17 noiembrie 2017
ICR Berlin prezintă în data de 18 noiembrie 2017 la sediul Literaturhaus Berlin spectacolul de teatru interior „Citit în Gellu Naum”, realizat de performerii Adrian Ciglenean, Olga Berar, Birgit Wieger și Steve Heather. Plecând de la universul poetic al lui Gellu Naum, fondator al Grupului Suprarealist Român, spectacolul explorează în maniera unei improvizații radicale conceptul acestuia de orbire voluntară și posibilitatea unei experiențe poetice generate de expresia intensificată a emoțiilor și ideilor prin folosirea impulsurilor senzoriale într-un anumit stil și ritm. Spectacolul este adresat unui număr de de spectatori legați la ochi, de unde și denominarea de „teatru interior”.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Teatru, Ştiri
10 octombrie 2017
Joi 5 octombrie 2017, Ateneul Pelin a găzduit deschiderea oficială a primei ediţii a Festivalului Internaţional al Aforismului pentru românii de pretutindeni. Au fost de faţă personalităţi de seamă ale literaturii tecuene, iubitori de aforisme, dar şi numeroşi elevi conduşi de distinşii lor profesori, mai ales ca un adevărat omagiu adus Zilei Educaţiei. Manifestarea a fost deschisă de iniţiatorul şi coordonatorul festivalului, profesorul Vasile Ghica, amintind că principalii organizatori sunt Fundaţia Pelin, Primăria Tecuci şi Casa de cultură a municipiului Tecuci.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Aizic Iancu in Aforisme, Ştiri
9 octombrie 2017
Festivalul Internaţional al Aforismului, a cărui primă ediţiei s-a desfăşurat în zilele de 5-6 octombrie 2017 la Tecuci, este iniţiat şi coordonat de cunoscutul, în ţară şi străinătate, aforist tecucean Vasile Ghica şi organizat de către acesta şi de Fundaţia Pelin, condusă de tecuceanul Eugen Doru Pelin, cu sprijinul Primăriei Municipiului Tecuci. Prezenţa academicienilor Naji Naaman şi Nicolae Dabija, redactorul-şef de la revista-fanion „Literatura şi Arta” din Chişinău, a atras atenţia publicului şi presei locale. Cei doi au fost preşedinţii de onoare ai acestei ediţii.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Aforisme, Concursuri, Ştiri
22 august 2017
Spectacole de teatru, dezbateri, concerte de muzică folk, ateliere de manufacturat hârtia şi tururi ghidate cu scriitori, muzeografi pentru o zi, acestea sunt câteva dintre evenimentele oferite de MNLR. Intrarea la toate evenimentele este liberă, în limita locurilor disponibile.
Marţi, 22 august 2017, de la ora 19:00, MNLR găzduieşte o nouă lectură publică în cadrul proiectului „Întâlniri cu prozatoare contemporane”. Invitata acestei ediţii este scriitoarea Corina Sabău. Evenimentul face parte dintr-o campanie amplă a „Romanian Literature Now”, menită să atragă atenția asupra literaturii române contemporane. Seria de întâlniri se încheie cu o expoziție foto ce poartă semnătura Ema Cojocaru. Invitata următorului eveniment din 29 august 2017 este scriitoarea Ana Maria Sandu.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Ştiri
21 august 2017
În perioada 23-27 august 2017 are loc cea de-a 24-a ediție a Târgului Internațional de Carte de la Beijing (BIBF), eveniment la care România este prezentă pentru a treia oară consecutiv cu un stand naţional organizat de Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții și Institutul Cultural Român de la Beijing. România a participat pentru prima dată cu un stand de țară la Târgul Internațional de Carte de la Beijing (BIBF) în anul 2015, cu ocazia inaugurării Institutului Cultural Român din capitala Chinei, anul următor numărându-se printre invitaţii de onoare ai târgului, alături de celelalte țări central și est-europene.
Cu o tradiţie de peste 30 de ani, Târgul Internațional de Carte de la Beijing reuneşte timp de cinci zile vizitatori, editori, agenţi literari, distribuitori de carte, scriitori şi traducători, fiind dedicat atât publicului larg cât şi profesioniştilor din industria cărții. La ediţia din acest an participă 2407 expozanți din 86 de țări care prezintă celor 300.000 de vizitatori o ofertă de carte substanțială şi diversificată.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Cărţi, Teatru, Ştiri
16 august 2017
Analizând lumea din insolite unghiuri intime, Liliya Gazizova demonstrează că print-un punct sensibil poţi trasa o infinitate de drepte paralele la poezia adevărată. Riguroasă şi exactă, poeta îşi închide raţionamentele lirice în minipoeme, pe cât de sincere, pe atât de concise. Iubirea este legată de probabilitatea destinului, iar bărbatul iubit (plin de necunoscute şi variabile) este un etern sistem de ecuaţii algebrice, compatibil şi nedeterminat, care presupune o mulţime de abordări şi o multitudine de soluţii. De altfel, în poemul „Iubirea şi matematica”, poeta scrie: “Iar noaptea din nou / Sunt foarte aproape de rezolvare. / Însă spre dimineaţă tu te prefaci / Într-o nouă problemă de matematică. / Şi iar încep să te rezolv…”. Un discurs poetic poetic potrivit, pentru o creatoare din Kazan, oraşul în care a trăit şi gândit celebrul matematician Nikolai Lobacevski, părintele geometriei neeuclidiene.
Poezia ei, caldă şi autentică, departe de a fi abstractă, cantonează preponderant în lumea obişnuitului cotidian. Copiii, părinţii, soţul, sora, familia constituie universul imediat, inundat de un lirism bine temperat. Poeta visează în mijlocul obligaţiilor casnice şi lucrurile cele mai simple din jurul ei devin poezie. Relevantă în acest sens este confesiunea din poemul “Fără ezitare”, astfel: “Să scrii despre iubire fără ezitarea / Femeii de patruzeci de ani, / E ridicol. / Grija de apropiaţi şi de pâinea de zi cu zi / Sufocă dorinţa.”
Continuare »
Încarc...
Publicat de Valeriu Butulescu in Critică literară, Poezii