J Balvin se alătură campaniei celor de la Metallica, lansând varianta sa pentru „Wherever I May Roam”, melodie inclusă pe albumul „The Metallica Blacklist”, care este o reinterpretare a faimosului album – „The Black Album” – de către alți artiști celebri.
Câștigătoare a premiilor Grammy Award și artistă premiată cu multiple discuri de platină, Lorde a lansat o nouă piesă, „Stoned At The Nail Salon”. Piesa este al doilea cântec de pe mult anticipatul album, „Solar Power”, cel de-al treilea material discografic a lui Lorde, care este lansast pe 20 august 2021. Albumul conține 12 piese și este produs de Jack Antonoff, cu care Lorde a colaborat și pentru albumul ei anterior de mare succes, „Melodrama”.
Publicul este invitat la o nouă deschidere în cadrul programului MNȚRplusC, la subsolul Muzeului Național al Țăranului Român, joi 5 august 2021, începând cu ora 19:30, video-show și vernisaj. De această dată, MNȚRplusC propune un program integral de artă video sub forma unui comentariu asupra corporalității, a terapiei ca metodă de rezistență și a medierii între corp și spirit. Coordonator și curatorul programului este Ilina Schileru, iar designul de expoziție este semnat de Mircea Tancău.
Producătorul câștigător de multi-platină, DJ Snake, face echipă cu misteriosul DJ francez și producător, Malaa, pentru noul single „Ring the Alarm”. Cei doi artiști aduc lumii un single ideal pentru dansat, ce poate fi considerat un imn pentru festivaluri, stadioane și nu numai.
Alessia Cara pregătește lansarea celui de-al treilea album prin piesa „Sweet Dream”. Noul album atinge tema dualității. „Sweet Dream” reprezintă greutățile și neputința artistei din ultimii doi ani. Este vorba despre insomnie și nopți pierdute cu tot felul de scenarii în cap.