște, iar cei mai mărunței la școala primară din satul Răsvad.
La marginea dinspre miazănoapte a orașului, pe malul iazului, e o grădină frumoasă în care sunt patru clădiri mari: a tribunalului, a prefecturii, a judecătoriei și a casieriei; restul grădinii e numai tufișuri dese de lemn câinesc, de bațachină și de rugi, în care primăvara cântă privighetorile de e o frumusețe. Chiar pe marginea malului e o movilă pe care când te-i sui, ai înaintea ochilor o minune de tablou. Aici sub mal, iazul umbrit de sălcii și de anini cu o moară vorbăreață; mai departe valea verde a Ialomiței, închisă în fund de dealurile viilor, pe culmea cărora stă de streajă mănăstirea; iar mai în fund, topită-n aburi albăstrii, toată coama munților de la Piatra-Craiului până la Penteleu; în tot o priveliște frumoasă, de parcă ți se primenește sufletul uitându-te la ea.
Prin grădina asta e drumul lui conu Mișu, care șade alături, când e să iasă în oraș.
Cum trecea într-o zi din primăvara trecută, s-a oprit să asculte o privighetoare, care cânta de răsuna grădina; și fiindcă tufișul în care cânta era chiar alături, s-a aplecat să încerce: n-o putea-o zări? Când, ce să vază? Jos în tufiș un băețaș. Cu degetul arătător de la mâna dreaptă peste buzele țuguiate, îi făcea semn să tacă, iar cu cel de la mâna stingă îi arăta privighetoarea. Aplecându-se mai mult o văzu….
Billie Eilish a revenit cu single-ul „My Future”. Piesa este compusă și înregistrată în Los Angeles, fiind produsă de către fratele artistei, Finneas. Single-ul vine după cântecul „No Time To Die”, coloana sonoră a filmului James Bond, și lansarea albumului de debut, „When We Fall Asleep, Where Do We Go?”.