Iată-ne, în sfârșit, în plină perioadă electorală!… Din mila regelui și cu voia lui Lascăr Catargiu, vom asista din nou și vom lua parte la cea mai dezgustătoare și cea mai barbară petrecere ce e dat, din când în când, țării să sufere. Cursele se deschid. Taurii guvernamentali, ațâțați de fanionul roșu al cârciumarilor și al starostelor de bătăuși, se vor repezi, în curând, în arenă. În lături, cetățeni!

Deschideți-vă, pungi boierești, care ați înțesat, în curgerea anului, sudoarea țăranului lihnit de foame; deschideți-vă, cârciumi, căci intră însetate gâtlejurile libertinilor catargiești, și sunt însetați ca Bărăganul dogorit de luna lui cuptor, ca un burete li-e stomacul, e anul de când n-au mai fost alegeri, „vin n-au mai băut de-un an, bani n-au mai văzut de-un secol!”…

Plângeți, codri! Sobele de vară nu vă mistuie atâtea ramuri câte crăci au să vă rupă ipistații prefecturilor: tot neamul bătăușilor are mâncărime-n palmă, tot neamul bătăușilor strigă ca un furnicar de Arhimezi:

„Dați-mi o bâtă și o spinare de reazim, și voi face țara conservatoare”.

Deschideți ușile de perete, tipografii, căci se anunță de departe un nour de programe, de manifeste, de profesii de credință! Scriitori necunoscuți, toate nulitățile din fundul provinciilor, pe unde nici n-a încolțit sămânța de stil, toți râioșii literaturii, pe care nici însăși Academia Română nu i-ar premia, toți al căror nume sună în escu și în eanu, toți constipații din născare apar acum ca scriitori, fiecare cu profesioara lui de credință, fiecare cu manifestul lui, ungându-și vorbele cu miere, jurând în numele tău, țară.

* * *

Dar ascultă-i, țară care-i suferi mută de durere! Ascultă cum toată vermina asta, care ți-a ros și măduva din oase, vorbește în numele tău prin întruniri, pentru ca apoi să te joace la club! Ascultă-i și te cutremură!…

Ascultă-i, poporule muncitor, și din chilia unde ești aruncat, de pe paiele mucede ale bordeiului bătut de vânt, te ridică și vin în mijlocul mascaradei ce se joacă deasupra ta; vino, Realitate crudă, Popor în lanțuri și în zdrențe, și pecetluiește, pe vecie molia ce te-a năpădit!

Voi toți pe care v-a nedreptățit orânduiala crudă a zilei de azi, voi, care suferiți, care tremurați, care plângeți, voi toți pentru care soarele nu încălzește și stelele nu lucesc, veniți la noi! Veacuri de suferință vă-ndeamnă, o mare de nevoi v-adună, vă-nlănțuie un noian de năzuințe!…

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Articole
Comenteaza! »