31 august 2021

Dante – 700

În 2021 se împlinesc 700 de ani de la moartea poetului, filosofului și omului politic Dante Alighieri, personalitate complexă a culturii europene şi universale. Cu această ocazie, Muzeul Național al Literaturii Române în parteneriat cu Academia Română, Biblioteca Academiei Române, Institutul Cultural Român, Romfilatelia şi Teatrul Nottara organizează expoziţia-eveniment „Dante – 700″/ „Pentru a revedea stelele” (Ilustratori români ai operei lui Dante – Mac Constantinescu şi Marcel Chirnoagă – incunabule și ediții rare), „Colocviul internaţional Dante Alighieri – 700”, precum şi spectacolul „Călătoria lui Dante”, recital extraordinar al actorului Emil Boroghină.



Expoziția-eveniment „Dante – 700″/ „Pentru a revedea stelele” (Ilustratori români ai operei lui Dante – Mac Constantinescu şi Marcel Chirnoagă – incunabule și ediții rare) reuneşte 21 de lucrări de grafică realizate de maestrul Marcel Chirnoagă, reprezentări ale Infernului dantesc, lucrări care fac parte din patrimoniul MNLR și care sunt expuse, în premieră, cu acest prilej.

De asemenea, sunt expuse mini-gravuri în linoleum, realizate de Mac Constantinescu, ilustrații la volumul „Infernul – Dante Alighieri”, în traducerea lui Alexandru Marcu (Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1935), precum şi incunabule şi ediţii rare Dante din patrimoniul Bibliotecii Academiei Române, dar şi manuscrisele traducerii lui George Coşbuc.

Vernisajul expoziţiei are loc la sediul Bibliotecii Academiei Române (Calea Victoriei 125), Sala „Theodor Pallady”, în data de 1 septembrie 2021, de la ora 13:00. Cu această ocazie are loc și lansarea întregului poștal „700 de ani de la moartea lui Dante Alighieri”, realizat de Romfilatelia.

La vernisaj participă acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedintele Academiei Române, Excelenţa Sa, Monseniorul Miguel Maury Buendía, Nunțiu Apostolic în România și în Republica Moldova, Excelenţa Sa, Domnul Alfredo Maria Durante Mangoni, Ambasador al Italiei în România, prof. ing. dr. Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei Române, director general al Bibliotecii Academiei Române, Cristina Popescu, director general Romfilatelia, precum şi curatorii expoziţiei – Gabriela Dumitrescu şi prof. univ. dr. Ioan Cristescu, directorul general al Muzeului Naţional al Literaturii Române.

Expoziţia poate fi vizitată până în data de 10 septembrie 2021, de luni până vineri, în intervalul 10:00 – 14:00.

Colocviul internaţional „Dante Alighieri – 700:, la care sunt invitaţi specialişti din România şi din Italia, este organizat de MNLR în parteneriat cu Academia Română şi cu sprijinul Institutului Cultural Român şi se desfăşoară pe parcursul a două zile, în 9 şi 10 septembrie 2021, la sediul Bibliotecii Academiei Române, în Amfiteatrul Ion Heliade Rădulescu, precum şi la sediul MNLR din Strada Nicolae Creţulescu 8.

În deschiderea colocviului, iau lua cuvântul: Acad. Ioan-Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române, Excelenţa Sa, Domnul Alfredo Maria Durante Mangoni, Ambasador al Italiei în România, Mirel Taloș, Președintele Institutului Cultural Român, și Prof. univ. dr. Ioan Cristescu, Director general al MNLR.

În data de 11 septembrie 2021, la ora 18:00, în Sala George Constantin a Teatrului Nottara, are loc spectacolul „Călătoria lui Dante”. Scenariul este semnat de Emil Boroghină şi Alina Hiristea, iar regia este semnată de Alina Hiristea. Spectacolul este o coproducţie Teatrul Nottara, Teatrul Naţional Marin Sorescu din Craiova şi Teatrul Poesis, iar Muzeul Naţional al Literaturii Române este partener.

Biletele sunt puse în vânzare pe site-ul Teatrului Nottara.

Evenimentele se desfăşoară în conformitate cu regulile impuse de situația pandemică, respectiv, purtarea măștii, distanțarea și ocuparea în proporție de 70% din capacitate (la acest moment).

Programul complet al evenimentului poate fi accesat online.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook