Epigramistul Florea Ştefănescu îşi are domiciliul la Munchen – Germania. Am avut onoarea să-l cunosc în urmă cu aproape 11 ani la Ploieşti, cu prilejul lansării izbutitului său volum „Epigrama germană de cinci secole, (selecţiuni antologice)”.
Începând din 6 noiembrie 2009, vă recomandăm cu mare căldură noua producţie Disney după celebra „Poveste de Crăciun” („A Christmas Carol”) a lui Charles Dickens. Dacă vă este dor de sărbătorile de iarnă şi vreţi să vi le apropiaţi, cu greu se poate găsi o cale mai bună. Cunoscând fascinaţia pe care a exercitat-o de-a lungul timpului minunata creaţie a scriitorului englez, echipa care şi-a adus contribuţia la realizarea filmului respectă aproape neabătut litera cărţii, însă pune la bătaie toate noutăţile tehnologiei 3D. Privitorul devine un participant activ, absorbit pur şi simplu în universul magnific al unui desen animat captivant, în care actorii reali, făcuţi din carne şi oase, sunt metamorfozaţi în personaje uluitoare ce aparţin unei lumi care ne transcende timpul şi simţurile. Regia şi distribuţia sunt absolut extraordinare, iar spectacolul este unul complet, magic şi emoţionant, în voia căruia te poţi lăsa fără teamă, ca într-o vrajă desăvârşită. Şi spun asta ca un mare iubitor de filme dedicate copiilor care trăiesc în sufletele oamenii mari. Odată intrată în sala de spectacol, am străbătut Londra în lung şi-n lat, am făcut una dintre cele mai frumoase dintre călătoriile mele în timp, m-am trezit întinzând mâna după primii fulgi de nea văzuţi anul acesta, m-am lipit speriată de spătarul scaunului la vederea vreunei fantome şi am râs dând din picioare la sfârşitul păţaniilor sărmanului Scrooge. Filmul nu este recomandat celor care nu au încă 12 ani (şi susţin recomandarea), însă tuturor celorlalţi, le doresc, din inimă, vizionare plăcută. Şi „Crăciun fericit!”
Spicuiri din romanul „Exmatriculat din viaţă!” de Georgeta Nedelcu:
Gabriela. Un nume! Un om! Un destin! Un suflet care a cunoscut zborul, dar acum se recunoaşte prizonier al unei singurătăţi aurite. Condiţiile materiale ale familiei în care s-a născut, educaţia deosebită primită, seriozitatea cu care a terminat facultatea prevesteau pentru ea un drum al reuşitelor pe toate planurile. Dar, de cele mai multe ori, Dumnezeu are pregătite pentru fiecare din noi alte planuri decât ale părinţilor sau chiar ale noastre. Trăim cu iluzia că doar de noi depinde să reuşim, că este suficient să avem o diplomă importantă, condiţii materiale care să ne asigure bunăstarea şi independenţa, părinţi devotaţi, prieteni influienţi şi drumul nostru spre culmea gloriei va fi presărat doar cu flori.
Nimic mai fals! Asfaltul perfect al autostrăzii succesului, coboară uneori foarte abrupt, în noroiul adânc al unui drum de neânţeles pentru cei care îşi privesc descumpăniţi picioarele învinse de paşii chinuiţi ai eşecului şi disperaţi, strigăm spre Cer: “Doamne, de ce eu?” Şi nu întotdeauna, primim şi răspunsul. Fiecare clipă a vieţii noastre este îngăduită şi ocrotită doar de Dumnezeu. Doar El rânduieşte rosturile noastre. Restul, e doar iluzie!
Fragmente disparate… puzzle-ul tabloului se profila cu imaginea tremurândă, în depărtare. Zorile abia își aplecaseră razele pe chipul florilor. Dimineața îi sărută genele și deschise ochii. Privi cu ochii mirați tabloul… da, tabloul în care castelul părea țintuit acolo de parcă nu fusese real cât a fost noaptea de lungă… acum, ziua era încuiat în pânza țesută de mâna dibace a unui pictor.
Retușuri de fraze se înșiră-deșiră pe firul lui “a fost odată” până acolo unde visul începe ca și povestea.
Primesc în priviri albastrul cerului, întrezărit printre picăturile ploii curgătoare precum nisipul în clepsidra timpului la ceasul după-amiezii din mine, când dogoarea verii mă ţintuieşte la umbra copacului pe care-l cresc în palme de frunze şi braţe-ramuri, după ce rădăcinile au rămas îngropate undeva în trecutul tăcerii ţărânii aducerilor-aminte, în freamătul frunzelor-gȃnduri ce aduc a zumzet de albine încolăcite în jurul unui refren galben precum ceara şi curgător ca mierea cea miere, răpită florilor în dimineţi cu raze din soare prăbuşite arzător pe obrazul de vară al pământului, atunci când am lăsat la capăt de lume ego-ul desculţ de şuvoiul ca apa cerului, izvor de suflet şi urcând pe trepte ale cunoaşterii am plecat să deschid uşile lui „va fi”, convinsă fiind de efemeritatea cuvintelor aşternute în covoare decolorate de înţelesuri şi mucegăite la pragul fiecărei odăi de inimă încuiată cu cheia meşteşugită, după matriţa paşilor pierduţi pe caldarâmul străzii fără nume într-un ancestral oraş al tăcerii, când toamna spală piatra cubică cu tristeţea curgătoare din nori cenuşii iar eu l-am luat pe „va fi” cu mine, încercând să întrevăd încrengătura şerpuitoare a faptelor ce se vor profila pe cerul devenirii mele, de la firul verde de iarbă către imensitatea cerului comprimată în sâmburele de iris şi cursivitatea frazei rămasă suspendată între margini de cărări labirintice, căi de hârtie creponată ale aceluiaşi eu, matlasat cu articole din ziare vechi, tipărite cu tuş negru pe pergamentul care înfăşoară inima ca pe o bucată de carne vândută de măcelarii ce transează bucăţi de sentimente dincolo de vitrina magazinului cu iz de anticariat, iar eu primind moneda de schimb a lui „va fi” cu prezentul „este”, mă întorc pe urmele paşilor încă nedezlipiţi de retina orizontului şi mă regăsesc într-un „a fost”, la răscrucea prezentului cu viitorul, privind mirată borna kilometrică, selenară, numărătoare crescător-descrescătoare prin mansarda aglomerată de păsări jumătate zbor, jumătate pas, albe sau mai negre, culoare după gândurile îmbrăcate cu solemnitatea unui frac pentru că oamenii au strâns amin cu amin în lacrimi de-o credinţă şi-un sâmbure de mântuire, într-o lume în care sentimentele sunt scânduri peste podul pulsului din fiecare eu când, surprinsă de o geană de lumină m-am cuibărit în sfârşit în scorbura inimii tale cu un oftat prelung ca un monolog fără sfârşit, crestând aşa, într-o doară şi fără motiv timpul cu fluturii care mai au totuşi aripi când sărută lumina şi mâinile riduri săpate de fire de nisip ale timpului, cȃnd… „a fost…” devine „este” şi când „va fi” va învia… din amintiri…
3 voturi
Încarc...