31 august 2021
În 2021 se împlinesc 700 de ani de la moartea poetului, filosofului și omului politic Dante Alighieri, personalitate complexă a culturii europene şi universale. Cu această ocazie, Muzeul Național al Literaturii Române în parteneriat cu Academia Română, Biblioteca Academiei Române, Institutul Cultural Român, Romfilatelia şi Teatrul Nottara organizează expoziţia-eveniment „Dante – 700″/ „Pentru a revedea stelele” (Ilustratori români ai operei lui Dante – Mac Constantinescu şi Marcel Chirnoagă – incunabule și ediții rare), „Colocviul internaţional Dante Alighieri – 700”, precum şi spectacolul „Călătoria lui Dante”, recital extraordinar al actorului Emil Boroghină.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Ştiri
2 iunie 2021
Festivalul-concurs de literatură „Rezonanţe Udeştene”, ediţia a XXV-a, se desfăşoară doar online în perioada 21-30 iunie 2021. Concursul îşi propune să descopere, să sprijine şi să promoveze noi şi autentice talente în rândul creatorilor din literatura de astăzi și se desfăşoară pe trei secţiuni: poezie, proză scurtă şi reportaj literar.
Conform regulamentului concursului, sunt acceptate în competiție lucrări nepublicate şi nepremiate la alte concursuri literare, tehnoredactate cu diacritice. La concurs pot participa autori de orice vârstă, care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor, nu au debutat editorial şi nu au obţinut Marele Premiu la ediţiile precedente ale concursului. Lucrările sunt trimise pe adresa electronică: ioanmanole2010@gmail.com, până pe 20 iunie 2021. Ele poartă, în loc de semnătură, un motto ales de autor, un singur motto care se regăsește pe fiecare pagină, deasupra titlului lucrării.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Concursuri, Poezii, Ştiri
13 august 2020
Iată-ne, în sfârșit, în plină perioadă electorală!… Din mila regelui și cu voia lui Lascăr Catargiu, vom asista din nou și vom lua parte la cea mai dezgustătoare și cea mai barbară petrecere ce e dat, din când în când, țării să sufere. Cursele se deschid. Taurii guvernamentali, ațâțați de fanionul roșu al cârciumarilor și al starostelor de bătăuși, se vor repezi, în curând, în arenă. În lături, cetățeni!
Deschideți-vă, pungi boierești, care ați înțesat, în curgerea anului, sudoarea țăranului lihnit de foame; deschideți-vă, cârciumi, căci intră însetate gâtlejurile libertinilor catargiești, și sunt însetați ca Bărăganul dogorit de luna lui cuptor, ca un burete li-e stomacul, e anul de când n-au mai fost alegeri, „vin n-au mai băut de-un an, bani n-au mai văzut de-un secol!”…
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Articole
15 iunie 2020
Romfilatelia continuă seria evenimentelor filatelice aniversare dedicate poetului național, născut în urmă cu 170 de ani, prin introducerea în circulație, luni, 15 iunie 2020, a emisiunii de mărci poștale „Mihai Eminescu, poet al credinței neamului românesc”, disponibilă în magazinele din țară și online.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Ştiri
4 aprilie 2019
Cu ocazia împlinirii, în acest an, a o sută de ani de relaţii diplomatice româno-polone, Institutul Cultural Român de la Varşovia, împreună cu Institutul de Istorie Tadeusz Manteuffel al Academiei Poloneze de Ştiinţe, organizează o conferinţă ştiinţifică pe tema relaţiilor politice, diplomatice şi militare dintre România şi Polonia, pe parcursul secolului al XX-lea. Conferinţa are loc la Varşovia, în data de 4 aprilie 2019, la sediul Institutului de Istorie Tadeusz Manteuffel, şi reunește istorici din România şi Polonia, specializaţi în domeniul relaţiilor dintre cele două ţări.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Cărţi, Ştiri
27 noiembrie 2018
În anul Centenar al Marii Uniri, Romfilatelia marchează relațiile cordiale dintre România și Franța, țară care ne-a sprijinit în toate momentele importante ale istoriei, prin emisiunea comună de mărci poștale „Generalul Berthelot, pe frontul românesc”. Emisiunea de mărci poștale Generalul Berthelot, pe frontul românesc este disponibilă începând de marți, 27 noiembrie 2018, în magazinele Romfilatelia.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Ştiri